Cuvîntul și povestea

16 septembrie 2020   Societate

Sînt oameni care, odată băgați într-un costum sau taior, devin altcineva. Haina formală o să le schimbe vocabularul. O să-i oblige cumva să fie mai deștepți și mai sofisticați. Cravata și sacoul, atunci cînd nu le porți deja zilnic, ca pe a doua piele, încît ajungi să uiți de ele, o să te sugrume și o să te facă să spui tîmpenii pompoase, să mergi țeapăn și să observi cît de jegoase sînt scaunele din autobuz. Formalitatea costumului te bagă în personaj, ca la teatru. Anteriul sfințește pantalonii scurți, coroana din recuzită pusă pe cap te face să vorbești supușilor și nu semenilor.

Tot așa, mi-s dragi rudele din provincia micuță sau de la țară pe care le vezi la nunți. Acolo, formalitatea unui costum care o sta de 30 de ani în șifonier face din bieții unchi, cumetri și verișori de-ai mamei niște momîi nelalocul lor. Gulerul închis pînă la ultimul nasture ți-a umflat capul, cravata aia ca un paloș cu dungi late maro și albastre (anii ʼ80?) pare și ea că se strînge din ce în ce mai tare pe măsură ce trece timpul. Cămașa e apretată, iar în dungile ascuțite ale mînecilor scurte călcate obsesiv cu fierul poți să-ți tai privirea. Într-o conversație improbabilă cu un coleg de serviciu de-al mirelui scoți ce e mai bun. Cuvintele sînt abia despachetate, lucioase ca tinicheaua nouă. Vorbești ca primarul la televizor. Nu „faci”, ci „efectuezi”. Iar la școală ai „dascăli“ ca pe vremea lui Goga, nu „profesori”. Alături, soția e și ea o ikebana nefericită. Plutește într-un nor de fixativ, într-un creț al permanentului din cap poți remorca un tractor. O să se poarte cum se cuvine, n-o să-i priască nimic, cuțitul va fi și mai greu de mînuit pentru că e bont. Dacă m-aș nimeri la vreo nuntă, lîngă ei aș vrea să stau. Să ne dezlege țuica limbile și să țîșnim apoi liberi din coconul hainelor nefirești.

Jurnaliștii care au făcut teren cu un microfon în mînă știu că obiectul ăla pe care-l duci spre gura interlocutorului îl schimbă imediat pe om. De atîtea ori un personaj fabulos de natural într-o conversație lejeră se crispează instantaneu în fața unui microfon și caută să-și îmbrace cuvintele, să le înfoaie, să le tapeze. Un personaj încîntător ajunge să vorbească atunci ca un bou. De aia sînt și reporteri fantastici care o să-i facă să uite de nenorocitul ăla de microfon, o să-l facă pe om să înoate în apele lui și o să se întoarcă în redacție cu niște bijuterii. Au fost ani în care am bătut și eu coclaurile cu un microfon în mînă și m-am trezit cu cîte o femeie care a dispărut o secundă ca să se întoarcă dată cu ruj pe la gură, gata de interviu. O bijuterie. De aia un domn a devenit faimos după ce a povestit despre o furtună care a declanșat „o extorsiune a unui degajament”. Era în fața unui microfon și avea nevoie de cuvinte.

De aia sînt atît de proaste comunicatele noastre de presă. Dacă nu lucrezi zilnic cu ele ca să te apuce plînsul pentru că trebuie traduse întotdeauna în limbaj omenesc, te poți amuza îngrozitor. Pentru că o autoritate vorbește ca o autoritate. Așa se cuvine. Și o să primești pe mail o extorsiune a unui degajament. Cuvinte împăiate, caraghioslîcuri lingvistice, expresii care plutesc țepene ca înecații cu burta umflată. Se efectuează, se implementează, se impactează. Uite, în aparițiile lui la televizor, ministrul Vela e delicios. Mă uit la el ca la telenovele. E fix ca unchiul de la nuntă pus să citească de pe foaie ceva ce pare că nu pricepe. Iar cînd pare că înțelege și inovează sună așa: „Toate aceste eforturi trebuie le analizăm, cîntărim și să decidem împreună că trebuie să fim extrem de responsabili, pentru că acest virus nu ia pauză și nu intră în vacanță. Sîntem cu toții ctitori la o pagină importantă din istoria României”. Virusul care nu intră în vacanță a devenit de altfel expresia favorită a autorităților. De la președinte la premier, la ministrul Sănătății. Nelu Tătaru, cu cocoașele lui dințate din al doilea val al epidemiei, e deja legendă. Măcar omul pare simpatic, că și le asumă. Știe că-i zboară cuvintele din gură ca și cum ar avea o viață a lor. N-are ce le face.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Mai multe