Chilimurile vieţilor noastre
În arheologia locuinţelor pe care D. le-a cunoscut, primul strat descoperit din săpăturile memoriei a fost o corniţă ţesută, a unui cerb de pe una din carpetele lui mamaie. Corniţă e duios zis, mai degrabă un cornoi. Carpeta acoperea un perete întreg şi înfăţişa un cerb sobru, care stătea cu cele patru copite în apă şi se uita fix în ochii privitorului. De-a stînga lui şi de-a dreapta noastră, o căprioară sorbea apă cu capul plecat, iar mai în spate, o alta păştea. Tot peisajul era un amestec derutant de peluză ordonată a unui grădinar obsedat şi zone de vegetaţie nebună, luxuriantă. Mamaie mai avea carpete şi în celelalte camere, dar parcă nici una nu era aşa frumoasă ca asta. Şi strămătuşile ei aveau asemenea minunăţii pe pereţii camerelor – răpiri din serai, sub nopţi indigo înlunate, păuni aşezaţi pe cîte o ramură înflorită cu flori fabuloase, ale căror cozi înfoiate umpleau jumătate din covor, pisicuţe drăgălaşe care se jucau, dormeau ghemotoc sau se uitau cu dulceaţă la noi, din coşuri împletite, imense.
D. a iubit mult carpetele lui mamaie. Le atingea uşor cu degetele, de-a lungul contururilor; un bot fremătător de căprioară, pletele lungi şi bălane ale fetei răpite în miez de noapte, ochiul verde aprins ale unei pene înfoiate. Erau moi şi mătăsoase, desenele erau pagini imense ale unei cărţi cu poveşti, culorile tari, fără echivoc.
Casa lui mamaie avea cele mai multe straturi textile din cîte cunoscuse. Mamaie putea să pună un covoraş deasupra altui covoraş şi să acopere cu milieuri orice suprafaţă plană. Mamaie avea ciucuri atîrnaţi de cheile şifonierului. Ăştia erau deja stratul patru sau cinci în arheologia textilă a casei ei. Erau migăliţi pînă la ultima împunsătură de croşetă şi punctau cu un roşu sîngeriu straturile în care mamaie îşi învelise toată viaţa. A iubit şi ciucurii ăia. Erau de fapt nişte garofiţe roşii croşetate, care atîrnau de un şnur verde aprins, şi el croşetat!
Cu o generaţie mai sus, la părinţii ei, straturile erau mult împuţinate. Dispăruseră frumoasele carpete şi ciucurii. Maică-sa ţinea însă enorm la ferestrele bine îmbrăcate în voluptuoase perdele de Paşcani. D. înţelesese că Paşcanii erau pentru perdele cam ce sînt Pleşcoii pentru cîrnaţi şi îi era tare greu să se gîndească la ele fără multe adjective în cap. Voluptuoase, bogate, înfăldate. Dacă săpai şi dădeai fin cu periuţa de arheolog şi la maică-sa prin casă, deasupra primului strat al durduliilor persane mai găseai ceva milieuri, dar şi ştergare prin bucătărie. Prosoape de bucătărie textile, batiste textile din acelea mari, bărbăteşti, de pomană.
Cînd a plecat de acasă să facă o facultate, şi-a închiriat încă din anul întîi o garsonieră într-un cartier oarecare al Bucureştiului. Straturile se împuţinaseră şi mai mult acolo şi păreau mai mizere. Mochetă dubioasă peste linoleum, PAL peste plastic şi fototapet peste văruială. Peste straturile impersonale ale unei locuinţe prin care trecuse lumea ca prin sala de aşteptare din gară, a încercat ea să adauge foile propriei vieţi, ale preferinţelor ei de la acea vreme, de studentă la Drept – o pătură miţoasă şi moale, nişte perdele fine, liliachii de la IKEA, o perdea de duş cu peşti tot de acolo...
Cînd a ajuns să aibă propria casă, straturile locuinţelor pe care le-a cunoscut s-au epurat în tot ceea ce şi-a dorit şi acum putea să aibă. Peste laminat s-au aşezat bucăţi abstracte de covoare, masa a fost despuiată de faţa de masă textilă şi de muşamaua protectoare, în bucătărie, efemere suluri de şervete de hîrtie au luat locul ştergarelor bunică-sii sau ale prosopelelor maică-sii. Zilele trecute a scris şi ea ceva comentarii sarcastice pe Facebook unde circulau nişte fotografii cu interioare de casă de la ţară la care ăştia cu laminat strîmbă din nas: printre altele, carpete. Alea pe care le iubise, cărora le pipăise cu degete de copil textura molcuţă. Săpăturile prin straturile textile ale memoriei dăduseră deja de piatră seacă.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.