Ceasornicarul din Obor

5 iulie 2012   Societate

Ziceam io că la Obor găsesc casete video mici de filmat. Ziceam io. Ţinusem minte că odată am luat ieftine şi bune de la intrarea din Obor. Şi aşa m-am trezit la un ceas fără zece. Nu era deschis. Şi stau. Coco şi fermoarele lui se aflau la locul faptei. Se adună zece oameni. Ce-or fi ei? Uite că se deschide şi buluc intru cu norodul în magazinul Obor. Caut besmetic casete. Colţul nu se deschisese. Aşa că bîntui prin magazin. Caut ca titirezul. În Obor găseşti de toate, dar nu ştii de nimic. E catastrofă. Şi mă-nvîrt să găsesc casete vreo juma de oră şi, de vreo trei ori, uite-mă, trec pe lîngă o coadă. Privesc mai bine: ceasornicarul. Babe, moşi, stafide stăteau la coadă. Şi auzeam: mamaie, ţi-a stat ceasul?

Tataie, ce, vrei să te îngropi cu el, moare ceasul? Ţi-a bătut ceasu’, mamaie. Toate glumele cu timpul, alea nesărate erau la spurcata gură a ceasornicarului. Stafidele stăteau, era ieftin cîrpaciul! Io tot caut casetele şi le găsesc pînă la urmă într-o despărţire, intersecţie, printre stive de mărfuri. Mi se par scumpe rău, dar ce-i de făcut? Cumpăr. În mintea mea întreb dacă nu are şi de 90 de minute. Măcar să am timp cumpărat, dacă e prea mult banul. Vreau timp io pe casetă, deşi ştiu că alea care au 90 de minute sînt proaste. Eh, şi trec la ieşirea din Obor iar pe lîngă ceasornicar. „Mamaie, te caută moartea pe-acasă! Ce, nu ţi-a bătut ceasul?“ M-am simţit călcat în picioare, omorît. Îngropat. Mirosea a stofărie grea înăuntru şi afară se lăsa leşinată arşiţa.
 

Mai multe