Banii noştri au chipul şi asemănarea noastră

Iluzia că banii pot crea economie este foarte veche. Oamenii au crezut mereu că simpla punere în circulație a banilor poate crea economia reală (lumea mărfurilor și a serviciilor). Se vorbea chiar că există un secret al bancherilor, o rețetă prin intermediul căreia hîrtiile pe care ei le pun în circulație capătă valoare. Însă lucrurile nu stau chiar așa. Așa cum alchimiștii nu au reușit să fabrice aur din pietre, nici oamenii politici sau economiștii nu au reușit să fabrice valoare din hîrtie. Toate încercările au eșuat. Mereu au pus în circulație mai multă monedă din hîrtie decît putea duce economia și mereu au obținut același rezultat, adică haosul monetar și economic. Cu timpul, am învățat că economia politică este o știință cu propriile sale legi și că odată încălcate sau ignorate aceste legi, apar și problemele. Valoarea în economie nu se naște din nimic și totul stă, pînă la urmă, sub semnul efortului uman, al muncii, al resurselor și al valorificării superioare a acestora. Dincolo de asta nu se află nimic. Poate doar iluzia unora dintre guvernanții noștri că pot reinventa sau rescrie știința economică și că pot, împreună cu secretarele lor, să influențeze legile economice.

În același timp, banii nu sînt neutri în raport cu sistemul economic pe care îl susțin. Teoria neutralității monedei este depășită. Este foarte important să răspundem corect la întrebarea dacă expansiunea monetară (politica monetară/fiscală relaxată) poate aduce după sine o expansiune a economiei reale și care sînt limitele acestui mod de a conduce economia. Una dintre cele mai importante dezbateri pe care o poartă economiștii este legată de modul în care poate fi folosită moneda în susținerea expansiunii economice. Adică măsura în care caracterul activ al monedei poate fi folosit în dezvoltarea economiei. Discutînd despre emisiunea monetară, Milton Friedman (Capitalism și libertate, Editura Enciclopedică, București, 1995, pp. 70-71) oferă o cifră rezultată din multiple analize ale punerii în circulație a banilor și a efectelor pe care aceasta le creează în economie. Cifra de creștere a masei monetare, ca medie anuală, ar trebui să se situeze între 3 și 5%. Friedman are dreptate. În anumite condiții, banii pot crea economie. Banii pot provoca economia reală. Nu oricînd însă și nu orice economie. În ce condiții? Prima explicație pe care trebuie s-o dăm în încercarea de a schița un răspuns este aceea legată de natura monedei respective. Există în lumea economică internațională două tipuri de economii și, în consecință, două tipuri de monede. Primele despre care dorim a vorbi sînt economiile care se află în fruntea competitivității. Ele sînt cele care dau tonul în bătălia pentru valorificarea factorilor de producție (capital material, financiar și uman). Mărfurile acestor economii sînt căutate și cumpărate pentru că sînt prețuite și pentru că au standarde de calitate bune sau foarte bune. Aceste economii susțin monede puternice, căutate și ele pentru că intermediază achiziționarea acestor mărfuri. Economiile competitive le aliniază în spatele lor pe cele necompetitive. Economiile necompetitive valorifică mai slab factorii de producție și se află în dependență de primele. Folosința monedei de către economiile performante este una de tip senioral (în înțelesul propriu al cuvîntului), deoarece capacitatea de a produce comerț internațional le oferă mai multe avantaje. Schimbul comercial funcționează mereu în favoarea țării competitive prin mecanismul prețurilor. Produsul complex valorificat de către aceste economii realizează profituri și determină o capacitate mare de susținere și valorificare pe piața financiară a monedei respective. Cu alte cuvinte, puterea economică susține o monedă puternică. Expansiunea monetară este valorificată de către expansiunea economică. Practic, inflația este evitată prin acest mecanism al valorificării banilor prin competitivitate. Cererea de mărfuri determinată de un impuls monetar este susținută de o ofertă corespunzătoare în economia reală, iar impulsul respectiv nu provoacă inflație. Prețurile rămîn în echilibru și economia crește. Mecanismul este unul simplu în esența sa și funcționează în favoarea celui puternic. Producția de monedă merge în echilibru cu producția de mărfuri. Dolarul american sau euro sînt monede căutate pentru că mărfurile din spatele lor sînt căutate. Nimic nu mai susține azi moneda din hîrtie în afara competitivității, predictibilității și stabilității unei economii. Moneda din hîrtie nu are nici un fel de valoare în sine. Valoarea sa este dată de valoarea mîinilor care o ating. Cel care exportă mult (balanță comercială excedentară) și competitiv exportă și posibila inflație, și tensiunile interne. Economia puternică se echilibrează dinamic aducînd în țară valoare și nivel de trai. Cel care importă mult (deficit al balanței comerciale) aduce în țară tensiunile și inflația din exterior. Purtătoare ale inflației sînt prețurile și marjele de profit pe care acestea le dețin. Există state care vînd ieftin și cumpără scump, după cum există state care cumpără ieftin și vînd scump (recomand pentru acuratețea explicațiilor: A.D. Xenopol, Opere economice, Editura Academiei R.S.R, București, 1967, pp. 84-88, „Țară agricolă și țară industrială“). Statele necompetitive sînt limitate în folosința monedei pentru expansiune economică. Aici apare inflația pentru că nu își pot aduce parteneri externi care să le suporte surplusul de monedă și să preia, prin schimbul comercial, posibilele tensiuni. Ideea că putem pune monedă în piață prin îndatorare pe fondul unui comerț exterior dezechilibrat negativ (importuri mai mici decît exporturi) este eronată. Inflația își face simțită prezența, iar problemele de dezechilibru social apar imediat. Instabilitatea monetară provoacă noi instabilități, iar sistemul social devine neviabil. Moneda în piață, fără acoperire, chiar dacă vine din emisiune monetară sau împrumuturi externe, provoacă aceleași efecte. Acești oameni, care se joacă azi cu economia noastră, trebuie să știe că ne falsifică moneda și ne spulberă speranțele de viitor. Gestiunea banilor într-o economie este un joc subtil pe care nu-l pot practica decît cei care îi cunosc regulile. Expansiunea monetară poate susține expansiunea economiei doar în anumite condiții. Condițiile în care o economie poate valorifica pozitiv un impuls monetar sînt date de: competitivitatea economiei, deschiderea economică, managementul macroeconomic în funcție de fazele ciclului economic, nivelul de cristalizare a economiei în raport cu diviziunea internațională a muncii, rezolvarea problemelor de proprietate și management în interiorul economiei, statutul geo-politic și geo-economic al țării, calitatea factorului uman.

