Bradul de Crăciun

Discuţii de prin noiembrie. Luăm şi anul ăsta? Da, tradiţia o cere. Bucuria. Vine verde, vînjos, puternic la tine în casă. Stă pe afară un timp. Ţiganul-ţăranul te păcăleşte. Nu e niciodată perfect. Păi, natura nu e perfectă, ce credeai? Cînd îl înfigi în stativ, descoperi. E prea mare, prea mic. O creangă ruptă. Un capăt uscat. Imaginaţia creează restul. Comerţul creează restul. Globuri. Beteală. Vîrf. Stea. Porcul dă ce place gurii tale. Şuncă. Caltaboş. Vinul roşu, cozonacul ei de treabă, cine-l aduce?

Oferta fără de care n-o să poţi niciodată, mereu de la 80 de lei în sus. Altfel, să ştii că te aşteaptă depresia: o crenguţă, un brad în ghiveci, un brad de plastic, un tu tot mai mare şi expirat, fără să te bucuri de nimic. Auzi vorbă, aici: intenţia contează! Nu contează intenţia niciodată. Fiindcă acolo unde nu este bucurie este linişte şi nu-i nici destin. Bradul de Crăciun are miros, e bucurie, moare odată cu clipele trecute din vieţulica ta petrecute cu el. Bradul e trecere. Ce bine! Dai un ban şi ştii că face. Îţi oferă spectacolul, show-ul trecerii, avînd miros şi joc de scenă. Că nu poţi altfel, nu? De brad ai nevoie. Te loveşti de el. Te trece prin viaţă pînă la Anul Nou. Clar nu e un nesimţit. E cel mai simţit lucru pe care ţi-l dă iarna. E tandreţea iernii ce te-nfrigurează. Te-nveleşte şi te-nvăluie. Nici nu gîndeşti tragedia ta, nu? Este bucurie, ce bine! Oferta fără de care n-o să poţi niciodată, mereu de la 80 de lei în sus. Anul viitor n-o mai prinzi decît de la 100 de lei în sus. Tot mai puţini îşi pot permite. Tot mai mulţi depresivi cu crenguţe, pom la plastic sau la ghiveci. La mulţi ani cu brad verde în casă!