Bătrîn într-o lume indiferentă

Am 81 de ani și mîine zbor. Am ieșit de cîteva ori din țară, dar deloc în ultimii zece, poate cincisprezece ani. Eheeei, pe la 70 eram tînăr și lumea mi se părea că se mișcă altfel.

Trebuie să zbor acum undeva, într-un oraș german, unde mă așteaptă copiii. Singur. Trebuie să zbor singur. Nu m-am mai privit niciodată de dinafară așa cum a trebuit s-o fac acum. Credeam că sînt încă puternic, credeam că mai luminează stins, dar totuși fierbinte cărbunele, jăraticul vieții mele care respiră în coșul pieptului meu și al oricăruia dintre noi. Cărbunele ăla pîlpîie încă, dar e paralizat de frică, vă spun cinstit.

Pregătirile pentru o asemenea călătorie pentru un bătrîn ca mine sînt epuizante emoțional și fizic. Chit că zbori doar preț de vreo două ore jumate, cam cît faci cu trenul pînă la Constanța, perspectiva unui aeroport străin, a mulțimilor de oameni, a check-in-urilor, a controalelor de securitate e în stare să mă aducă în stadiul unui puști de cinci ani care s-a pierdut de părinți.

A trebuit, înainte de toate, să-mi fac o asigurare de călătorie. La un centru din ăsta de asigurări, o fată tînără, îmbrăcată într-un soi de ie și cu un mic cercel auriu în nas, s-a uitat la mine cu ochii moi. Ținea buletinul meu în mînă, buletinul pe care un funcționar trecuse cinic anul de expirare 2069. 2069, ați înțeles bine. În momentul în care îl făcusem, eram deja prea bătrîn ca să se mai chinuie cineva cu termene de valabilitate reale. Dar douămiișaizecișinouă sună SF pentru oricine, nu? Fata drăguță de la birou mi-a spus cu un ton în care se amestecau regretul amabil cu o ușoară mirare amuzată, că acolo la ei, persoanelor peste 70 de ani nu li se mai face asigurare. Pfii, normal, am gîndit. Cine să-și asume riscul tensiunilor crescute, al bolilor cronice de inimă ale artrozelor paralizante, ale ficaților și plămînilor, ale rinichilor și ale sistemelor noastre digestive hîrbuite? Cine naiba să-ți asigure pieile zbîrcite, oasele poroase de poți cînta ca la un fluier la ele, șoldurile de sticlă și venele, arterele și capilarele tale subțiate sau îngroșate? Am înțeles-o, dar am întrebat dacă totuși există firme care se aruncă la așa ceva. Există cîteva, am aflat.

A trebuit apoi să-mi fac singur bagajul. Ați înțeles, ultima oară mi-l făcuse soția mea. Am aruncat acolo bărbătește ce am crezut de cuviință. Posibil ca cineva cu inima moale să fie înduioșat la vederea cămășilor împăturite strîmb, puse laolaltă cu niște tricouri despre care eu cred că sînt purtabile, dar e foarte posibil să nu fie decît bune de făcut cîrpe de praf din ele. Mi s-au cumpărat unele noi, dar mi se par nu știu cum, prea ostentative. Tînăr fiind, mi-era jenă oricum să ies cu haine foarte noi pe stradă. Nu întrebați de ce.

Am bagajul făcut și asigurarea plătită. Știu ce mă așteaptă mîine dimineață. Trebuie să chem un taxi și trebuie să mă descurc cu geanta asta mare care, chiar dacă e pe roți, are un sistem odios la mînerul ăla retractabil. Nu știu cum mi se înțepenește ori de cîte ori l-am probat. O să ajung la aeroport cu mult mai devreme și o să casc obsesiv ochii în panourile de afișaj. Sper să nu plece două avioane în același oraș că am încurcat-o. Șirurile luminoase ale tuturor capitalelor lumii – gata de zbor, gata de check-in, închise, anulate – o să se oglindească furibund în irisul meu care din albastru curat s-a făcut cenușiu. Sper din tot sufletul să nu mi uit cureaua, ceasul, mărunțișul sau cheile de acasă prin tăvile ălora care mă trec prin filtrele de securitate și care oricum mă îngrozesc. Mă fac să mă simt vinovat, mă fac să mă simt că am ceva de ascuns de fiecare dată. Așa să știți. Sper să nu-mi vină pipi. Robinetele astea noi, de toate soiurile, mă enervează. Unele-s cu senzori, cică, altele au un țumburuș ascuns așa bine că nu știi de unde naiba dai drumul la apă, iar altele arată atît de aiurea, că-ți vine s-o lași baltă. Plus că am un mare talent să rămîn încuiat în toaletele publice. N-o să înțeleg ce-mi spune stewardesa, mintea mea se va bloca de emoție și va amesteca sensurile și cuvintele. O să-mi fie rușine să mănînc în avion, o să vărs apa.

Am 81 de ani. Mîine zbor, țineți-mi pumnii. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.