Clafoutis - Jules Claretie

Alături de brégeaude – supa de varză şi costiţă descrisă ca „La soupe épaisse et fumante, Où la cuiller tient debout.“ (Supa groasă şi aburindă, În care lingura stă singură.) –, clafoutis e un fel specific regiunii franceze Limousin, asemănător cu un pandişpan de cireşe negre.

Pentru clafoutis se iau trei ouă – şi, pentru fiecare ou, cîte o lingură de făină şi una de zahăr pudră –, o priză de sare şi trei litre (750ml) de lapte. Puneţi făina şi sarea într-un vas şi adăugaţi apoi ouăle, unul cîte unul. Amestecaţi cu o lingură, pînă obţineţi o pastă omogenă, şi începeţi apoi să adăugaţi laptele, puţin cîte puţin. Zahărul se pune la sfîrşit.

Pregătiţi o formă pentru cuptor şi aşterneţi-o cu o livră şi jumătate de cireşe – cu cît mai negre, cu atît mai bune. (Evitaţi cireşele bigarreau, cîntate de Victor Hugo în Contemplaţii; nu sînt bune pentru clafoutis!) Turnaţi deasupra cireşelor compoziţia cu făină, ouă şi lapte. Puneţi forma la cuptor. Cînd e gata, presăraţi cu zahăr pudră.

„Nu-i o prăjitură aristocratică, dar este, dacă reuşeşte, delicioasă. E gustul copilăriei mele şi al regiunii în care m-am născut“. O spune Jules Claretie, dramaturg, romancier şi critic francez, născut la Limoges în 1840.