Cîte ceva despre printat

Îmi dau teza de doctorat la printat La Cactuşi. Adică fostul La Cactuşi, că nu mai vinde femeia cactuşi. La SNSPA, cine ştie mai bine. Bine, dar nici SNSPA nu mai este acolo. S-a mutat pe Expoziţiei. Oricum, mi-am dat teza la printat. Am început prin a spune La Cactuşi ce să scrie pe copertă. Grea decizie. Dar La Cactuşi există model pentru orice, iar copertă cu „profesor universitar doctor Vintilă Mihăilescu“ găseşti la îndemînă. Master, licenţă, doctorat. „Ce-o fi cu omul ăsta“, zice fata de la La Cactuşi, „de este aşa căutat? Şi tu, tot cu el?“ „Da!“ „A, succes garantat! Am copertă cu domnu’!“ A trecut vreo săptămînă pînă am adus lucrarea propriu-zisă. Am sunat. „Cine eşti?“ „Sînt ăla cu doctoratul!“ „Cine?“ „Ăla care face doctorat cu profesorul Mihăilescu!“ „A, zi aşa! Nu veni astăzi, decît urgent, că eu plec, l-a arestat pe frati-miu şi îi duc mîncare la puşcărie.“ „Aoleu!“ Şi m-am gîndit că nici aici nu scap de poveştile mele sociale, de reportaje, de complicaţii sociale, eu, cel care abia terminasem ditamai doctoratul. Şi iar sun şi ajung la patru şi jumătate. La Cactuşi miroase a chiftele. Intens. Intru. „Dom’le, dacă veneai mai tîrziu plecam! Sînt agitată.“ „Dar ce-a păţit fratele?“ „O, e într-un sat acolo în Dîmboviţa şi a spart o sticlă de şampanie şi şeful de post l-a băgat la puşcărie.“ „Miroase a chiftele.“ „Da, am scos-o pe maică-mea din spital şi uite, a făcut chiftele să duc la puşcărie. Cîte pagini ai aici? Cîte? 400? Păi, cine te citeşte? N-am coperţi pentru tine, ce mă fac eu cu tine? Zi-mi mie, ce fac eu cu tine? Păi, asta-mi trebuia mie acum, cu frati-miu pe cap? 400 de pagini? Despre ce ai scris, hai, că-s curioasă?“ „Despre umor.“ „Ha-ha-ha, îţi baţi joc de mine? E o carte cu glume?“ „Uite, am uitat să bag glume.“ „Păi, profesorul tău ştie ce faci? Mîine mă duc la frati-miu cu chiftele, încerc să ţi-o fac în seara asta.“ Şi mi-a făcut-o. Coperta avea iz de chiftele.