Bună ziua, la revedere

11 iunie 2014   Societate

„Te sărut, dragă, ce faci?“ Cele două fete îşi pupă una alteia aerul de lîngă urechi şi despart în două şuvoiul de lume care se scurge la metrou spre peronul de la Victoriei – Berceni. Rîul bălţat de oameni curge nedomolit, le ocoleşte lent pe cele două care-şi pipăie admirativ una alteia ba pletele, ba poala rochiţei.

Cu un „te sărut“ se vor întîmpina două asemenea fete, dar şi doamnele mămoase, cu aspect de directoare de grădiniţă. Mai sprinţar, mai lejer şi nu atît de intruziv pare a fi drăgălaşul „te pup“, cu varianta rostită „pupi“, „pusi“, uneori „pupu“. Persoanele care te pupă sînt prietenoşii de ocazie cărora, slavă Domnului, nu le trece prin cap să te pupe. Se vor pupa, sub formă de salut, colegele de serviciu, amicele, deseori şi cunoştinţele oarecare. Băieţii – nu. Ei vor spune un „salut“ scurt; ăia care nu vor să fie atît de seci cu domnişoarele, vor spune, eventual, un „bună“. Mai e şi „servus“-ul importat şi prin Muntenia, şi mai e cazonul „să trăiţi“ pe care şi-l adresează între ei, de regulă, bărbaţii trecuţi de 50 de ani. N-am reuşit încă să desluşesc prin ce mimetism o fi prins aşa bine în civilime soldăţescul „să trăiţi“. Dovadă de respect faţă de celălalt, plecată din recunoaşterea gradului ierarhic în armată? Un salut perceput a fi bărbătesc, de recunoaştere a speciilor, dar şi a generaţiilor care meştereau odinioară la Daciile din faţa blocului, în cămăşi cadrilate cu mînecă scurtă? De ce s-ar saluta doi contabili la pensie aşa?

În fine, tot bărbaţii pot spune un „săru-mîna“ doamnelor şi domnişoarelor. Unii rămîn doar cu salutul rostit, alţii se încăpăţînează chiar să-ţi pupe mîna. Nu contează că momentul e cam nepotrivit şi tu poate că nu vrei, mîna va fi ridicată la gură cu forţa şi pupată în diverse grade de intensitate. „Săru-mîna“ mai spun puştii doamnelor în vîrstă, un „săru-mîna“ filial îi zic şi eu Florichii care face curat în clădire şi-mi zice „dă să te pupe mama“.

Dincolo de pupatul mîinii, salutul rostit e însoţit de o grămadă de alte gesturi complementare. Cum spuneam, cu un „te pup“ poate veni şi pupatul efectiv pe obraz sau pe lîngă. Precum francezii sau ruşii (nu-mi iese în momentul ăsta din cap sărutul istoric-pasional-iconic dintre Brejnev şi Honecker), şi românii par a fi nişte mari pupăcioşi. Prietenii trebuie a se pupa, altminteri eşti catalogat a fi retras şi rece. Am cunoscut la un moment dat un neamţ care şi-a exasperat chiar şi amicii români cu pupatul. În primele lui contacte cu România, o fi învăţat că ăsta-i obiceiul locului şi de atunci se deprinsese cuminte şi sistematic să ia la ţocăit pe toată lumea. Se integrase, adicătelea.

Saluturile bărbăteşti se dau cu un strîns de mînă. Care strîns de mînă poate fi scurt, direct, ferm cu moderaţie. La extreme e atingerea moale şi fleşcăită, dar şi strîngerea de mînă macho. Forţosul cu pricina te va strînge de-ţi ies ochii din cap. Va fi atît de bărbat, că-ţi va fărîma cele opt carpiene, cinci metacarpiene şi-ţi va frînge ca nuieluşele cele paisprezece falange. După un salut din ăsta, îţi vine să-l iei la bătaie pe respectivul Hercule. Şi fetele îşi strîng mîinile atunci cînd fac cunoştinţă prima oară. Şi aici vei avea mîini calde şi ferme, mîini evazive şi reci, mîini umede şi moi ca meduzele. Diferenţa e că fetele nu-şi produc totuşi fracturi cînd se salută.

Categoria saluturilor gen street-gang e mai săracă aici. Poţi cel mult vedea doi tipi care-şi strîng mîinile într-un soi de salut roman, în timp ce-şi ating uşor umerii. Rar am văzut şi liceeni care se salutau cu figuri, ştiţi, cu pocnet din degete şi cu şuierat din gură – o întreagă coregrafie care trebuie să fie repetată cu un amic bun. Nu te saluţi aşa cu oricine, aşa cum nu poţi dansa un tango cu oricine.

La despărţire, un neutru „la revedere“ stă în compania mai amicalelor „pa-pa“, „bye“ şi a binevoitorului „să aveţi o zi bună“, cu varianta scurtă „o zi bună“. Chiar dacă e foarte proastă. Vă pup.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

Mai multe