Bătălia prosoapelor

Vreo patru-cinci femei stau în balcoane, aplecate peste balustradă. Jos, la piscina micului hotel, cei patru-cinci soţi ai femeilor din balcoane se rotesc hăbăuci printre şezlonguri şi umbrele. „La stînga, la stînga, lîngă palmierul ăla!“, ţipă o englezoaică. Bărbatu-său se duce spre stînga, dar ratează locul cu pricina. Cară o geantă lucioasă de plajă, plină cu loţiunile de bronzat, revistele şi apica trebuincioase unei lungi zile de relaxare. În balconul de alături, o nemţoaică îşi îndrumă şi ea soţul prin comenzi scurte. Burtoşi, adormiţi şi uşor mahmuri de la băuturile gratis de aseară, bărbaţii reacţionează lent; mecanisme cu circuitele pe jumătate arse.

E 8 dimineaţa. A început. A început încă o frumoasă zi de vacanţă. Cu manevrele tactice ale cuceririi celor mai bine plasate şezlonguri. Mă rog, loserii care n-au avut grijă să-şi lase prosoapele de la 6 dimineaţa, semn al locului ocupat, semn al cuceritorului definitiv, al primului venit care înfige victorios cîrpa civilizaţională roz cu verde, loserii n-au decît să se mulţumească cu resturile. Învingătorii îşi marchează din timp teritoriul. Nu contează că ocupă aiurea nişte locuri şi apoi nici nu se mai sinchisesc să stea pe ele. Aşa fac cuceritorii, sînt mai aroganţi.

După episodul matinal al aşezării în spaţiu, urmează o bătălie mai grea, corp la corp, de data asta. Alimentarea trupelor. Micul dejun. Dacă nu vrei să fii călcat în picioare de vreo grăsană calcinată de atîta stat la soare, aflată în goană după cîrnaţi şi fasole la 8 dimineaţa, nu te du. Dacă nu vrei un cot în coaste de la vreun burtos în stomacul căruia încă mai bîldîcăie berea de aseară, terorizat de ideea că pîinea e pe sfîrşite, nu te du. Dacă nu vrei să-ţi vomite cu iaurt şi fructe pe papuci vreun copil insolat de ieri, nu te du.

A treia luptă a zilei e una solitară. E Ahab după balenă, bătrînul lui Hemingway încleştat de unul singur cu peştele-spadă. E vorba de lupta stoică a statului la soare. E o încercare menită a măsura hotărîrea individuală, rezistenţa personală, încleştarea privată cu soarele înnebunitor. Cărnurile omeneşti prăjite: juma de oră cu faţa în sus, juma de oră cu faţa în jos. Intrat în piscină. Uscat juma de oră cu faţa în sus, juma de oră... În etapa asta, turistul duce în bandulieră loţiunile de bronzat. Soţia îşi fîsîie soţul pe braţe şi umeri, soţul îşi fîsîie soţia, amîndoi fîsîie un copil chirăitor care vrea să stea numai în apă şi care face bombiţe în piscină de-ţi udă temeinic ultimul Franzen pe care te chinui să-l citeşti; lectură grea, iei de la cap o frază de patru ori şi realizezi că n-ai înţeles nimic. Se urlă, soarele arde ca dracu’ şi îţi dai seama că cel mai enervant zgomot din lume e pliciuitul şi tîrşîitul şlapilor. Flip-flop, plici-ploc, hîrşti-fîrşti.

Femei monumentale stau cu soarele în cap la două după-amiaza. Luptă cu zăduful. Mai înfăşoară un tricou pe genunchii de un roşu organic, mai pun un prosop pe umerii de un roz-cărniu ca fleica de viţel. Le vezi cum asudă. Dar trebuie. Pentru că dacă nu te întorci acasă omul negru se cheamă că nu te-ai distrat în vacanţă. Altminteri cum să umbli mîndru la metrou prin Londra sau la Bucureşti, dacă nu arăţi ca un băţ de chibrit ars?

Dar ştiţi ce lipseşte în toată competiţia asta? Lipseşte competiţia trupurilor. De lupta asta nu-i mai pasă nimănui. Şi atunci se pun laolaltă vagoane de celulită. Containere de burţi. Butoaie de ţîţe. Hîrdaie de funduri.

Ziua de vacanţă se încheie glorios spre seară. Altă luptă la masă, cu sosuri stropşite peste tot, cu foi de salată zburătăcite ca după uragan şi cu rîcîitul în tăvi după o bucată mai arătoasă de plăcintă. După – program de karaoke. Bănuiesc, cea mai penibilă distracţie inventată de om. Guri uleioase hăulesc nişte Beatles. Nişte Queen. „Lalalalala, we are the champions!“ 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.