BitCoin – moneda care nu există
Într-una dintre zilele trecute mă aflam într-un magazin. Un loc dintre acelea în care intri seara cînd îți amintești că nu ai mîncat mare lucru în ziua respectivă, iar frigiderul, la rîndul său, te poate trăda dacă și tu uiți de existența sa. Am intrat și am văzut undeva într-un colț un fel de mașinărie-bancomat viu colorată, care mă înștiința că de acolo pot cumpăra monedă Bitcoin. „Bani de vînzare?“, mă întreb, iar mintea celui care predă un curs despre bani începe să funcționeze de la sine. Cine poate oferi bani de vînzare? Cine cumpără bani de la un bancomat sinistru, urît colorat și stingher dintr-un colț al unui mic supermarket dintr-un orășel de provincie? Și cum să-mi vîndă bani? Ai cui bani? Cine garantează pentru ei? Ce pot face cu acești așa-ziși bani? Și sînt doar o parte dintre întrebări. În orice caz, concluzionam, dacă toate aceste lucruri stau în picioare, atunci tot ceea ce vorbesc eu despre economie și bani nu are nici o valoare și tot ceea ce știm despre economia monetară trebuie aruncat la coșul de gunoi. Dar, înainte de orice alte întrebări, trebuie să spunem cîte ceva despre bani.
Primul lucru la care ne gîndim atunci cînd discutăm despre bani este valoarea, munca noastră, dar și viața noastră. Banii sînt cel mai apropiat însoțitor al omului pe drumul emancipării sale, al construirii propriei lumi și al căutării conștiinței de sine. Lumea pe care am construit-o este și o lume a banului, și nu trebuie să ne fie rușine să spunem asta. Omul nu trebuie să fie rușinat pentru că face eforturi pentru emancipare și că în cursul acestor eforturi a „inventat“ banul. Ca orice „invenție“ umană, banii au două fețe, iar oamenii, în relația cu banii, pot fi fericiți sau triști. Este vorba aici despre morală, dar și despre caracter. A oferi totul banilor și lumii materiale este un mare pericol, o capcană ce ruinează sufletele și viețile multor semeni de-ai noștri. Tocmai pentru că sînt atît de importanți, dintotdeauna oamenii au ales ca bani tot felul de bunuri și mărfuri din jurul lor. Prețuirea și raritatea unui bun îl recomandau a juca rolul de bani. Toată lumea știe că scoicile au jucat rolul de bani, după cum metalele prețioase au fost folosite timp de mai multe mii de ani în istoria omenirii. Aurul a fost atît de prețuit de către oameni încît a fost și este considerat simbolul suprem al valorii. Cu alte cuvinte, banii din aur reprezentau valoarea și erau, prin conținutul lor fizic, valoarea însăși. Numai că, pe parcursul evoluției economiei și societății, metalele prețioase nu au mai fost de ajuns pentru a juca rolul de bani. Capitalismul, ca lume a expansiunii și a schimbului, a extins mult activitatea economică, iar pentru a acoperi necesarul de bani, metalele prețioase nu mai erau de ajuns. Așa s a ajuns la folosirea hîrtiei în rol de bani și la apariția bancnotelor pe care le utilizăm și azi. Moneda din hîrtie era mult mai flexibilă și răspundea exigențelor de expansiune economică rapidă impuse de capitalism. În lumea occidentală, folosirea monedei de hîrtie pe scară largă apare odată cu apariția și dezvoltarea capitalismului. Aici ajungem cu discuția într-un punct extrem de sensibil. Pentru că nu mai are o valoare proprie, moneda din hîrtie circulă doar în condiții speciale. Cum să reprezinte valoarea o bucată de hîrtie fără valoare proprie? Mai întîi, bancherii fabricanți de monedă din hîrtie au garantat cu aur bucățile respective de hîrtie care deveneau bani. Azi, nici nu mai este vorba despre așa ceva. Între aur și moneda din hîrtie nu mai există nici o legătură. Practic, aurul este o marfă ca oricare alta, golit de conținutul său monetar. Azi, moneda din hîrtie se tipărește și se pune în circulație în funcție de necesarul economiei, avînd drept acoperire lumea materială, cantitatea de mărfuri și servicii pe care banii respectivi trebuie s-o susțină. Cel care pune în circulație moneda din hîrtie trebuie să garanteze asupra valorii sale. Multă vreme lumea a considerat că bancherii dețin un secret al fabricării banilor. Nu există un asemenea secret. Sau dacă există, îl devoalăm noi acum: încrederea în cel care pune moneda din hîrtie în circulație și garanțiile pe care le oferă acesta. Din acest motiv, moneda din hîrtie este puternic legată de statul care o emite. Statele puternice emit monede puternice pentru că oferă garanții credibile, iar statele slabe emit monede din hîrtie slabe pentru că nu oferă asemenea garanții. Între anvergura economică a emitentului și moneda din hîrtie emisă există o strînsă legătură. Moneda este esența statalității, adică a organizării politice naționale. Astfel, peticul de hîrtie fără valoare se transformă în ceva extrem de important, depozitar al muncii și valorii. Bancnota, ca formă a monedei din hîrtie, circulă în condiții clare și transparente de emisiune. Băncile centrale sînt autoritățile specializate în a le pune în circulație. Fără a intra în detalii ale științei economice, vom aminti că bancnota are cîteva caracteristici care o disting de o simplă bucată de hîrtie. Este vorba despre cursul său legal (adică nu poate fi refuzată pentru stingerea obligațiilor), legătura cu lumea mărfurilor (adică bancnotele se tipăresc în acord cu cererea venită din economia reală), cursul său forțat (în sensul că bancnotele pot circula fără garanții în aur), funcționarea sa în interiorul unui sistem monetar articulat.
