Bio şi tradiţionale

6 mai 2010   Societate

Doamna Jeni, fosta mea bonă din Republica Moldova, spunea, profetic, că o să vină vremea în care vom înghiţi doar „pastile de hrană“. Nu sîntem departe de aceasta nici azi, cînd cumpărăm tot mai multe „preambalate“ de la supermarket. De aceea e reconfortant să vezi că, pe ici, pe colo, mai există şi cîte o alternativă la trendul principal standardiza(n)t.

Magazinele de produse tradiţionale, precum şi cele bio reprezintă două posibile alternative de acest gen. Şi unele, şi altele mută accentul de pe cantitate pe calitate. În cazul ambelor tipuri de produse nu contează atît cît de multe şi cît de repede sînt făcute, ci cum, cu ce ingrediente şi cu ce efecte asupra sănătăţii beneficiarilor.

Flavius Hadadea, farmacist, patronul (alături de soţie) al magazinului „Bio“, ne lămureşte că „bio“ înseamnă: „standard de calitate, certificat – conform legislaţiei clară în domeniu“. Tot el ne explică cum produsele din magazinul lui, de pildă uleiul presat la rece sau vinul ecologic, necesită un proces de fabricaţie mai complicat şi mai costisitor decît cele fabricate în serie: în cazul uleiului – cel mai sănătos este cel produs prin presare la rece. Dar această modalitate are şi cel mai mic randament. Procedeele celelalte, mai moderne (încălzirea boabelor sau extracţia chimică) pierd o mare parte din calităţile iniţiale ale plantei.

La fel se întîmplă cu vinul ecologic: „se începe cu un proces de certificare a solului (pentru care acesta trebuie să treacă printr-o perioadă de conversie de trei ani în care nu este stropit cu chimicale). Apoi apar culturile, care nu trebuie tratate cu pesticide, ci cu produse naturale. La nivel de procesare: limpezirea se face prin răcire, iar în loc de sulfiţi se arde sulf, şi fumul respectiv e folosit pentru tratarea vinului“ (Flavius Hadadea).

Toate aceste proceduri determină o producţie mai mică (cam între 30 şi 50% din producţia standard) şi un preţ mai mare. Lucru valabil în cazul tuturor produselor. Toate costă mai mult decît cele asemenea lor din magazinele obişnuite: „Cîrnaţii sînt 39 lei kg, muşchiul – 52. Pastrama – 49. Brînzeturile – 20, 30. O sticlă de vin – 7,50. Şerbetul – 11.

Diferenţa de preţ – e de 10-15 lei faţă de cele din supermarket“ – spune George Filip, patronul magazinului „Produse tradiţionale“. Dar şi pentru acestea, tehnologia de fabricaţie e mai complicată şi de durată: „În general afumăturile le ţin în nişte recipiente foarte mari cu sare, după aceea le afumă. Am afumători chiar în curte: nişte cabine din lemn. Mai fac o pastramă de viţel în baiţ. Baiţul ăsta e ca o zeamă, din vin, apă şi condimente. După ce se sărează carnea se pune crudă, acolo: îi dă gust şi o macerează.“


Dl Filip a vorbit, mai sus, despre producătorii lui din Tălmăceni, de lîngă Sibiu. O familie (soţ, soţie şi doi părinţi) pe care a întîlnit-o la un tîrg şi care afumă cărnurile la ei acasă, natural. George Filip a pornit afacerea pentru că, pur şi simplu, îi plăceau afumăturile. Şi-a găsit producătorii şi, după ce i-a testat, acum merge pe mîna lor şi nu se plînge. Vinde slănină afumată, jambon, pastramă de viţel, pastramă de oaie afumată; caşcaval afumat, brînză de oaie, brînză de burduf; prăjituri, şerbeturi şi siropuri de la o doamnă din Videle, suc de mere şi vin.

Dl Hadadea, spre deosebire de dl Filip, e vegetarian. Şi crede în hrana pe care o vinde. Îmi explică felul în care, din ce se găseşte în magazinul lui, pot fi acoperite toate mesele zilei: dimineaţa îţi faci pîine din făina integrală de acolo, cu pate din soia, gem, miere, cereale, fructe uscate, ceai; la prînz îţi găteşti legumele ecologice (care le vin din grădina de la Dor mărunt), şi diversele feluri de orez şi paste. Partea bună – şi comună – a celor două magazine este că ambele feluri de produse sînt naturale. Făcute fără e-uri, coloranţi şi conservanţi. Şi că cei doi proprietari sînt, ei înşişi, încrezători în propriile produse. De mers, le merge, nu se plîng: sînt „pe linia de plutire“, au clienţii lor fideli. Mai ales că domeniile în care s-au „aventurat“ sînt ele însele la început: fiecare spune că mai sînt în jur de zece magazine de acelaşi tip în Bucureşti.

Mai multe