Cînd răsare luna, printre palmieri

19 iulie 2017   Societate

Păsări multicolore, unele cu picioare lungi, aripi scurte şi cioc lat, care zboară plictisite peste palmieri, liane şi tufişuri înalte, şopîrle mai mici şi mai mari, crabi hidoşi şi tot felul de insecte care-i concurează ca aspect. Nu sînt specialist în botanică sau în zoologie, aşa că nu-mi cereţi mai multe amănunte. Dacă vă interesează flora şi fauna şi ştiţi vreun biolog, spuneţi-i să mă sune, că-i povestesc. Ca şi ziariştii partidului, de la Scînteia anilor ’50: unul povestea şi altul scria despre şantierele patriei muncitoreşti. Oricum, ceea ce v am descris, mie mi-a semănat a natură primordială, a creaţie „de dată recentă“, cînd din mîinile lui Dumnezeu de-abia ieşiseră plantele şi animalele Pămîntului. Na, că asta nu se mai potriveşte cu „linia partidului“…

Aceasta este natura din Republica Dominicană, jumătatea relativ bogată dintr-o insulă vulcanică din Marea Caraibilor, pe care o împarte cu statul Haiti. Oropsitul stat Haiti, lovit de sărăcie şi de un cutremur cu damf de cataclism, în urmă cu cîţiva ani – dacă vă mai amintiţi. Parcă, la vremea respectivă, marile puteri economice se înghesuiau să anunţe ajutoare financiare pentru nefericiţii haitieni, bani care n-au mai ajuns la ei. Motiv pentru care conducerea (şi ea coruptă) a statului a ameninţat că-i va da în judecată pe cei care nu şi-au onorat promisiunea. Pentru iubitorii boxului, haitian de origine este şi Jean Pascal, adversarul lui Lucian Bute, ambii stabiliţi acum în Canada. Am avut ocazia să vorbesc cu el şi găsesc că este un sportiv cu bun-simţ şi elegant, contrar opiniei despre conaţionalii săi, exprimată mai mult în şoaptă de către francofonii canadieni.

Dincolo şi dincoace de prejudecăţi

În Haiti se vorbeşte franceza şi pădurile au fost defrişate mai ceva ca la noi. În Republica Dominicană se vorbeşte spaniola, iar natura pare a fi intactă. Aici se trăieşte incomparabil mai bine ca la vecinii francofoni, şi mai bine ca în Cuba. În orice caz, să nu vă imaginaţi că aţi da viaţa din România zilelor noastre, aşa cum este ea, pe viaţa din Dominicană. Se trăieşte în sărăcie, căldura tropicală şi marea putînd fi considerate singura alinare a localnicilor. Complexurile turistice all-inclusive sînt motorul unei economii anemice şi principalele „pieţe de desfacere“ ale romului, fructelor şi tutunului dominican.

Pe scurt, Cuba şi Republica Dominicană sînt Bulgaria, respectiv Grecia nord-americanilor. Două săptămîni pe an, reprezentanţii clasei de mijloc de pe coasta de est a SUA şi a Canadei vin aici pentru a-şi dezmorţi oasele. Clima temperat-continentală din nordul Americii, cu o umiditate mult mai mare pe timpul iernii decît la noi, este principalul vector al acestui turism de masă. Apoi alcoolul, mai ieftin şi de mai bună calitate, tutunul şi lipsa încorsetărilor de tip occidental. De pildă, se fumează cam peste tot şi nimeni nu dă semne c-ar avea vreo problemă. În SUA şi în Canada, eşti mult mai bine privit dacă fumezi marijuana decît tutun. Eu, unul, încă nu-mi explic de ce, însă asta-i realitatea. În fine, complexurile all-inclusive le oferă turiştilor occidentali şansa de a se simţi aşa cum se simţeau părinţii şi bunicii lor în anii ’60-’70, în ţările lor de origine. Cu mici, dar semnificative nuanţe.

Rusa ajunge din urmă engleza

Pentru un est-european provenit din ţările fostului lagăr socialist şi, colac peste pupăză, pasionat de istorie, să vadă, la 9000 de kilometri depărtare de casă, afişate în limba rusă anunţurile de la recepţiile hotelurilor, denumirile produselor din magazine şi ofertele de servicii, nu poate fi decît… neplăcut. Ăsta-i un prim indiciu că lucrurile nu sînt întotdeauna ceea ce par a fi. Ca-n Twin Peaks, serialul ştiinţifico-fantastic creat de David Lynch.

Dacă relaţiile strînse dintre URSS (ulterior Rusia) şi Cuba sînt de notorietate, cele dintre urmaşa Uniunii Sovietice şi Republica Dominicană n-ai zice c-ar fi fost atît de tovărăşeşti. Numai că banul n-are miros („pecunia non olet“), după cum ne-a învăţat împăratul Vespasian, cel care a decis să-i taxeze pe cetăţenii romani care foloseau closetele publice. Dar să nu-i dăm idei domnului Liviu Dragnea.

