Căutător în resturi

8 ianuarie 2019   Societate

Am 10-11 ani. E plină iarnă, e seară, am venit cu taică-miu la Constanța, habar n-am ce căutăm acolo, el mă ține strîns de mînă, are palma întotdeauna caldă, cine știe ce cuptor interior forjează acolo, că-mi dezmorțește mie mîna mică în mănușa tricotată cu un singur deget.

Iarna la Constanța e bizară, probabil că sînt prima oară aici cînd nu e vară. Totul pare dezbrăcat de carne, de moliciune, de strălucirea albastră în care știam că e învăluit orașul. A rămas un schelet dur, rece, străin, în care văd lucruri familiare, dar extraordinar de ostile, ca într-un vis urît.

Habar n-am ce căutăm aici, dar am încredere în taică-miu – singurul cald și viu în locul ăsta ca o căldare de tablă uitată în ger.

Curtea e lungă și mai degrabă îngustă. În față sînt casele mătușă-mii, în spate, ale bunicii. O lumină slabă dezmorțește întunericul, dar nu poate să facă nimic cu liniștea stranie pe care n-o mai ascultasem niciodată așa. Poarta e deschisă, tata apasă clanța, intrăm în curte, iar liniștea devine o lespede grea care mă apasă cumva fix pe creștet prin căciula cu moț pe care mi-a îndesat-o maică-mea pe cap la București. Clar, nu era nimeni acasă. Casa mătușă-mii era în beznă, iar bunica murise cu cîteva luni înainte, n aveam la ce să ne așteptăm. Nici măcar la un mic fior supranatural, bunică-mea fusese cu amîndouă picioarele bine înfipte în pămînt, murise temeinic după o boală destul de lungă, un soi de ciroză în urma căreia căpătase o burtă umflată pe un trup mic. Boala – pe care o asociem cu toții băutorilor – se așezase încet în musulmana asta stafidită care nu pusese în viața ei gura pe un pahar de vin.

Totuși, în geamul bucătăriei ei strălucea galben o lumină. E un frig straniu, aici, la Constanța. E parcă altfel decît ăla de la București, mai umed, insinuant, se lipește de tine, șoptește în limbi în urechile mele de copil, strîng mîna tatii cît înaintăm spre lumina galbenă din geamul bunicii. Marea boltă de viță sub care mîncăm verile la masa lungă de lemn e goală-pușcă. Vița aia face niște struguri mici, aproape negri, cu boabele parfumate, în care stă înghiocat miezul cleios, îngrămădite unele în altele. Acum, așa goală, întinde isteric cîrceii întăriți în toate părțile. Forma ei agitată în liniștea asta perfectă e nelalocul ei.

Casa bunică-mii e albă, geamul ei e luminat galben. Ne apropiem, încercăm ușa – închisă. Mă uit pe geam. Uite acolo frigiderul la capătul mesei cu sertare de lemn care se trag greu – în ele trebuie că sînt lingurile și furculițele alea mari, imense, din care păream că mănînc ca un capcăun: ciorba cu lopata și felul doi cu furca de fîn. Uite și aragazul vechi, arată ca o mobilă, cu picioarele lui curbate frumos, cu butoanele de gaz retro. Lîngă el, un dulap cu dantelă scrobită prinsă pe canturile rafturilor. Pe rafturi – căni diverse și ceștile de cafea de fiecare zi. Unele grele, groase, de un albastru închis, profund, cu mînerele aurite. Altele, ca niște lalele grase cu flori delicate, albastre, pictate pe o parte. Între ele trebuie că se află și ceașca mea. Mică, cît un degetar, dintr un porțelan translucid cu trandafiri străvezii, roz, pe-o parte și pe cealaltă. Mînerul, așa mic cum e, se înfoaie în încolăciri gingașe (ce cuvînt!) în cele două locuri unde se prinde de corpul minuscul al ceștii. În ea îmi dădea bunică-mea să beau un strop de cafea slabă, teribil de dulce. În burta dulapului, jos, care se închide cu o ușă dublă, zac probabil, unele peste altele, în ordine descrescătoare, tot soiul de farfurii. Lîngă geamul luminat e o măsuță. Pe ea, într-una din farfuriile scoase din dulapul burtos, stau două chiftele. Nici prea mari, nici prea -mici, sînt aurii și perfect rotunde. Sigur că mi e frig, și sigur că mi-e foame. Tata a dispărut de lîngă mine, pesemne caută cheile sau pe mătușă-mea dusă prin vecini. Pun mîna cu mănușa cu un singur deget pe geam. În tăcerea asta cumplită, din farfuria albă mă privesc fix în ochi cele două chiftele aurii. Acolo s-a sfîrșit cea mai nevinovată etapă a copilăriei. Anul multiplu al inocenței era gata dus.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Mai multe