Cazare cu capcane
Acum, că am revenit acasă de pe meleagurile care ne-au găzduit concediile, putem face, la rece, un scurt și deloc exhaustiv inventar al capcanelor ascunse în cele mai ofertante cazări, capcane atît de bine disimulate de hotelieri iscusiți încît nici măcar ochii cei mai vigilenți nu reușesc să le descopere la timp.
Desigur că atunci cînd alegi o cazare pe Internet te bazezi, în special, pe privirea care, într-o civilizație axată preponderent pe vizual, este valorizată mai mult decît ar trebui. Hotelul trebuie să arate bine, să fie nou, camerele spațioase și bine luminate, baia bec. Dar fotografiile beneficiază de o capacitate de seducție remarcabilă. Obiectivele cu cîmp mare transformă orice chițimie în sala tronului, iar ajustarea corectă a nivelurilor luminii metamorfozează griurile în albul cel mai imaculat. Cu toate acestea, un ochi antrenat va judeca dimensiunea reală a camerei după dimensiunile mobilierului care nu înșală. Un pat de 2 m tot 2 m are chiar dacă arată de 4 în poză, deci camera are 2,3 m lungime și nu 5. De asemenea, noptierele de 2 m lățime sînt un articol de mobilier mai rar, cum sînt și ușile de 2 x 2 m. Una peste alta, aberațiile de sfericitate și dimensionale ale fotografiilor încărcate ne pot spune multe despre un interior la fel de fals ca anumite poze de profil de pe rețelele de socializare. Totuși, valoarea acestor imagini rămîne mare, căci în ele se vede calitatea ferestrelor și, uneori, puțin din peisajul spre care se deschid. Se văd parțial instalațiile băii și se poate aprecia calitatea ușilor. În plus, se vede gustul proprietarului care, să recunoaștem, contează, în special atunci cînd ne șochează cu tablouri în relief ale oamenilor-crab sau cu peisaje răvășitoare ale plajelor cu palmieri, delfini, cascade, yachturi și două luni uriașe dominînd linia orizontului. Dar privirea rămîne, în opinia mea, un instrument de evaluare adesea marginal, căci ceea ce contează cu adevărat la o cazare este să poți dormi noaptea. Iar în această privință, pericolele sînt mult mai mari, căci oamenii-crab nu deranjează pe nimeni atunci cînd lumina este stinsă, dar hotele bucătăriilor, da.
Zgomotul nocturn din cameră este indicatorul de calitate cel mai important, dar și cel mai greu de evaluat la o proprietate unde tragi în gazdă, excepție făcînd turiștii care adorm înainte de a ajunge la cameră, dar nu pentru ei scriu eu aici. Dacă hotelul este amplasat lîngă o arteră importantă sau într-o curbă, zgomotul poate fi deranjant. Dacă ai camera la etajul 1, înseamnă că poți fi lîngă terasa bucătăriei, cu hote zbîrnîitoare, agregate pentru răcire și felurite tubulaturi așezate după o logică profund antiestetică pe un covor bituminos negru. Dacă ești la ultimul etaj, echipamentele de răcire de pe terasă nu te vor lăsa să închizi un ochi. Bonus căldura care te va forța să folosești non-stop aerul condiționat, compromițînd clima pe care te lupți din răsputeri să o salvezi, în special în timpul liber. Dacă fereastra dă spre terasa restaurantului, vei adormi după încheierea programului cultural-educativ al serii. Dacă e vreun club în apropiere, nu vei dormi deloc, căci, pe la 5 dimineața, atunci cînd muzica se oprește, iar tu crezi că poți adormi, încep să iasă tineri zgomotoși și nervoși că nu își mai găsesc mașinile, iar taxiurile care opresc sau demarează și, mai ales, portierele lor te vor ține treaz pînă la ziuă. În anumite orașe responsabile cu clima, aerul condiționat funcționează puțin sau deloc, așa încît, dacă ești nevoit să dormi cu geamul deschis, tot ce se petrece în jurul hotelului, pe o rază de 500 m, devine crucial. În plus, ventilatoarele băilor pot hurui atunci cînd nu pot fi oprite, iar pereții camerelor pot fi atît de puțin izolați fonic încît orice conversație din camera învecinată se poate auzi cuvînt cu cuvînt, ba chiar și sunetul specific mesajelor venite pe WhatsApp străpunge liniștea nopții, precum și peretele. De regulă, camerele comunică acustic prin prizele care flanchează patul, căci acolo este punctul în care, din pricina subțirimii peretelui, nu există nici un fel de separare între încăperi, în afara celor două căpăcele de plastic, și acelea perforate. Zgomotul holului, al liftului, al scării și al ușilor trîntite contează chiar și la hotelurile pretențioase, în special la cele amenajate în clădiri vechi. În cazul planșeelor din lemn, scîrțîitul este asigurat 100%. Vestea bună este că și zgomotul potențial poate fi analizat vizual. O identificare a hotelului pe hărțile Google poate arăta starea clădirii, vecinătățile periculoase, atît sonor, cît și din punctul de vedere deloc de neglijat al siguranței personale.
Era să uit de miros. Nici acesta nu poate fi apreciat vizual, dar poate fi anticipat, în special în cazul clădirilor cu funcționare sezonieră, laolaltă cu umezeala sau frigul neașteptat cu care te poate întîmpina o cameră de la munte, aflată la parter. Vorbim de frig în toată regula și nu de o binecuvîntată și mult dorită răcoare.Atmosfera camerei este un aspect important asupra căruia nu mă voi opri acum. La fel și calitatea umană a gazdelor și cultura profesională a locului. Trăgînd însă o linie arbitrară peste considerentele expuse mai sus, se poate recunoaște cu umilință că, indiferent de agerimea și profunzimea analizei prealabile, norocul joacă un rol important în reușita unui sejur, iar combinația celor două poate face diferența între un sejur de neuitat și unul la fel, dar din motive perfect opuse.
Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.
Foto: wikimedia commons