Cultul virginității

Deși înotăm zilnic într-un ocean de știri care se bulucesc, care mai de care, să ne facă să gîndim că lumea a luat-o razna, există unele, mai nebăgate în seamă, care ne-ar putea indica faptul că totuși această „raznă” există în noi, ca un soi de virus al barbariei.

Bunăoară, citesc zilele trecute că „Începînd cu 10 iunie, Institutul de Medicină Legală «Mina Minovici» nu va mai elibera teste de virginitate la cerere”. Recunosc că, în primă instanță, am mijit ochii, ca să fiu sigură că am citit bine, că am înțeles și că știrea datează din zilele noastre. Și nu doar că știrea era din zilele noastre, însă aveam să aflu că discuția privind încetarea eliberării unor asemenea certificate se poartă, de cîțiva ani, la nivel internațional.

La noi, decizia INML a venit în urma unei campanii derulate de Reţeaua pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei Împotriva Femeilor (V.I.F.), #DeNetestat, potrivit căreia testele de virginitate sînt încă efectuate în România „la presiunea părinților sau a potențialilor soți” pentru ca fetelor și femeilor să li se poată stabili „virtutea, onoarea sau valoarea socială în vederea căsătoriei”. Potrivit unui articol din Adevărul, „în 2019, în ţara noastră, testele de virginitate au reprezentat 2% din totalul examinărilor din cadrul unităţilor aflate în subordinea Institutului de Medicină Legală «Mina Minovici» – adică aproximativ 1.000 de teste pe an”. Însă, bineînțeles, cifra ar putea fi mult mai mare, avînd în vedere că aceste date provin doar din unitățile aflate în subordinea INML, fără a fi luate în calcul toate cabinetele medicale private care ar putea efectua aceste teste.

Totuși, acel ceva din mine care tînjește după normalitate a respins ideea că certificarea virginității, această practică barbară, la care sînt supuse fetele duse la ginecolog pentru a li se testa „inocența”, poate fi o mentalitate socială extinsă dincolo de granițele unor grupuri restrînse, etnice sau religioase, închistate încă în tradițiile „cearșafului pătat”. Ignorasem însă gradul de contagiozitate al acestor mentalități toxice. Și aveam să citesc despre un caz de acum cîțiva ani care mi-a deschis ochii asupra realității din teren.

„Fetele virgine fac mustul dulce”

Pe data de 16 iulie 2019, o petiție este înregistrată la CNCD: într-o ediție a emisiunii Viața satului, difuzată la TVR 1, în 2018, proprietarul Cramei Viișoara, Gheorghe Albu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din partea PNL, în 2007, a „promovat ideea că fetele virgine fac mustul dulce”. M-am gîndit c-o fi fost vorba despre o vorbă în vînt, cu iz de inepție, pe care respectivul a aruncat-o în timpul emisiunii. Însă, văzînd imaginile, am încremenit: promovîndu-și crama, ca păstrătoare a tradițiilor, Gheorghe Albu avea un dosar pe care îl fîlfîia prin fața moderatorului și a camerelor spunînd că acolo are „certificatele de virginitate” ale fetelor care zdrobesc strugurii cu picioarele, pentru că, povestea mîndru, „legenda” spune că, dacă fetele n-ar fi virgine, „vinul ar ieși amar”.

Ulterior, potrivit CNCD, Crama Viișoara a susținut, printre altele, că „spectacolul la care se face referire a fost un pamflet”, invocînd „libertatea de exprimare” și faptul că „au fost prezentate tradițiile românești”. La cîțiva ani după consumarea acestui caz, în urma căruia CNCD a decis amendarea Cramei cu 2.000 de lei, același Gheorghe Albu, invitat la o altă emisiune, de data asta la Digi24, care îi promova crama prin burtiere de genul „Vin creat după legende străvechi”, invoca alt soi de tradiții, alte legende – ca, de pildă, punerea de muzică simfonică în cramă –, susținînd că „Dacă te comporți agresiv cu facerea vinului, vinul devine agresiv cu consumatorul”.

Însă nu sînt certificatele de virginitate (precum cele pe care fostul consilier le-a agitat cu mîndrie în emisiune) o agresiune contra femeilor?

