Danielle Steel

Danielle Steel şi ale ei opere le-au marcat, vrînd-nevrînd, pe fetele din toate timpurile. Oricît de deştepte s-ar fi crezut ele, oricît de ironic ar fi zis că le receptează, nu era în totalitate aşa: cel puţin pînă la o vîrstă, multe fete s-ar fi vrut eroine Danielle Steel-iene, tot aşa cum s-au dorit prinţese. De ce? – vă veţi întreba, cei mai raţionali şi mai elitişti dintre voi, de ce? – şi pe bună dreptate. Deoarece, cred eu, există, încă, de multe ori reprimate, aspiraţii de romantism ieftin în destule „suflete feminine“, oricît de independente şi critice ar fi acestea în lupta zilnică. O tendinţă, ruşinoasă şi uşor sănătoasă către siropoşenie. 

Nu spun, nicicum, că e unanimă. Departe de mine gîndul. Şi nici că romanele lui Danielle Steel au mare valoare literară. Nu. Spun doar că, uneori, în anumite zile negre, e plăcut, dacă nu să citeşti asemenea romane, măcar să te uiţi la ecranizările după ele: e ca şi cum ai mînca bezele roz şi moi (marshmallows), dulci, dar fără zahăr, fără risc de diabet. Fără riscuri, în general. Aşa sînt şi romanele, şi personajele lui Danielle Steel. Nu că personajele nu trec prin viaţă, căci, slavă Domnului, trec: altfel romanele nu ar mai putea ajunge la bun sfîrşit. Doar că cel puţin pe eroinele din filme nu se citeşte îndeajuns consistenţa psihologică: parcă necazurile lor (din cele mai diverse) le ating doar aşa, en passant, delicat, alunecă pe lîngă ele şi se scurg undeva, alături. 

Nu că nu ar avea parte de drame existenţiale fundamentale: le mor părinţi, taţi, mame, fraţi, surori, ba chiar şi copii; sînt părăsite şi înşelate, cînd le e lumea mai dragă, de cine nu s-ar fi aşteptat niciodată, din motive care de care mai stupide. 

Şi totuşi, pe chipurile lor, şi mai ales în jocul lor actoricesc, parcă nimic din toate astea nu se vede îndeajuns, la fel cum nu se observă nici pe chipurile prea perfecte din Tînăr şi neliniştit. 

Femeile lui Danielle Steel sînt mereu calme, civilizate, bine-crescute. Chiar dacă fac parte din înalta societate, chiar dacă nu, au, cumva, în sînge, acest soi de comportament. Pasiunile le copleşesc suav, mai curînd prin învăluire, decît printr-o baie directă. Ele se poartă ca şi cum ar urma mereu, instinctiv, Regulile seducţiei. Cum se cucereşte un bărbat ale lui Ellen Fein, Sherrie Schneider, care recomandă să fii misterioasă, reţinută, să nu te dezvălui prea mult. 

Se pare că reţeta funcţionează, cel puţin în romanele lui Danielle Steel: respectivele femei se căsătoresc mereu cu bărbaţi senzaţionali, şi bogaţi, şi frumoşi, şi înţelegători. Şi nu numai că se căsătoresc, dar aceştia ajung să le adore pe viaţă, exact cum spun autoarele că se întîmplă dacă le urmezi reţeta. Probabil că de aceea se uită la asemenea ecranizări fete şi femei altfel serioase, cu umor, discernămînt şi carieră: Prinţesa din fiecare, în realitate înăbuşită şi exilată într-un colţ interior prăfuit, iese timidă la iveală. În cele mai multe cazuri, doar într-un mod ipotetic. Îşi permite, ca spectatoare, cu ruşinea de rigoare, să fie martoră (şi, eventual, să savureze) un pattern pe care în viaţa de toate zilele nu l-ar aplica mai niciodată. Sau, oricum, nu aşa, pe faţă, poate mai voalat, mai cotit. 

Mărturisesc că mi-am cumpărat filmele din seria amintită şi că m-am uitat la ele, plictisindu-mă uneori, tocmai pentru că în viaţa de toate zilele nu m-am simţit deloc prinţesă, nici măcar o doamnă de la marginea bunei societăţi (dacă există cu adevărat aşa ceva). Tendinţa mea din ultimul timp este să fiu tot mai aspră în relaţiile cu cei din jur, în special cu sexul opus, într-o acerbă luptă pentru supravieţuire pe care, după ce o constat, de fapt o dispreţuiesc. Şi să spun tot mai des lucruri neplăcute în afară, cînd cineva mă calcă pe coadă. Să fiu cît de cît umană doar cu copiii, bătrînii, animalele şi prietenele vechi. Bărbaţii tind să fie priviţi mai curînd ca eventuali rivali care trebuie îmblînziţi, cu manevre care să solicite minimum de timp. Şi atunci un pic de delicateţe şi idilism, asociate cu o rochie vaporoasă, pot fi binevenite, oricît ar fi de anoste, măcar ca spectacol temporar.