Cum sîntem

18 septembrie 2013   Societate

Oraşul meu e fragmentat, schizoid, cu personalităţi multiple, generos, meschin, murdar, frumos, fanat şi împuţit. O plimbare mai lungă prin cartiere te va trece graniţe abrupte între case bine înfipte pe picioare, cu heruvimi de ipsos care păzesc o intrare născută din tînjeli la nobleţe, dar construită din bani noi, de cîrnăţari de început de secol XX, şi cocioabe imunde sau şiruri deprimante de blocuri reabilitate fovist. Te va face, uneori, să te simţi ca în buricul oricărui oraş european, ca imediat după aceea să te trîntească violent într-un soi de Indie văzută cu ochi de occidental lipsit de înţelegerea mai adîncă a altor lumi – copii rufoşi, maidane, sărăcie.  

Îţi va oferi de-a valma tot soiul de oameni. I-am văzut de curînd, laolaltă, pe străzile Bucureştiului, la manifestaţiile contra Proiectului „Roşia Montană“. Nici o grijă, nu mă apuc şi eu să scriu despre miezurile problemei care a agitat recent pe toată lumea. S-a scris mult şi bine despre asta, iar textul meu va ajunge sub ochii dumneavoastră abia la o săptămînă după ce îl pun, acum, pe hîrtie. Probabil că lucrurile vor evolua între timp. Dar o să vă povestesc un pic despre oamenii pe care i-am văzut în stradă.

Vi s-a spus că erau în majoritate tineri. Aşa e. Aţi aflat, probabil, că erau bine îmbrăcaţi, că aveau iPhoane şi converşi în picioare. Să zicem. Că erau în general mişto şi că aveau simţul umorului. În mare parte. O privire mai de aproape, dar inevitabil generalizantă, i-ar fi putut aşeza însă în diverse categorii de subculturi. Lumea i-a catalogat, la grămadă, drept „hipsteri“. Ştiţi, ăia care refuză să fie mainstream, ascultă trupe obscure islandeze, cînd nu-s în cîrciumi despre care nu vor să vorbească, pentru ca locul să nu se umple de neaveniţi, atunci se uită la vreun Murnau pixelat, pe calculator. Că n-au televizor. Pe scurt, hipsteri. Nu chiar. Între acei tineri am văzut şi smuciţi naţionalişti, pe ale căror tricouri scria „Mîndru că sînt român“ – mîndrie purtată cu trufia unui ales de soartă, născut în Crîngaşi. Băieţi în cuşme de dac. Dezorientaţi, cu generalul Antonescu drept idol naţional. Cîteva bucăţi de skinhead-şi. Fete firave, în ii. Fete firave, în rochii pînă la pămînt, handmade. Băieţi cu ochelari, care lucrau la bancă. Reprezentanţi aprigi ai stîngii prospere. Reprezentanţi aprigi ai dreptei ponosite. Intelectuali simpatici, foc şi pară pe corporaţii şi capitalism, dar care habar n-au, populist, cît costă o franzelă muncitorească, şi beau Aperol Spritz. Intelectuali simpatici, aprigi şi degrabă libertarieni, cu bunici la ţară, care, potrivit teoriei lor, n-ar merita nici un leu pensie. Sau asistenţă medicală gratuită.  

Am văzut acolo ceea ce lumea a numit la grămadă tineri – trei generaţii între care graniţele sînt încă uşor umbrite. Cei care şi-au trăit adolescenţa în anii ’80, cei care şi-au trăit-o în ’90 şi cei care şi-o trăiesc acum. Foarte tinerii de acum pot părea nişte extratereştri pentru cineva care n-a mai stat de mult în preajma unora de 19-20-21 de ani. Îşi găsesc mai repede ceva expresii în engleză decît în română (nu-s vreo puristă, nu e o critică), tastează năucitor de repede cu ambele opozabile pe ecranele telefoanelor, mulţi ştiu exact ce vor (domnule Iliescu!) şi şi-au trasat deja calea spre o carieră cu sumedenii de burse. Sînt detaşaţi şi inteligenţi. Au avut contact cu societăţi multiculturale, înţeleg şi acceptă diversitatea. Mulţi dintre ăia pe care evenimentele din ’89 i-au găsit încă foarte tineri au fost în stare să ţină pasul cu lumile, modele şi poate şi cu muzicile. Cei crescuţi în ’90 sînt într-un limbo. S-au format într-o agitaţiune din care fiecare a ales cît l-a lăsat capul.

Am văzut acolo, însă, şi lume ceva mai coaptă, cu cîte un nepot de mînă. Artişti uşor ticniţi. Şoferi şi programatori. Homleşi pe care nimeni nu i-a alungat şi le-a fost bine. Iar toată omenirea asta pestriţă a reuşit, cumva, să rezoneze într-un glas. Am fost şi eu acolo. Încă o bizarerie cu aplecări de stînga şi apucături mărunt burgheze din oraşul ăsta pe care, uneori, n-ai cum să nu-l iubeşti.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

Mai multe