Curățenie în ograda școlilor

30 iunie 2011   Societate

Un medic acuzat că lucrarea lui de doctorat este un conspect după texte ale unor confraţi mai bine pregătiţi şi mai conştiincioşi decît el este, în continuare, bine primit în lumea academică, solicitat să dea interviuri şi să-şi dea cu părerea despre ce e bine şi ce e rău în medicina românească. Altul, al cărui dosar depus pentru obţinerea aceluiaşi premiu academic conţine multe pagini falsificate, a ajuns primar. Un alt primar, din Oltenia, profesor de istorie împănat cu multe titluri universitare, dar cu multe lacune în cunoştinţele de istorie de clasa a IV-a, a fost aplaudat şi ovaţionat ani în şir de conducerile şcolilor aflate în oraşul pe care-l patrona. În ziarele de scandal, apar nenumăraţi profesori în ipostaze penale sau, cel puţin, incompatibile cu statutul de dascăl: universitari care le propun studentelor negocieri cu note de examen şi sex, alţii care iau mită pentru a trece o loază bacalaureatul, personaje de film porno în pauza de la catedră, profesoare care se bat cu poliţişti în şcoală, altele care se distrează în biblioteci, improvizînd show-uri erotice, educatori care înjură sau bat elevi. News-urile colorate în roz sau negru din viaţa dăscălimii se găsesc din plin pe prima pagină a ziarelor sau în prime time la televiziune, iar prezentarea lor se încheie de obicei cu faţa stupefiată a unui inspector care declară, nesigur pe atribuţiile lui, că se vor face cercetări şi – „dacă va fi găsit vinovat...“. 

Zilele trecute, un profesor universitar a fost filmat cu camera ascunsă în timp ce se dezbrăca în faţa unei studente. Profesorul şi-a recunoscut, jovial şi îmbujorat, fapta, iar decanul a declarat că îl va demite: „Să ne dea în judecată, ne judecăm, dar nu tolerăm aşa ceva!“. Cu alte cuvinte, un profesor prins cu pantalonii în vine în faţa unei studente pe care o şantaja ar mai putea avea oarece argumente în faţa justiţiei pentru a fi lăsat în continuare să rămînă la catedră.  

De nenumărate ori, cei din conducerea şcolilor sau a inspectoratelor şi-au mărturisit neputinţa în faţa actelor de imoralitate sau chiar penale ale celor aflaţi în subordinea lor: nu există legi suficient de clare prin care un profesor să poată fi eliminat din învăţămînt, atunci cînd comite fapte grave. Sancţiuni administrative, discuţii în cancelarii, agitaţii ale părinţilor, filmuleţe ajunse pe net, imagini comentate prin ziare şi cam atît. Profesorul violent, abuzator, hoţ, şantajist, plagiator stă liniştit, ascuns printre confraţii lui oneşti, cu gîndul la pensia ce va să-i vină fără bătăi de cap.  

În ăst timp, forumurile de pe paginile de net ale liceelor şi facultăţilor sînt pline de stupori, iritări, revolte ale elevilor şi părinţilor privind calitatea dascălilor din învăţămînt. Reclamaţiile curg şuvoi: şpăgi, chefuri ţinute în instituţii de învăţămînt, diplome vîndute pe sute sau mii de euro. 

Mă gîndesc că, aşa stînd lucrurile, ar fi extrem de simplu pentru Ministerul Educaţiei să compună fişa postului şi regulamentul de ordine interioară, astfel încît justiţiei şi consiliilor profesorale să le fie mult mai simplu să penalizeze drastic un dascăl imoral. Şi tot aşa stînd lucrurile, mă gîndesc că vocea profesorilor de bună calitate, care să se revolte împotriva confraţilor care-i fac de rîs, ar trebui să se audă mai des şi mai intens.  

Deocamdată, justiţia din învăţămîntul românesc anunţă cu surle şi trîmbiţe primul pas făcut întru dreptate: un elev olimpic a fost dat afară de la examenul de bacalaureat fiindcă îşi uitase mobilul în buzunar.   

Maria Iordănescu este psiholog.

Mai multe