Ce vrăji...

Oricine, de generaţie... decreţel, nu se poate să nu-şi amintească de serialul Ce vrăji a mai făcut nevasta mea (Bewitched, 1964-1972, creator Sol Saks). Cred că era difuzat de televiziunea de atunci duminica, pe la prînz, dacă nu mă înşel.

Serialul, desigur, nu era şi nu este unul filozofic ori foarte cultural. Este, însă, unul reuşit în genul lui (preponderent comic). L-am regăsit de curînd, din întîmplare, şi am încercat să-mi dau seama de ce mi-a plăcut atît de mult cînd eram mică.

Mai bine zis, de ce mi-a marcat atît copilăria: pentru că Samantha (Elizabeth Montgomery) este unul dintre personajele importante în amintirile mele de atunci. Aproape la fel de importantă ca Mary Poppins, idolul meu absolut pe vremea aceea.

Ce aveau cele două în comun? Evident, erau vrăjitoare. Desigur, personajul Pamelei L. Travers e mai nuanţat, mai plin de un alt tip de imaginaţie... ludică şi neconvenţională. Dar nici personajul Samanthei nu e de lepădat: pentru anii ’60 – cînd a fost făcut serialul – ca o nevastă middle class, de suburbie, să fie vrăjitoare nu-i puţin lucru...

Samantha, aproape identificată cu cea care a interpretat-o ani de zile, Elizabeth Montgomery, poate, practic, orice: să aducă într-o clipă tot ce are nevoie pentru gătit; să repare orice se strică sau sparge în casă; să ia prînzul la Paris şi în ora următoare să fie înapoi în suburbia ei; să transforme pe oricine în oricine altcineva sau în orice; să se întoarcă în timp; să vorbească cu animalele.

Şi lista ar tot putea continua. Şi totuşi, se mărită cu un... muritor. Cu un pămîntean destul de obişnuit, tipic pentru clasa mijlocie: lucrează într-o companie, ce-i drept de publicitate – ceea ce presupune că are şi o latură creativă... Altfel, însă, este un tip obişnuit care îşi doreşte o viaţă obişnuită: în rîndul lumii, normală dintr-un punct convenţional de vedere. Toate acestea, de altfel, se reflectă sincer pe figura lui – cea a actorului Dick York (primul Darrin).

Grija lui Darrin, după ce află că Samantha e vrăjitoare, e una singură: ca aceasta să nu se manifeste ca atare. Să se poarte ca o persoană „normală“, care nu iese cu nimic în evidenţă faţă de restul nevestelor din vecinătate.

Cam limitată preocuparea lui Darrin, fără îndoială. Dacă serialul ar fi fost făcut în anii 2000, probabil că acesta ar fi fost încîntat că nevasta lui e vrăjitoare, că „are puteri“. După toate seriile Harry Potter şi Saga Amurg (comparabile doar prin puterile supranaturale ale eroilor, desigur), să fii capabil să faci lucruri miraculoase nu poate fi decît motiv de laudă.

Pentru Darrin din anii ’60, însă, ideea de a fi „diferit“ era înspăimîntătoare. Ce-i drept, personajul apăruse cu mult înainte de political corectness şi de reevaluările diverselor margini. Restricţionările lui în ce priveşte puterile Samanthei, deşi, să zicem, moderate, pot fi revoltătoare pentru femeile secolului XXI. Mai bine zis, ideea în sine de restricţionare pe care bărbatul care lucrează o impune femeii care stă acasă.

În contextul de atunci, Bewitched poate fi considerat chiar un serial feminist sau, măcar, uşor feminist. În sensul că, într-un fel, Samantha doar se joacă de-a gospodina, de-a nevasta de suburbie. Deşi mereu îi promite lui Darrin că nu va folosi magia în situaţiile de zi cu zi, mereu e cumva nevoită să-şi calce promisiunile. Şi duce o viaţă interesantă, undeva între strădaniile ei de a fi o housewife ca la carte şi puterile ei miraculoase.

De fapt, e mult mai puternică decît Darrin, dar, de dragul lui, se străduieşte să pară mai slabă. Raportul de putere dintre ei aruncă în aer, cumva, relaţia pe atunci statornicită între bărbatul întreţinător de familie şi femeia-întreţinută. Demontează din clişeele căsniciei încetăţenite pînă atunci. Iar personajul Endorei, mama Samanthei, desăvîrşeşte lucrarea – aceasta e cu adevărat independentă şi avangardistă, în raport cu bărbaţii şi cu toţi, în general.

Serialul, văzut în anii 2000, încă mai are tipul lui de haz – chiar naiv şi desuet.