Creaturile oraşului

21 decembrie 2016   Societate

Mi-am făcut un obicei să mă întorc din cînd în cînd la Franzen, pe care îl plac mai degrabă și mai abitir înaintea mult mai talentaților sau mult mai simpaticilor săi contemporani. Iar într-una din zile, cu fața spre via dezolantă care atîrna într-o disperare intimă, lipsită de pudoare, de cadrul de fier golaș de pe terasă, am recitit asta (traducerea repezită îmi aparține):

„(…) Era, oricum, antropomorfic să te vezi în celelalte specii. Să-ți fie foame tot timpul, să fii înnebunit după sex, să nu crezi în încălzirea globală, să trăiești fără să te gîndești la nepoți, să-ți petreci jumate din viață curățîndu-te, să fii în permanență în gardă, să fii o creatură a obișnuințelor, să nu te impresioneze umanitatea, să preferi propria specie: toate astea înseamnă să fii ca o pasăre…“ (Jonathan Franzen, The Discomfort Zone: A personal History). Franzen e un celebru iubitor de păsări. Cunoscut pentru sutele de ore în care a stat și le-a privit. Pentru descrierea pasionată a lor, pentru obstinația cu care a urmărit și a notat sute de specii observate.

Am ridicat ochii din carte. În vie aterizase un stol de vrăbii impertinente. Ciricăiau și se certau dintr-un oarecare motiv care s-a dovedit a fi un ciorchine cu strugurii stafidiți, plini de dulceața rece a iernii. S-au zburătăcit puțin printre crăcile golașe și s-au răspîndit la fel de repede care încotro. În urma stolului rămăseseră doar un bărbătuș înfoiat ca un mic ghemotoc gri, ciorchinele jumulit și cîteva stropșeli alburii pe jos.

Sînt vecinele mele, ale noastre, colocatarii orașului alături de care împărțim Bucureștiul. La fel ca micii pițigoi pe care i-am privit în aceeași vie cu la fel de multă fascinație și dragoste. Un pumnuc de pasăre cu pieptul zguduit de bătăile unei inimi frenetice. Formidabilă creatură, improbabilă alcătuire de oscioare, pene, puf cu o structură perfectă, bobi rotunzi și mătăsoși – ochii. La fel ca porumbeii și guguștiucii zilelor noastre care ne murdăresc pervazurile și ne leagănă după-amiezele de vară în uguit casnic. Șmecherii trotuarelor, chiori unii, șchiopi sau fără degetele de la picioare alții, cu piepturile și gîtul irizate în culori metalice, marii profitori ai covrigilor și ai bucățelelor de pîine. Băgăcioși și incontinenți, porecliți pe nedrept șobolani zburători, vor continua să ne murdărească statuile și pervazurile, să ne enerveze mîțele de casă, să ne mănînce covrigii și să uguie frumos după-amiezele. Sînt vecinii noștri, la fel ca pescărușii și ciorile care fac naveta spre gropile de gunoi din periferii. La fel ca privighetorile pe care le poți auzi în plin centrul orașului cînd se crapă de ziuă, vara. Ca micii lilieci pe care-i mai vezi zburătăcind pe lîngă blocuri. Cucuvele ascunse în parcuri, rîndunele în zbor spectaculos care-și fac cuiburi sub streșini și în tavane.

Ridic un pic ochii din treburile mele și văd că orașul e tare aglomerat cu mii de alte ființe non-umane. Trecem unele pe lîngă altele, specie pe lîngă specie. Pene, blană, bot, mustăți, hanorace, pantofi, pernuțe, cozi, aripi, platoșe chitinoase, iPhone, antene, căști. Se ciripește, se croncăne, se miaună, se latră, se țîrîie, se chițăie.

Împărțim orașul cu mîțele lunguiețe. Neînfricatele, neîmblînzitele tomberoneze slabe-ață pe care le admir și cărora le mîngîi deseori blana lucioasă atunci cînd mă lasă. Cu șobolani pe care am învățat instinctiv să-i urîm. Atît de sprinteni, atît de inteligenți și atît de organizați. Squatter-ii perfecți ai orașelor. Ocupanții ilegali de pivnițe, cotloane, guri de aerisire, beciuri și canale. Părinți perfecți, exemple de adaptare supremă. Cu tot soiul de insecte de casă și de afară. Greieri neobosiți, ploșnițe puturoase, gîndaci de bucătărie dedați la gustul de fast ­food și gîndaci mari, negri, care ies, cu zecile, în nopțile de vară, la plimbare. Țînțari și muște căpoase. Păianjeni cu opt ochi, omizi mătăsoase, furnici acre.

E o aglomerație mică și teribilă lîngă noi. Vietăți mișună, se tîrăsc, zboară, aleargă pe patru sau pe șase picioare. Priviți puțin în sus. Iar apoi foarte jos. Priviți un pic viața. 

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Mai multe