Cînd mistreţii devin blînzi
Turul al doilea al scrutinului prezidențial din Republica Moldova s-a desfășurat pe 13 noiembrie curent. Învingător a fost candidatul socialist Igor Dodon, care a acumulat 52,11% din voturile „liber“ exprimate, pe cînd Maia Sandu, reprezentatul forțelor de dreapta, doar 47, 89%.
Nu vreau să iau pîinea cu unt și caviar din farfuria plutonului de experți și analiști politici care dezbat, iată, de atîtea zile și nopți (în reluare), cauzele și circumstanțele victoriei aspirantului pro-rus și ale înfrîngerii candidatului pro-european. Pot afirma, din poziția de cetățean treaz, că, per ansamblu, campania electorală a fost una murdară, deosebit de toxică, că s-a fraudat simțitor prin inversări de voturi, aducerea transnistrenilor în mod organizat la circumscripțiile electorale de pe malul drept și remunerarea acestora pentru efort electoral, suspectul vot masiv în Găgăuzia (98,80%) și în Taraclia (raion populat de etnici bulgari – 96%) pentru Dodon, implicarea necreștinească a Bisericii de partea candidatului socialist, partizanatul obraznic al instituțiilor media care aparțin lui Plahotniuc și Dodon, imposibilitatea diasporei de a vota numeric etc., probe suficiente pentru ca scrutinul să fie invalidat. Asta, firește, într-un stat normal, dar cum Republica Moldova este o formațiune statală incertă de tot, iar stăpînul ei se numește Vladimir Plahotniuc, am convingerea că scenariul s-a jucat pînă la ultimul semn de exclamare și avem un președinte nou-nouț – Igor Nicolaevici Dodon, cum îl dezmiardă Putin.
Cu toate că nu sînt un personaj care vizitează dezinvolt birourile oficiale de la Chișinău sau cancelariile din Occident și nici fan al conspiratologiei nu mă consider, totuși, în calitate de pacient al acestui stat în derivă, pot afirma cu certitudine că regizorul acestui urît mirositor spectacol electoral este maestrul de ceremonii Vlad Plahotniuc. Regret că această înzestrare a răului – ce-i drept, redingota lui Mefistofel îi este, deocamdată, cam strîmtă – nu a ales să cheltuiască energiile pentru a face bine acestui trist norod. Cel puțin, dacă acest oligarh va decide, așa, într-o zi, să plece în lume (scenariu bun acum doar pentru un fantasy), el își va găsi, cred, un job extraordinar de bine plătit la Hollywood.
Despre altceva însă vreau să spun acum: despre deruta, inepțiile, confuziile, îmblînzirea retoricii și atitudinii președintelui validat. Intransigența sa față de Acordul de asociere a Republicii Moldova cu UE s-a ruinat simțitor, Dodon declarînd că va opta (sic!) pentru relații bune cu partenerii europeni. Cine știe, poate i-a povestit cineva, între timp, că Republica Moldova e profund dependentă de finanțările internaționale sau a înțeles singur că schimbarea vectorului de dezvoltare nu intră în competența președintelui.
Continuă să afirme, dar deja cu jumătate de voce, că reorientarea spre Rusia (recent, a declarat că-i invidiază pe ruși pentru că au un asemenea președinte) este foarte importantă pentru viitorul Republicii Moldova, dar nu neagă că e nevoie și de relații normale, de un parteneriat durabil chiar și cu România. Într-un alt interviu, a declarat, cu franchețea ce-l caracterizează, că „nu are de gînd să se culce nici sub Occident, nici sub Est“. A mai declarat (vădit extaziat, Dodon a înțeles că datoria sa este să iasă zilnic la rampă) că Republica Moldova se poate integra în UE fără Transnistria și Găgăuzia, că va înlocui în școli disciplina Istoria Românilor cu Istoria Moldovei, că va lupta pe viață și pe moarte cu unioniștii (separatismul transnistrenilor nu-l deranjează defel!), că-l va demite pe ministrul Apărării Anatol Șalaru pentru că acesta colaborează cu NATO și multe alte lucruri.
S-a arătat iritat de protestele tinerilor din prima și a doua zi de după alegeri și chiar și-a amenințat oponenții „să nu se joace cu focul“ ori, atunci, își va scoate și el partizanii în stradă. Dar a urmat și un îndemn la colaborare adresat Maiei Sandu. Din păcate, confuzia din capul lui Dodon aglutinează instabilitatea din Republica Moldova, care începe să devină, și prin eforturile sale, un teritoriu pe care Rusia îl dispută tot mai putinește.
Acest comportament denotă, freudian vorbind, că Igor Nicolaevici Dodon este conștient de fraudarea alegerilor și cunoaște și dimensiunile acesteia, altfel de ce s-ar precipita? Nu în zadar, Vlad Bătrîncea, unul dintre capetele vorbitoare ale socialiștilor, cel care a rupt în două la o ședință a Parlamentului harta României Mari, neavînd ce riposta la probele care demonstrează fraudarea, a ținut să sublinieze că și argumentele Partidului Socialiștilor, care demonstrau nelegitimitatea rezultatelor scrutinului parlamentar din 2014, au fost la fel ignorate de către instituțiile abilitate.
Mi se pare că, totodată, traversăm o perioadă cînd mistreții socialiști încep (sînt nevoiți) să devină blînzi. Nu se știe însă pentru cît timp. Ceea ce ne poate bucura, pînă la urmă, în toată această hărmălaie politică, este rezultatul obținut de Maia Sandu. Cînd Plahotniuc & Dodon au folosit toate resursele administrative, CEC-ul, instituțiile media, Biserica, Transnistria, Găgăuzia etc. și au acumulat doar 52% din voturi, apoi nu este încă totul pierdut.
Vom trăi și vom vota.
Anatol Moraru este profesor de literatură română şi universală la Universitatea din Bălţi şi scriitor. Cea mai recentă carte publicată este volumul de proză scurtă Confidenţa unui loser, Editura Casa de Pariuri Literare, 2013.