Cum inventezi mîndria națională

În fiecare an, de Ziua Națională, străzile și bulevardele sînt împodobite cu steaguri și stegulețe, Facebook-ul abundă de de felicitări (!) și urări de „La mulți ani!“, radioul și emisiunile TV prezintă „și români fericiți”, iar peste toate nemulțumirile, ironiile și oftăturile pline de lehamite, în ceea ce privește atît patria, cît și poporul, care au existat pînă ieri, se așterne o față curată de masă, se așază tacîmuri sclipicioase, se aduc bucate tradiționale și lăutari, iar România își așteaptă invitații, îmbujorată și gătită de sărbătoare.

Unii o vor refuza, uneori discret, ignorînd-o și aruncîndu-i pur și simplu invitația la coș, iar alții, iritați, o vor lua la întrebări vehement, spunîndu-i în față ce cred despre ea, acuzînd toată această aniversare de un festivism exagerat care n-are nimic de-a face cu realitatea. Îi vor aminti de toate problemele pe care de pomană încearcă să le mascheze cu o invitație la o masă de ziua ei – o zi pe care, de altfel, și-a tot schimbat-o de-a lungul vremii și care a ajuns să fie azi 1 Decembrie, printr-o lege promulgată în iulie 1990 – alegere pe care istoricul Neagu Djuvara a numit-o „conjuncturală”, comentînd faptul că la 1 decembrie 1918 a avut loc doar Unirea Transilvaniei și a Banatului cu România, pe cînd celelalte provincii istorice, respectiv Basarabia și Bucovina, au fost unite la date diferite. De altfel, istoricul a mai susținut că data de 10 mai ar fi fost una mai potrivită – dată la care se sărbătorea Ziua Națională pînă la venirea comuniștilor și care marca proclamarea regatului și Independența față de Imperiul Otoman.

Dar pentru că 10 mai marca și încoronarea regelui Carol, a rămas acest 1 Decembrie, cu al său „Deșteaptă-te, române!” –imn în care România pare a fi mai degrabă o victimă perpetuă a prădătorilor străini decît o țară de care să fim cu adevărat mîndri.

Și, vorbind despre mîndrie, criticii îi vor aminti României de educația precară, de analfabetismul funcțional, de starea spitalelor și a politicii, de faptul că, în ciuda discursurilor despre cît de minunată e țara în care trăim, mulți tineri decid s-o părăsească. 

Însă acești critici, mai ales dacă își exprimă supărările de ziua ei, vor fi rapid puși la zid de cei înflăcărați. Cum să spui așa ceva despre țara ta? – vor sări ca arși acei invitați care nu doar că vor fi primii la petrecere, dar vor veni și împopoțonați cu tricolorul pe care vor scrie „Mîndru că sînt român”. Printre ei vor fi cei cu aspirații politice, dar și naivii care, din nevoia să se simtă cît de cît valoroși, se vor lăsa îmbătați de exaltare patriotică, chefuind și dorind să uite ce-i așteaptă acasă. Dacă îi vei întreba pe aceștia despre motivele lor de mîndrie, primii te vor privi cu aroganță, ceilalți, cu lacrimi de extaz în ochi, și toți îți vor spune dintr-o răsuflare: „Familia, Biserica și satul!”, după care îți vor înșira, ca într-o gazetă de perete, tot felul de motive.

Gazeta de perete

Dacă faceți parte dintre cei nelămuriți de această sintagmă, „mîndria de a fi român”, Internetul vă vine în ajutor, iar la o simplă căutare vi se vor înșira zeci de site-uri care propun adevărate panoplii, „liste de motive de mîndrie”. Pe care le-am parcurs, din curiozitate, și am făcut o selecție a celor mai vehiculate, dar și a celor care mi s-au părut inedite. 

Astfel, pe ratb.ro (care propune 12 motive de a fi mîndri), aflăm că „trăim într-o țară cu foarte multe obiective turistice, cu locuri minunate pe care le putem vizita oricînd, cu munți și dealuri superbe, cu zone unde natura s-a păstrat intactă în ciuda trecerii timpului”, că „în România găsim cel mai interesant cimitir din întreaga lume, Cimitirul Vesel din Săpînța, care e vizitat anual de zeci de străini” și, tot la capitolul „cea mai cea”, site-ul amintește că „avem cea mai grea și a doua cea mai mare clădire administrativă de uz civil din lume. E Palatul Parlamentului, are 9 etaje și încă 9 în subteran. E vorba desigur despre Casa Poporului, (...) și, ca să o realizeze, s-a folosit forța a peste 100.000 de oameni, toate materialele, cu cîteva mici excepții, au fost de producție românească”.

