Ce este de făcut

Cînd sună telefonul fix? Telefonul fix, de fapt, singurul telefon de pe lume altădată. Acum, denumit cu două cuvinte, aşa cum numai la înmormîntare sînt numiţi oamenii duşi dincolo. Telefonul fix, iată! Celălalt este doar mobilul. Celălalt este la putere, celălalt este doar între păianjeni. La mine, ăsta bătrînul stă pe un hol, de cele mai multe ori întunecos, pe nişte tablouri, schiţe neînrămate de un pictor mort, dar plin de fantezie. Toată fantezia lui stă cocoţată pe dulap, acolo sus, neînrămată. Şi, uite, din întuneric, păianjen sună El, telefonul. Costă tot mai puţin. E gratuit între tot mai multe ore. Şi, apropo, trebuie să negociez să coste tot mai puţin. Se vede din factură că nu mai este preferatul. Sună uitatul. Din necunoscut, din senin, se aude o voce. Mă strigă pe toate numele mele şi cred că mă cunoaşte dintotdeauna. Da, rareori sînt strigat pe toate numele. Precum „telefonul mobil“, eram şi eu strigat pe două numere. Şi ce-a urmat? Ce-a fost cu mine? „Îţi oferim un lucru care îţi trebuie, pe care l-ai resimţit de ceva timp. Sîntem de la Asociaţia Părinţi şi Bunici şi îţi oferim o termoanaliză la stomac. Este întîlnirea ta unică cu acest aparat rar în lume. Doar acum se fac înscrieri. Acum, acum este momentul. Poţi să vii cu nevasta sau cu prietena. Vii? Spune-mi, poţi miercuri, ora X? Este oferta noastră, părinţi şi bunici! Eşti bine? Vii, da? Deci ne vedem miercuri, da?“ În tot acest timp, am simţit că îmbătrînesc, că într-adevăr intru în acea categorie, aceea care este atentă la analize gratuite, la tot felul de fake-uri, doar-doar cineva să îi ia în custodie, cineva să aibă grijă de ei. Telefonul acela, un telefon absolut banal, mi-a promovat bătrîneţea. Aşa vine? Te nimereşte pe ambele nume şi îţi face o ofertă pentru a ţi se vedea maţele încurcate.