Ce-am mai cumpărat?

Orice aş fi cumpărat, un sentiment de hoţie m-a anulat. Nu ştiu de ce, sau aşa sînt. Cînd am bani, nu-mi pasă, cînd nu am, mă simt furat. De fapt, stăm cam aşa, nu e săptămînă în care preţurile să nu urce, şi nu e săptămînă în care să nu te duci după preţ, după produs, nu? Altfel, trebuie să cobori spre produse inferioare, într-o zonă gri a no-name-urilor. Nici no-name-uri nu mai sînt. Sînt sigilate şi ambalate mai simplu şi poartă cifre, preţuri mici, nu nume. Dar nici acele produse nu stau locului şi ele umblă după cîştig. Cînd lumea bună fuge, şi neamul prost fuge. Pe scurt, sîntem furaţi. Ba nu, pe lung, se scumpesc lucrurile accelerat. Văd că după ce lămîia argentiniană o luase razna, s-a revenit la lămîia cu un preţ rezonabil. Adică nu doar ne fug preţurile, dar unii se trezesc să creeze şi panică, panica lămîii fiind una dintre ele. Usturoiul, uite usturoiul. Nu e de sezon, e trecut la funie, dar cînd vezi o babă cu funii şi-ţi cere 5 lei, îi dai, chit că nici ea nu mai aduce usturoi de sămînţă românească, ci chinezească. Şi ea te fraiereşte, pardon, nu te fraiereşte, asta e marfa ei din grădină luată, poţi cere unei ţărănci să-ţi explice cum ne-am bătut joc de recoltele româneşti ani de zile şi am vrut cu dinadinsul roade frumoase şi seci, în loc de roade ciobite româneşti? Ea ţi-ar spune şi de ce simt că sînt fraierit, că ne-am pierdut sămînţa. De varză, de morcov, de ardei. Sămînţa, hoţia. Astăzi am bani. Mă duc să cumpăr. Nu, mamaia nu-mi place. Este o urîtă. Am bani. Nu vreau usturoi. Dar mîine? Mîine am usturoi?