Cum faci un pachet

Trimitere urgentă. Sîmbătă. Nici poşta nu e deschisă în toată puterea reţelei. Ai marfa, dar nu ai cutie. Fără cutie, degeaba ai ce să trimiţi. Poţi să trimiţi ce vrei, numai şi numai în cutie. Cobor la Sala Palatului. Deschis! Dar cutie poşta nu are. E sîmbătă. Două funcţionare cu o răbdare infinită pe chipuri. Nu răspund, nu vorbesc decît atît cît trebuie. Cît trebuie? Cutie nu-i. Ies, merg la primul magazin de cartier. Uite-l! Vînzătorul îmi spune: ia cutia. Mă ofer: descarc marfa în galantar! Nu, pune-o aici, în coş. Am descărcat, şi am descărcat, şi am descărcat. Era o cutie care nu se mai termina. Erau cutii de ketchup. Atît de multe n-am văzut să intre într-o cutie. Să intre în halul ăsta!? Bun, am cutia. O burduşesc cu marfa. Acum, cum o leg? Vizavi de magazine, un chioşc de ziare. Întreb. Nu sfoară, dar legături de plastic, da! Şi omul îmi leagă temeinic pachetul. Din cutie luasem hîrtii albe. Le-am introdus pe sub legăturile de plastic şi, uite, am spaţiu de scriere a adresei. Şi scriu adresa. Pe toate feţele. Revin în poştă. Oficianta zîmbeşte. L-aţi făcut din gunoaie? Şi se apucă să mi-l dreagă cu drag. Ia un scotch şi mi-l lipeşte. Abia acum ştiu bine că va ajunge pachetul meu. Gratis şi inventiv. Dar fără bunăvoinţa conjuraţiei mele, nici o şansă. Număr o zi bună în viaţa mea.