Reversul medaliei, site-ul nu-l amintește. Lăsînd la o parte mult vehiculatul motiv de mîndrie cu frumusețile naturale (pentru care nu doar că n-avem nici un merit, dar nici nu știm să ni le promovăm sau, mai mult, să le conservăm), sau cu celebrul cimitir de la Săpînța (care e mai celebru la noi decît prin alte locuri), să vorbești despre Casa Poporului ca de o mîndrie națională, ignorînd dezastrul care a însemnat această construcție nu doar pentru arhitectura Capitalei, cît pentru viețile atîtor oameni, este – puțin spus – stupefiant.

Dar să trecem mai departe, în căutarea unor motive reale. Feminis.ro propune 15, dintre care două mi-au atras atenția: istoria și Sergiu Nicolaescu. Istoria e una „demnă”  de care trebuie să fim mîndri – „Am avut conducători dîrzi, care nu au plecat capul în fața dușmanilor. Datorită lor sîntem astăzi aici și putem afirma, cu mîndrie, că iubim România, așa cum este ea. De la Ștefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza și pînă în zilele noastre, ne-au învățat că avem datoria de a ne iubi și apăra țara. Este a noastră și o iubim, la bine și la rău”. Iar Sergiu Nicolaescu „este un nume cunoscut de către toți românii. (...) Este considerat cel mai mare regizor român al tuturor timpurilor. Acesta a demonstrat că are o reală voință, atît ca actor, cît și ca regizor, pe care le-a preluat din cinematograful american al filmelor de acțiune și suspans”.  

În fine, dacă nici istoria glorioasă a României („datorită” căreia sîntem azi aici), și nici „cel mai cunoscut” regizor român, Sergiu Nicolaescu, care a preluat, n-am înțeles prea bine ce, din cinematograful american nu vă sînt motive suficiente de a vă trezi mîndria națională, click.ro sare în ajutor și propune nu mai puțin de 99 de motive, dintre care l-am ales pe cel pe care l-am considerat a fi cireașa de pe tort, o referință la André Rieu și întrebarea retorică de la final: „Cel mai renumit violonist contemporan, André Rieu, a declarat cu mîna pe inimă că e îndrăgostit de poporul român. Noi de ce n-am fi?”.

De la patriotism la naționalism

N-am selectat cu rea-credință aceste motive, care, pe de o parte, pot stîrni rîsul prin puerilul lor, iar pe de alta, pot adînci lehamitea celor care refuză invitația la Ziua Națională, ci pentru că am observat impactul lor și faptul că majoritatea, folosite în discursurile liderilor partidelor naționaliste, ajung să fie rostogolite la firul ierbii ca o certitudine a „unicității” noastre în lume. 

Iar această idee de unicitate dă apă la moară ideologiei naționaliste, care prinde teren, mai ales acolo unde există foarte multă decepție și puține motive reale de mîndrie patriotică. Cu cît lucrurile merg mai prost, cu atît apar acei politicieni dornici să folosească nesiguranțele și nemulțumirile oamenilor, dîndu-le acest mecanism de apărare în fața realității, creînd o iluzie optică. N-avem un sistem de educație bun, însă avem olimpici internaționali, nu încurajăm sportul în școli, dar ce sportivi avem, sîntem pe primul loc în Europa în ceea ce privește mamele adolescente, dar ce tradiție creștină puternică avem, sîntem săraci, pensiile nu ne ajung, avem politicieni hrăpăreți, dar nimeni în lume nu mai are bucatele noastre tradiționale, n-avem autostrăzi și sîntem pe primele locuri în Europa la accidente rutiere, însă ce dealuri, cîmpii și munți avem!

Pe de o parte, discursuri patriotarde distrag atenția de la probleme și de la rezolvarea lor, pe de alta inoculează un sentiment de fățărnicie, înlocuind complexul de inferioritate cu unul de superioritate (o mai știți pe aia cu „Doar în limba română există cuvîntul dor?”), total opus mîndriei autentice – care este, de fapt, o stare lăuntrică de mulțumire de sine, care n-are nici o nevoie de exhibare.

Și așa ajungem să confundăm, din ce în ce mai mult, patriotismul cu naționalismul – potrivit unui sondaj de opinie –„Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naţionalist în era dezinformării şi fenomenului ştirilor false” (realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield, la începutul acestui an) –, peste 65% din români ar vota un partid naționalist, care promovează valorile religioase și susține familia tradițională, ignorînd ce înseamnă de fapt naționalismul. Dincolo de studii, cercetări și analize, poate cea mai bună diferențiere dintre patriotism și naționalism a dat-o Romain Gary, în romanul său din 1956, Educația europeană: „Patriotismul e să-i iubești pe ai tăi, naționalismul e să-i urăști pe alții”.

Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru? Sau preferăm declamarea unei fudulii naționale? Avem, cu adevărat, motive să ne simțim bine în pielea noastră de români sau mai degrabă ne inventăm, din cuvinte goale, adunate în lozinci pompoase, mîndria de țară?