Ce-am mai băgat în mine – cronică

Luni – covrig și mere. Marți – mere. Miercuri – scoveargă și mere. Joi – măr. Vineri – măr. Sîmbătă – chiftele (șapte) și prăjituri de la Liliana (cofetărie – frișcă proastă, tare), duminică – ceafă de porc cu cartofi prăjiți. De ce? Mi s-a spus că-s gras și că mă detoxific astfel. Merele sînt moi, stricate, lovite, un deliciu. 2 lei, din piață. 2 lei doar. Covrigii, scovearga pînă-n 2-3 lei. Sper să obțin, cu acest regim drastic, rezultatele scontate. Alaltăieri am fost la doctor. Să-mi fac analize. Am fost programat în luna mai. Pentru analize gratuite. Deci, Doamne ferește, nu cred că mor pînă atunci, dar de îmbolnăvit pot, este în firea lucrurilor. Ce mai este de făcut? Am băgat în mine. Apă. Am păcătuit cu o bere nedorită. Asta mă mănîncă și la trei zile după. Prin ce psihanaliză am ajuns la bere nefiltrată în Cișmigiu? Nu știu. Dar de atunci funcționez numai cu o întrebare: ce-mi trebuia? De atunci simt că iar m-am îngrășat. Imens. Cît o bute. Cum scapi de sub atenție, cum o pățești. Controlul eficient al vieții, asta este greșeala mea. Scoveargă-măr, măr-covrig. Toate bune. Dar berea? De ce, frate? Era cald afară. Da, dar de ce bere? Limonadă. Apă, bă! Acum, ce să spun? Adevărul este că am văzut că a secat izvorul lui Eminescu în Cișmigiu. Da, a secat. Groaznic. A rămas piatră pe piatră. Nimic altceva. De aici, cred, pofta de bere. Eminesculeeeeeee, vai de mama ta, dacă te mai prind cu izvoare în calea mea, te rup cu bătaia! Pe bune, mi-a stricat detoxul. Cine știe cine a secat izvorul lui Eminescu?