Cum apare uitarea

Cu ajutorul memoriei învățăm informații noi, le stocăm pe termen mai scurt sau mai lung și apelăm la ele cînd este nevoie. Creierul nostru arhivează, în memoria de lungă durată, cu precădere acele amintiri care au asociate o emoție puternică, pozitivă sau negativă. De multe ori, imagini, sunete sau mirosuri din jurul nostru pot determina memoria să scoată la suprafață lucruri pe care nici nu am fost conștienți că le-am reținut. A uita are mai mare legătură cu emoțiile care însoțesc un eveniment sau o persoană decît cu ce s-a petrecut, concret.

Dacă ar fi să consultăm specialiștii, trei sînt felurile în care putem uita o informație din memoria de scurtă durată, care n-a fost încă arhivată pe termen nelimitat. Ea se poate descompune, pur și simplu, și dispărea dacă nu te mai gîndești la ea mult timp, n-o mai recapitulezi în diverse contexte, o lași neatinsă. În alte situații, o amintire mai veche poate fi dezrădăcinată și înlocuită cu una mai recentă. Al treilea caz este cel al interferenței: cînd informațiile sînt asemănătoare, cele noi le distorsionează pe cele existente deja – cu cît anumite elemente au mai multe trăsături care le disting de ceea ce cunoaștem, cu atît vor fi reținute mai bine.

Timpul vindecă tot, iar ce nu vindecă, îngroapă, se spune. Te întorci la ultima amintire pe care o ai despre ceva sau cineva și, cu fiecare astfel de derulare înapoi, se mai pierd din detalii și din culori, iar ce s-a petrecut cu adevărat este tot mai departe. Uneori te revolți, ai vrea să reușești să păstrezi totul nealterat, strălucitor, așa cum a fost cînd te bucura. Alteori, lucrurile au ajuns să-ți producă atît de multă suferință, încît ai vrea să existe și pentru amintiri un corector magic, care să le retransforme în pagini nescrise. Sau, dacă nu, măcar în unele care pot fi rupte printr-o mișcare rapidă.

Internetul abundă în articole pe puncte despre cum să uiți pe cineva. Se pare că lași mai ușor un trecut comun în urmă dacă spui sau pui pe hîrtie, chiar dacă doar pentru tine, toate subiectele care au rămas nedeschise și încă te frămîntă, toate întrebările neformulate sau lăsate fără răspuns, toate replicile înghițite, tot ce mai era de mărturisit și a fost amînat pe o perioadă nedeterminată. Și, chiar dacă destinatarul nu mai poate fi apelat, iar la jumătatea drumului ai ajuns doar tu, poți considera că „momentul de încheiere” a avut loc. Un lucru bun mai poate fi să nu cauți cu orice preț un sens al poveștii. În relațiile interumane multe aspecte, luate separat, nu au nici o logică, deși sînt pline de însemnătate pentru fiecare individ implicat în parte. A arunca, vinde, dona, scăpa fără milă de obiectele din jur, concrete sau digitale, care amintesc în gura mare, în fiecare zi, de o anumită persoană sau de momentele-cheie ale relației cu ea este, de asemenea, indicat. Nu știi niciodată care dintre ele poate stîrni în mintea ta o tornadă cu efect de domino. Preferata mea este „eliminarea piedestalului”. În loc să revizitezi în memorie zilele însorite care există în orice relație, mai bine îți amintești exact cum au apărut și s-au adîncit fisurile din soclul pe care tot tu l-ai cățărat pe celălalt, ca pe un exponat perfect, devenind ulterior adevărate cratere ce au făcut orice formă de echilibru imposibilă. Altfel, timpul care trece poate tinde să dea o nuanță de film de epocă trecutului și să transforme o relație dureroasă și extenuantă într-o succesiune de fotografii impecabile. 

Chiar respectînd cu conștiinciozitate toate punctele recomandate, redirecționîndu-ți atenția cu pricepere spre ce ai în prezent de cîte ori trecutul sună la ușă și nu lasă butonul din mînă, chiar evitînd locurile, festivalurile, melodiile, parfumurile, subiectele de discuție, serialele, glumele comune, încercînd insistent să incluzi în viața și în preocupările tale persoane noi, potrivite, a uita pe cineva se dovedește uneori a fi o misiune imposibilă. Sînt cazuri în care timpul nici nu vindecă, nici nu îngroapă – practic, refuză să-și facă treaba –, iar uitarea nu se mai produce. Acel „a lăsa în urmă” se transformă în „a trăi cu”. Emoțiile pe care le-ai investit în relația respectivă și toate poveștile pe care ți le-ai spus despre ea au o putere fantastică și nu cedează la sfaturi, fie ele de la specialiști sau căutate cu Google. Să ștergi persoanele cu pricina ar însemna să amputezi părți din tine. 

„Spune-mi ce nu poți uita, ca să-ți spun cine ești” ar fi o temă potrivită cînd vrei să cunoști un om. Așa afli cu siguranță ce a fost important pentru el, în ce a investit mai mult decît era necesar și toate lucrurile care l-ar putea trage înapoi, dar n-o fac.