Cip-cip-cip-cip-cip-cip

Cip-cip-cip-cip-cip-cip. Pungă? Cip-cip-cip-cip-cip-cip. Mai aveți nevoie de o pungă? Cip-cip-cip-cip-cip-cip. Cip-cip-cip-cip-cip-cip. Cip-cip-cip-cip-cip-cip. Cip-cip-cip-cip-cip-cip. 246 lei. Card? Da. Vuuum. PIN-ul! Apăsați pe verde, așa! Cip-cip-cip-cip-cip-cip. Pungă? Cip-cip-cip-cip-cip-cip. Mai aveți nevoie de o pungă? Cip-cip-cip-cip-cip-cip. Cip-cip-cip-cip-cip-cip. Cip-cip-cip-cip-cip-cip. Cip-cip-cip-cip-cip-cip. 198,23 lei. Card? Da. Vuuum. PIN-ul! Apăsați pe verde, așa! Cip-cip-cip-cip-cip-cip. Pungă? Cip-cip-cip-cip-cip-cip. Mai aveți nevoie de o pungă? Cip-cip-cip-cip-cip-cip. Cip-cip-cip-cip-cip-cip. Cip-cip-cip-cip-cip-cip. Cip-cip-cip-cip-cip-cip. 56,71 lei. Card? Da. Vuuum.

Priveam spre casier. Avea în piept semnul de începător. Nu mergea pătrunjelul. Unul dintre cumpărători avea praz, oho, și mai greu! Coada era infinită. Și se aude: Nu băgați un casier? Nu, că doamna abia a ieșit de pe casă. Lasă, bă’ apa aia, și hai să mergem! – au trîntit cucoanele apa la pet și au întins-o. Apoi, iar. Nu știu cum, dar mie cip-ciripul codului de bare citit de către casă mi-a dat un sentiment bun. Casierul avea gesturi stîngace și ritmul nu era alert. Răspundea unui dans interior din sufletul meu. Deci casier plus exactitatea mașinii care scotea cifre dezechilibrate. Cip-cip-cip-cip-cip-cip. Pungă? Cip-cip-cip-cip-cip-cip. Mai aveți nevoie de pungă? Cip-cip-cip-cip-cip-cip. Cip-cip-cip-cip-cip-cip. Cip-cip-cip-cip-cip-cip. Cip-cip-cip-cip-cip-cip. 101,26 lei. Card? Da. Vuuum. PIN-ul! Apăsați pe verde, așa!