Tocmai pentru că banii sînt atît de importanți, istoria fraudelor financiare și a falsificării lor este extrem de diversă. În vechime, autoritatea emitentă a monedelor metalice le aduna periodic și le topea pentru a le repune în circulație cu un conținut de metal prețios de fiecare dată mai scăzut. Cu toții vedem în filme cum posesorii de monede metalice le încercau cu dinții tocmai pentru a vedea dacă mai conțin și altceva decît aur. Circulația monedei metalice a stat permanent sub semnul falsificării acesteia. Niciodată conținutul în aur declarat de către emitent nu corespundea cu adevăratul conținut. Moneda din hîrtie a fost și mai vulnerabilă. Pur și simplu, timp de secole banii erau tipăriți în cantități mari și tot mai mari, fără nici un fel de regulă. Din acest motiv, inflația a fost un însoțitor permanent al monedei din hîrtie. Azi, lumea financiară și statele au oprit tiparnițele de fabricat bani ieftini și inflația este un fenomen tot mai rar, specific mai ales statelor slab organizate instituțional.
De ce vorbim despre toate aceste lucruri într-o temă despre Bitcoin? Tocmai pentru a arăta că circulația monetară și banii, în special, nu reprezintă chiar o lume simplă, care să poată fi imitată de către oricine și oricînd. Un bun sau o marfă, pentru a fi bani, trebuie nu numai să mijlocească schimbul, ci să cuantifice și valoarea. Schimbul de mărfuri nu este un act simplu. Oamenii nu schimbă doar bunuri fizice, ci și valoare. Pentru a reprezenta valoarea, banii trebuie să fie prețioși în sine sau valoarea lor trebuie garantată. Altfel, legătura lor cu valoarea nu există. Putem imagina o lume economică în care eu mă supăr că nu am bani și mă apuc să fabric pro-priii bani? Atunci vecinul meu se poate supăra și poate face la fel. Tocmai pentru că nu are o legătură cu valoarea și nici garanții în circulație, Bitcoin este o mare fraudă. Moneda Bitcoin ar semăna în economie cu un perpetuum mobile al fizicii. Din nimic nu se poate naște valoarea, iar nimicul nu poate suplini valoarea. Banii nu pot veni din nimic. Banii nu sînt o simplă convenție. Dacă ar fi așa, atunci și pietrele din spatele casei mele pot fi bani. Banii sînt o convenție aparte pe fundalul căreia se află munca, valoarea și aspirațiile oamenilor. Ca să nu mai spunem că o monedă internațională nu poate exista fără acordul statelor pe teritoriul cărora circulă. Statutul său de monedă internațională nu poate fi revendicat și recunoscut decît instituțional. Valoarea și munca oamenilor sînt lucruri mult prea serioase pentru a presupune că pot fi cuantificate în orice.
În context, există destul de puține voci care atenționează asupra pericolului. Oamenii care știu ce se petrece tac în mod suspect, iar bancomatul despre care vorbeam își așteaptă liniștit clienții. Piața financiară din România este slab dezvoltată și pentru că, periodic, oamenii sînt jefuiți de către tot felul de șarlatani. Amintim aici doar cîteva momente: Caritas, FNI, bănci-fantomă sau, mai nou, împrumuturile în franci elvețieni. Daniel Ionașcu (în articolul „Cel mai puternic bancher din lume spune că Bitcoin este o «fraudă» și o «bulă» creată din nimic care se va sparge“, 13 septembrie 2017, www.libertatea.ro/stiri) atenționează, citîndu-l pe cel mai mare bancher din lume, Jamie Dimon, că Bitcoin este o „fraudă“ ase-mă-nătoare cu bula lalelelor, prima mare criză financiară a lumii. Această lume „monetară“ ascunsă este populată cu două categorii de oameni. Este vorba despre speculatori și fraieri. Primii știu exact ce înseamnă Bitcoin și profită de naivitatea celorlalți. Există pe lume și o tipologie de fraier visător care crede în orice i se pare a fi seducător. A da bani munciți pe Bitcoin, la un bancomat la colțul străzii, este ca și cum ți-ai nega propria muncă. Asta în cazul în care banii pe care îi dai sînt munciți. Pe de altă parte, statele lumii, oricît de prost ar fi organizate și oricîți cinici indiferenți ar avea în fruntea lor, tot ar trebui să facă ceva. Adică omul cinstit care merge și cumpără așa ceva trebuie informat pentru a ști că ceea ce cumpără nu există.
Foto: flickr