Mitul virginității

În octombrie 2018, atît organizații ale ONU, UN Women și UN Human Rights, cît și OMS au emis o declarație comună, în care condamnă testarea virginității – „o practică dureroasă, umilitoare și traumatizantă, constituind violență împotriva femeilor”.

În plus, potrivit OMS și multor doctori, această examinare nu are nici o valoare științifică – „Aspectul unui himen nu este un indiciu al actului sexual și nu există nici o examinare cunoscută care să poată dovedi antecedente de act sexual vaginal. (…) Testarea virginității este doar o chestiune socială, culturală și politică, iar eliminarea ei va necesita un răspuns amplu al societății, susținut de comunitatea de sănătate publică și de profesioniștii din domeniul sănătății”.

Cît de amplu este acest răspuns al societății? Vorbind despre operațiile de himenoplastie (cele menite să refacă himenul), Yvonne Knibiehle, profesor emerit la Universitatea din Aix-en-Provence, specialistă în istoria feminismului și autoarea unuia dintre cele mai ample studii despre istoria virginității, La virginité féminine. Mythes, fantasmes, émancipation, declara într-un interviu pentru Le Point: „În urmă cu cîțiva ani, în clinicile pariziene, se făceau cinci sau șase astfel de operații pe an. Acum se fac patru pînă la șase pe săptămînă! Pentru fetele crescute în cultura musulmană, care și-au pierdut virginitatea din dorința de a se emancipa sau de a se conforma obiceiurilor occidentale, este o metodă de a se împăca cu mediul lor familial, de a începe de la zero prin repararea himenului”.

Din curiozitate, am căutat pe Google operații de himenoplastie în România – primul rezultat a fost un cabinet care promova această operație prin îndemnul „Poți spune «Da» unui nou început” – ceea ce mi-a adus aminte de declarația starletei Paris Hilton, din 2010, citată de Yvonne Knibiehle, potrivit căreia aceasta intenționa să-și facă operația de himenoplastie în vederea căsătoriei, pentru că voia să fie „perfectă” pentru alesul inimii. Sau de declarația din 2019 a rapperului american T.I., care în timpul unui podcast (Ladies Like US) a dezvăluit cu mîndrie că își duce anual fiica (pe atunci în vîrstă de 18 ani), la ginecolog pentru a verifica dacă mai este sau nu virgină. „Mergem în fiecare an la ginecolog pentru a-i verifica himenul. Da, merg cu ea... Și pot spune că, la împlinirea a 18 ani, himenul ei este încă intact. (...) Știu, sînt unii care spun că există și alte moduri, în afară de sex, prin care himenul poate fi rupt, cum ar fi mersul cu bicicleta, atletism, călărie sau alte forme de activitate fizică. Dar eu le răspund: Uite, ce e, doctore, fata mea nu călărește, nu merge cu bicicleta și nu face sport. Verifică-i, te rog, himenul și dă-mi rezultatele mai rapid.”

Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește astfel granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.

Și, bineînțeles, aceste prejudecății și practici nu fac decît să dea muniție curentului feminist care acuză societatea patriarhală – „Virginitatea este unul dintre multele moduri în care se exercită patriarhatul: este o modalitate prin care sexualitatea femeilor poate fi controlată de bărbați, prin faptul că sexualitatea ei nu-i aparține ei, ci viitorului soț”, este de părere Lauren Rosewarne, lector la Catedra de Științe Sociale și Politice de la Universitatea din Melbourne, care a adăugat că nimeni nu ridică problema virginității masculine și că nimeni nu s-ar aștepta ca vreun bărbat să-și demonstreze „inocența”.

Pe de altă parte, cred că perpetuarea acestor stereotipuri este împărțită, dacă e să mă refer doar la declarația făcută de Paris Hilton (care voia să redevină pură prin himenoplastie) sau la reacția celor două realizatoare ale podcast-ului Ladys Like Us, cele care l-au intervievat pe T.I. și care, în timpul afirmațiilor vedetei, chicoteau ca și cînd auzeau o glumă bună. Însă testul de virginitate nu este o glumă, nici măcar una proastă, iar în ceea ce privește acest mit al virginității, concluzia profesoarei  Yvonne Knibiehle pare a fi încă una general valabilă: „Tindem să credem că virginitatea nu mai are nici o semnificație pentru noi. E greșit. Corpul feminin continuă să fie perceput și azi drept un simbol”.