Cu branula în mînuţă
Tanti Stela nu are acces la Internet. Dar a auzit mai întîi la televizor şi apoi pe bancă, în faţa blocului, că umblă prin Bucureşti şi prin localităţile din jur o dubă neagră sau chiar o ambulanţă falsă care fură copii şi-i lasă fără organe. Povestea are variaţiuni. Unii copii – furaţi din malluri, parcuri, hipermarketuri – sînt aduşi înapoi fix în locul de unde au fost răpiţi, uşor abulici şi dezorientaţi (după anestezie şi operaţie n-au cum să fie altminteri, sărmanii), cu o „branulă în mînuţă“ şi fără un rinichi. Lipsa rinichiului se descoperă cînd părintele vrea să-i facă baie copilului şi vede că ăla e tăiat pe „burtică“. Sau la un „control medical de rutină“. Se ştiu chiar detaliile răpirii din mall: copilul e luat, dus într-o toaletă, tuns, i se pun ochelari de soare şi o şapcă, i se schimbă „hăinuţele“ ca într-un film cu spioni. Alte poveşti trag şi mai tare spre sinistru. Copiii cu pricina sînt găsiţi în şanţuri sau păduri, goliţi de organe cu totul, cusuţi curat la loc şi cu bani pe piept sau în aceeaşi „mînuţă“. Suma variază între o mie cinci sute şi două mii de lei noi. Lîngă bani, opţional, mai e cîte un bilet care ori zice „Înmormîntare uşoară“, ori „Îmi pare rău“. În unele cazuri, răpitorii lasă şi trandafiri roşii.
De regulă, asemenea poveşti se nasc, circulă şi intră în hibernare, pentru o perioadă, fără să zguduie cine ştie cum societatea. Uneori însă ce rămînea povestit în faţa blocului sau comentat pe net se umflă, se revarsă (cu ceva ajutor şi de la unele televiziuni) şi face poliţia să reacţioneze.
Povestea are toate ingredientele emoţionale care construiesc o bună legendă urbană: e vorba, în primul rînd, de copii (cu tot alaiul de diminutive: au hăinuţe, mînuţe, mămici şi tătici), e spectaculoasă, cu răpiri, deghizări, organe furate şi are culoare locală. Răpitorii sînt, evident, străini, dar de pe aici, de aproape: bulgari, ruşi, ucraineni. Banii de înmormîntare tuşează bine scenariul.
Se pare că povestea cu rinichii furaţi din om a apărut prima oară prin anii ’90 în New Orleans, în preajma unui Mardi Gras. Acolo nu mai erau copilaşi, ci turişti rămaşi fără organ. Povestea sună un pic mai urban ca la Bucureşti: un turist bea cu nişte necunoscuţi în bar şi se trezeşte ameţit într-o cadă de baie plină cu gheaţă. Pe pieptu-i scrie cu ruj „Call 911 or you will die“. Despre rinichi româneşti furaţi în Bulgaria am auzit pentru prima oară prin 2009. Era o poveste cu nişte turişti care-şi lasă copilul în maşină în benzinărie, ca apoi să se trezească fără el. Primesc un telefon peste cîteva zile şi-şi găsesc copilul cam în acelaşi loc, dar fără rinichiuţ. Răpitorii dovedesc însă, de fiecare dată, o generozitate stranie: victima nu e omorîtă cu totul, iar dacă e omorîtă, primeşte (în România) ajutor de înmormîntare. Vestul, mai rece, se bazează pe serviciile de urgenţă, ba îl conservă pe bietul om cu totul în gheaţă, ca pe rinichi.
La pachet cu poveştile în sine vin şi toate teoriile conspiraţiei. În cazul turiştilor români din Bulgaria, se pare că persoane cu interese în domeniul hotelier românesc au vrut să se dea o lovitură nimicitoare plajelor mai galbene şi apelor mai limpezi ale litoralului bulgăresc. În cazul recent al copiilor săltaţi de pe străzile şi din magazinele oraşului, se doreşte pur şi simplu o „deturnare a atenţiei“ de la problemele mai grave cu care se confruntă lumea. Şi, iarăşi, e incredibil cîtă lume – altminteri normală la cap – crede poveştile astea. Grija pentru propriul copil nici nu se poate pune la îndoială, dar maternitatea sau paternitatea n-au cum să-ţi răpească un elementar simţ al ridicolului. Ne strîngem seara la foc, povestim, ne înspăimîntăm împreună şi unii pe alţii, întărim legăturile noastre umane cu poveşti zemoase, umbroase, misterioase sau de-a dreptul scîrboase. Dar dacă te apucă rîsul în faţa lui tanti Stela care are nepoţei cînd auzi că un copil umblă brambura prin Afi Cotroceni cu „o branulă în mînuţă“, nu te văd bine.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.