Cum serbează elevii Unirea

25 ianuarie 2017   Societate

De fiecare dată cînd se apropie un moment istoric important din biografia României, privesc cu iritare către „manifestările artistice“ organizate cu aceste prilejuri și bombăn, mă întreb, sfîrșită de lirismele, de piepturile bombate românește, de dulcegăriile care curg cu nemiluita din ziare și televiziuni, cum ar trebui să arate o zi de sărbătoare națională, fie ea a Culturii, a Unirii, a lui Constantin Brâncuși sau a României. Și nu am găsit încă formula fericită, discretă, cultivată, elegantă, sănătoasă prin care simbolul voioșiei naționale să nu fie ratat prin mișcări necugetate. Am găsit o doar pe cea nefericită.

Spre exemplu, iată cum s-au gîndit cadrele didactice să serbeze împreună cu elevii ziua de 24 ianuarie. (Iau ca sursă proiectele didactice postate pe site-ul comunității profesionale.)

n Activitate la grupa mare. Tema (citez din planul didactic): „Hai să dăm mînă cu mînă!“ Mijloc de realizare: evident, „realizarea horei“. Există și un așa-zis „argument“, un motiv pentru care educatoarea a ales această „temă de dezbătut“ împreună cu preșcolarii: „Paşii oricărui călător, îndemnaţi de gustul pentru frumuseţea naturii, pentru bogăţia sufletească a oamenilor, se vor opri neîndoielnic în Vrancea, unde Dumnezeu a aruncat sămînţa acelui cîntec genial – «MIORIŢA». Vrancea a fost de-a lungul secolelor simbolul libertăţii şi demnităţii româneşti. În momentele de cumpănă, vrîncenii, săritori şi plini de curaj, şi-au adus contribuţia la marile acte ale istoriei, care a fost mai mult decît zbuciumată.“ Nu știu care este cifra de afaceri în turismul vrîncean, nu știu nici cîte bătălii istorice s-au dus la Focșani, dar știu că veștile actualizate despre zona cu pricina sînt mai curînd despre vin și cutremure. Din păcate.

n O altă lecție de istorie, de data aceasta la liceu. Tema: „Unirea, românii au făcut-o!“ Iată și două dintre scopurile acestei lecții: 1) „Pregătirea elevilor ca buni cetăţeni într-o lume mai bună“; şi 2) „Permanentizarea legăturilor dintre partenerii actului educaţional (cadre didactice – elevi).“ Deci, ce înțelegem noi de aici? Că povestindu-le tinerilor despre Unire, vor deveni cetățeni mai buni, ca să nu strice lumea mai bună în care vor trăi și că, dacă le spunem tot ce știm despre Moș Ion Roată și Alexandru Ioan Cuza, îi vom ține în bănci, alături de noi, pînă la pensie. A lor, nu a noastră.

n Grupa mare și tot Mica Unire. Tema: „Toți românii joacă Hora Unirii!“ Obiective operaționale ale lecției: „să descopere prin pipăire forma, mărimea, grosimea pieselor geometrice și să recunoască figurile geometrice cerc, pătrat, triunghi, dreptunghi“. La urma urmei, se știe, e o legătură indisolubilă între geometrie și istorie.

n Serbare la un colegiu național. Poezii omagiale, create de profesori: „Sîntem strănepoţii daco-romanilor / Din fluxul scînteierii sceptrelor / Cu vector de vlăstare peste ani / Izbîndit de Diurpaneus şi Traian. / (…) Cu muguri de soare şi aripi de aştri / Români noi urmăm pe strămoşii noştri,/ Şi pe corifeii Planetei Albastre / În idealuri şi zboruri înalte.“ Că Diurpaneus și Traian au fost strămoșii noștri, e stabilit. Dar că ei au fost lideri planetari, eu zic să ne mai gîndim!

Alt proiect didactic, aceeași temă, la grădiniță. Argumentul educatoarei: „Întrucît nu putem stăvili progresul (vorba lui Caragiale! – n.m., M.I.) şi avalanşa de informaţie caracteristică evoluţiei societății umane şi secolului în care trăim, este necesar ca informaţiile noi să fie asimilate corespunzător, ducînd la formarea armonioasă a personalității elevilor. În acest sens, la propunerea elevilor, s-a ales activitatea extracurriculară «Hai să întindem hora mare!»“

n Altă serbare, alt dascăl-poet: de data aceasta, versurile sînt solemne, cvasi-morbide, mai curînd în zona funeraliilor naționale decît în cea a veseliei naționale: „O lumînare pentru vii, / O lumînare pentru morţi, / Să mai aprindem, astăzi, toţi, / Pentru părinţi, pentru copii / (…) O lumînare pentru vii, / O lumînare pentru morţi, / În fiecare zi, de porţi, / Cu Dumnezeu ne vom uni! (parcă era vorba să ne unim cu toți românii, nu cu divinitatea, caz în care parcă aș mai ezita un pic – n.m., M.I.) O lumînare pentru vii, / O lumînare pentru morţi, / Mai drepţi, mai buni, mai răi, mai hoţi, / Sîntem ai Tăi, Hristoase, toţi, / Uniţi pe -cruci, pe ţepi, pe roţi, / Numai să vii, numai să fii!“ E clar, Mica Unire n-a avut noroc: din versuri reiese că a fost înfăptuită de un mic grup evadat din „curtea miracolelor“, care a lăsat în urmă o țară de schingiuiți.

Și pentru final, (tot dintr-o serbare dedicată momentului 24 ianuarie 1859), am păstrat o concluzie simplă, la îndemînă, care înlătură orice dubii: „Cînd e pace şi iubire, / Parcă ceru-i mai senin, / Cînd e pace şi iubire, / Soarele este ROMÂN.“ 

Maria Iordănescu este psiholog.

Mai multe