Cadavre pentru lecţii pe viu

În articolul său despre expoziţia The Human Body găzduită de Muzeul Antipa, doamna Adriana Săftoiu aduce din nou în discuţie dialogul defectuos pe care Ministerul Educaţiei îl are cu populaţia şcolară.

În rezumat, argumentele doamnei Săftoiu ar fi următoarele: 1. Ministerul Educaţiei s-a pripit cînd a recomandat ca vizitarea expoziţiei, de către copiii sub 12 ani, să se facă doar cu acordul părinţilor şi cînd a semnalat că expoziţia ar putea avea un „impact emoţional negativ“ asupra micilor vizitatori. 2. Expoziţia a circulat în nenumărate ţări civilizate şi a avut milioane de vizitatori. 3. Expoziţia are reale virtuţi pedagogice fiindcă: a. Copiilor li se explică felul în care cadavrele sînt transformate în exponate. b. Cadavrele sînt ale unor oameni ai străzii, şi nu ale unor deţinuţi politici. c. Înveţi să te laşi de tutun, privind de aproape un plămîn bolnav „real“ d. Expoziţia este o lecţie de anatomie „pe viu“ (!), cadavrele ajutîndu-l pe copil să descopere ce „maşinărie ingenioasă, perfectă“ este corpul uman.

Bun, am scris de nenumărate ori despre gafele, inepţiile, incompetenţele Ministerului Educaţiei. Sînt de acord că protejarea minorului de agresiunea unei expoziţii neobişnuite nu e o prioritate în agenda plină de treburi nerezolvate a instituţiilor şcolare. Cred, totuşi, că recomandarea Ministerului este una, în cel mai rău caz, benignă: în definitiv, e normal să te gîndeşti de două ori cînd trimiţi copiii să vadă nişte cadavre. (Mi se pare cinică îngrijorarea vizitatorilor că acestea ar putea fi ale unor deţinuţi politici, ca şi cum, dacă ele ar aparţine unor oameni ai străzii, corpuri nerevendicate de nimeni, asta ar da deplină legitimitate expunerii lor.) Pe de altă parte, e stranie ideea că trebuie să plastinăm nişte cadavre ca să oferim copiilor lecţii de anatomie pe viu. Asta într-o epocă în care numai cine nu vrea nu are parte de lecţii de anatomie extrem de performante, cu programe care simulează la perfecţiune fiecare muşchi, mişcare, transformare, circuit, celulă din corpul uman. Da, cred că nişte cadavre „puse“ să alerge, precum şi explicaţia privind felul în care nişte trupuri au fost scufundate în acetonă, apoi în polimeri siliconaţi, pot avea un impact emoţional negativ asupra copiilor.

Argumentul cum că aceste exponate au avut milioane de vizitatori în lumea întreagă mi se pare irelevant: sînt cunoscute zeci, sute de produse artistice sau ştiinţifice, de un gust îndoielnic şi/sau cu o utilitate cvasinecunoscută, care au stîrnit valuri de admiraţie în ţările civilizate ale lumii.

N-am să aduc în discuţie argumente creştine împotriva acestei idei. Ştim – de dragul ştiinţei, omenirea face experimente amuţitoare, crude, stranii, păguboase şi ne bucurăm cînd aceste experimente, mult blamate, produc tratamente eficiente împotriva bolilor, de exemplu.

Însă o astfel de expoziţie naşte, legitim, o întrebare: la ce bun? Am depăşit de mult etapa în care secţionam cîini, iepuri şi oameni, ca să vedem unde le e inima sau ficatul. Ce utilitate ştiinţifică ar putea avea să vezi, pe nişte cadavre, ceea ce poţi vedea în animaţii destul de convigătoare, pentru realizarea cărora s-au folosit deja experimente pe cadavre donate explicit în acest scop?

Admit, în acelaşi timp, că Ministerul Educaţiei ar putea avea sau ar trebui să aibă mult mai multe motive de îngrijorare decît o expoziţie, pe care, în fond, poţi alege să o vizitezi sau nu: spre exemplu, limbajul şi imaginile violente la care sînt expuşi copiii zi de zi – nu la televizor, ci în şcoli, agresivitatea dascălilor şi a adolescenţilor, limbajul de lemn folosit în curriculum-ul şcolar şi în predarea lecţiilor etc. E cazul, deci, ca şi Ministerul Educaţiei să-şi scoată propriile cadavre din dulap şi să le înmormînteze creştineşte.                    

Maria Iordănescu este psiholog.