Călătoria

„Adaugă în coş. Comanda dumneavoastră a fost confirmată.“

China, provincia Guangdong, Shenzen. Chen Dongmei s-a trezit într-o dimineaţă ploioasă, exact cum s-a întîmplat în ultimele două săptămîni. Aerul e saturat de umezeala care pare că a intrat în pereţi, în asfalt, în aşternuturile colorate, cam copilăreşti pentru cei 28 de ani ai ei. S-a spălat şi a făcut aproape alergînd drumul pînă la cantina fabricii prin aerul care atîrna umed, palpabil, ca o bucată de cîrpă şiroindă. A mîncat ceva la aceeaşi masă cu Hua. S-a echipat – halate albastre, tenişi de cîrpă, bonete albe şi măştile la fel de albe care îi făceau pe toţi să arate ca nişte pechinezi bătrîni. S-a aşezat în şirul lung de-a dreapta lui Meihui care încă nu s-a dezbărat de obiceiul de a trînti obiectele şi de a-i face astfel viaţa amară. De nervi, a avut probleme cu şuruburile minuscule în formă de floare, nu intrau cu nici un chip, îi tremurau mîinile. La sfîrşitul turei a mîncat la cantină nişte tăieţei de orez cu legume congelate şi o prăjitură lipicioasă. A băut un ceai. În seara aceea, Hua îşi sărbătorea ziua de naştere. Trebuia să se pregătească. În Foxconn petrecerile sînt destul de rare.

Port Shanghai. Shi Ping se chinuie cu o durere monstruoasă de cap. Zgomotul făcut de macara îl sfredeleşte de la tîmplă la tîmplă iar containerele astea parcă nu se mai termină. Încarcă, descarcă. Ar fuma o ţigară, dar n-are timp. Nava e şi aşa în întîrziere.

Osaka, Japonia. Lîngă miile de cutii venite din Shenzen şi stivuite în burta vasului mai încap o grămadă de altele cu oţet de vin special pentru orezul de sushi şi încă cîteva cu un sos de soia închis la culoare, din cel greu, parfumat şi gros aproape ca melasa. După cîteva ore, nava se urneşte greu din dană.

Anchorage, Statele Unite. Soare de Alaska. Între miile de pachete venite din China, acela care i-a făcut probleme lui Dongmei – cu şuruburile în formă de floare – e descărcat, laolaltă cu celelalte dintr-un lot, de un anume Thomas Carney. 45 de ani, divorţat, doi copii. Nevastă-sa, o matracucă, a rămas la mii de kilometri depărtare, undeva într-un orăşel cu cîteva mii de locuitori de pe coasta de est.

Louisville, Kentucky, centrul de livrare. Pachetul lui Dongmei zace într-o hală imensă lîngă mii de alte cutii. E sortat, pus deoparte şi trimis la centrul de curierat al UPS.

Lexington. Ding-dong. Angela abia îşi băuse cafeaua înainte de a pleca spre şcoală, unde avea în ziua aceea vreo cinci cursuri de predat. La uşă, un tip drăguţ, brunet cu părul lung strîns într-o coadă. Ramirez C. stă scris pe ecusonul lui. „Aveţi o livrare, doamnă. Semnaţi aici“, zice Ramirez cu o voce moale. Angela semnează. Peste o lună şi ceva avea să zboare spre România, ca de fiecare dată de Crăciun. O aşteptau ai ei, o aşteptau prietenii, avea să fie atît de bine, avea de gînd să bea şi să mănînce fără restricţii şi fără obligaţia asta tîmpită de a zîmbi permanent, la şcoală, cu profesorii, cu elevii ăştia vai mama lor de sărăntoci, cu familiile lor destrămate şi alcoolice cu tot.

Bucureşti, România. O fată desface pachetul care-i făcuse probleme lui Dongmei cu şuruburile mici, în formă de floare. Aparatul clipeşte un pic şi se stinge. Are bateria descărcată şi deocamdată nu se poate face nimic pentru că ştecherele de tip american nu se potrivesc în prizele europeneşti. Bucuria fetei e umbrită un pic de perspectiva de a sta pur şi simplu şi a se uita la gadgetul ăsta pe care şi-l dorise atît de mult.

Piaţa Amzei, Bucureşti. Pe una din străduţele lăturalnice, magazinul cu de toate al basarabeanului Vasile M. e deschis în ajun de Crăciun. Vinde acolo de mai mulţi ani absolut tot ce i-ar trebui unui om într-o casă. Se fac chiar pariuri dacă există ceva ce Vasile să nu aibă de vînzare. O fată îi cere un adaptor pentru un ştecher americănesc. Alb sau negru? întreabă calm Vasile.

Într-o bucătărie oarecare bucureşteană, un măr fosforescent, muşcat într-o parte, luminează, în fine, faţa unei fete fericite. În China, Dongmei doarme.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.