Aşadar, ruşii care vin în resort-urile turistice din Dominicană, fie via SUA-Canada, fie direct din „mama Rusie“, plătesc preţuri astronomice pentru lux, după cum aveam să aflu. Destul de mulţi dintre cei tineri nu se obosesc să înveţe nici măcar cîteva cuvinte în engleză, pentru a se descurca cu vînzătorii din magazine, ca să nu mai vorbim de cei în vîrstă, aduşi de copii şi nepoţi în destinaţii exotice. Pînă la urmă, de ce ar învăţa engleza cei tineri? Vorba unui francez care mi se plîngea, exasperat de faptul că vecinii noştri istorici sar peste rînd la bar şi că sînt extrem de gălăgioşi: „Monsieur, ils n’ont pas besoin des règles!“ („Domnule, ei n-au nevoie de reguli!“). Atunci mi am amintit că, după război, la Paris se discuta, în anumite cercuri, varianta ca Franţa să devină republică sovietică. Totuşi, francezul cu pricina sesizase foarte corect că tinerii ruşi folosesc „un Internet paralel, în limba rusă“, şi că device-urile lor n-au grafie latină, ci slavă. Dar, pînă la urmă, asta-i „noua regulă“ a economiei de piaţă: nu există nici o regulă în privinţa provenienţei banilor, important este că ei se cheltuiesc.

„Un movimiento“ nu tocmai sexy

Am văzut că ruşii cu business-uri numai de ei ştiute nu se zgîrcesc deloc cînd vine vorba de lux. Totuşi, ce primesc cu adevărat în schimbul banilor plătiţi? Dominicanii, ca şi cubanezii, sînt foarte pricepuţi în a o întoarce „ca la Ploieşti“. Prima regulă este să nu te bizui niciodată pe ceea ce promit că fac. Poate că se aseamănă, pe undeva, cu noi, românii ieşiţi din comunism. O mişcare rapidă, de reptilă, şi te lasă cu buza umflată, taman cînd îţi arde buza mai tare. Le dai bacşiş, fără discuţie, dar după ce-l încasează cu dexteritate „uită“ să mai vină să-ţi repare aerul condiţionat sau să-ţi regleze frigiderul. Şi, credeţi-mă, asta ţine de supravieţuire, nu de lux, şi li se poate întîmpla chiar şi celor care au cumpărat cel mai scump pachet turistic. La o temperatură de 33 de grade Celsius şi o umiditate de 70%, fişicul de dolari sau de euro, oricît de gros ar fi, nu te răcoreşte, indiferent de naţionalitate.

A doua regulă este să nu speri nici o clipă că electronicele, electrocasnicele şi instalaţiile sanitare pe care le ai la dispoziţie vor rezista pe toată durata sejurului. Stoicismul, adică tăria în faţa încercărilor vieţii, îl înţelegi cel mai bine dacă depinzi de dominicani. Totul e făcut de mîntuială, ca să ia ochii şi ca să ţină… cît o ţine. Mai grav este că, lăsînd la o parte micile inundaţii sau lipsa presiunii la apă caldă, ţi se poate întîmpla să prinzi o pană generală de curent electric, în cea mai călduroasă noapte a anului. Şi atunci să te ţii, bibicule! Turişti nervoşi care fumează ţigară de la ţigară pe holurile clădirilor din complex, neveste nervoase care bîjbîie în drum spre baie şi copii mici care urlă ca din gură de şarpe pentru că nu pot adormi din cauza căldurii drăceşti. Curat Infern al lui Dante, în prezentarea lui Virgiliu.

Înapoi în Paradis

Noaptea trece, cu toate frămîntările ei, cu muncitorii care lucrează „în reluare“, cu managerul european care transpiră de ţi-e teamă să nu se mumifice instantaneu şi cu turiştii „de lux“ care zac, deznădăjduiţi şi fără glas, pe balcoane. Dar zorii zilei caraibiene fac uitate toate suferinţele şi consternările. Păsările multicolore cu picioare lungi, aripi scurte şi ciocuri late îşi reiau zborul peste vegetaţia luxuriantă, ţînţarii şi celelalte insecte bizare dispar (care în burţile şopîrlelor, care în văgăunile lor), iar europeanul şi americanul redescoperă plaja, briza mării şi barul cu băuturi alcoolice gratuite.

Dacă oamenii au ceva în comun, acel lucru este puterea de a uita şi de a merge mai departe. Nimeni nu învaţă nimic din experienţele altora şi nici mare lucru din propriile experienţe. De aceea all-inclusive-ul va fi mereu profitabil, iar istoria umanităţii se va repeta, cu bunele, dar mai ales cu relele ei. Noi să fim sănătoşi! 

George Rădulescu este jurnalist şi autor al volumelor Un secol cu Neagu Djuvara şi În căutarea României pierdute.

Foto: G. Rădulescu

Mai multe