Ce este de făcut? Gestiunea monedei trebuie făcută în acord cu evoluțiile economiei reale. Fiecare țară trebuie să-și evalueze corect poziția și limitele. Banii pot dezvolta economia atunci cînd ei sînt un suport pentru sănătatea economiei și pot deveni toxici atunci cînd economia reală nu-i poate susține. Este rău să submonetizezi o economie (să pui în piață mai puțini bani decît este necesar) și tot atît de rău este dacă o supramonetizezi (să pui în piață mai mulți bani decît sînt necesari). Banii pot produce un mare bine sau un mare rău. Ei sînt ca un medicament, nu fac bine oricui și în orice condiții. Prescripția unui spe­cialist este mereu obligatorie. Moneda are, din acest punct de vedere, doar două fețe pentru că ea împrumută fețele celui care o gestionează. Este bună dacă el este bun și este rea dacă el este rău. Ca în multe lucruri care țin de noi, oamenii, trebuie doar să fim raționali și să aplicăm bunul-simț comun. Paul Johnson, în lucrarea sa Dușmanii societății (Editura Humanitas, București, 2013, pp. 141-142), face o paralelă între monedă și cuvînt, unică prin frumusețea și adevărul pe care îl conține: „Există, de fapt, o analogie foarte strînsă între cuvinte și monede, care sînt în mod fundamental creații umane. Un cuvînt abia făurit are obiectivitatea și inocența unui ban nefalsificat. Mînuit de oameni este supus curînd procesului de inflație sau deflație și dobîndește caracteristici morale sau imorale. (…) Așadar păstrarea adevărului curat al cuvintelor este o luptă constantă și fără sfîrșit, la fel cu păstrarea sursei de bani; însă este și mai necesară pentru apărarea civilizației“.

Să gestionăm corect și cu caracter banii și atunci ei nu ne vor oferi surprize. Este o luptă și aceasta, lupta pentru sănătate și echilibru economic. Gestiunea echilibrului monetar și a combaterii inflației nu trebuie lăsată doar în grija BNR pentru că mecanismul este simplu: echilibrele pe care le apără BNR pot fi ușor puse în umbră de către dezechilibrele din zona politică și guvernamentală. Politica fiscală și gestiunea canalului datoriei publice pot produce un rău de necompensat. Este cu atît mai periculos cu cît se vorbește tot mai des de mărimea datoriilor publice și de o viitoare criză a acestora. Orice politică fiscală este una eșuată dacă produce pierderea echilibrelor monetare. În problemele monedei ne aflăm într-o situație asemănătoare cu aceea în care un nebun aruncă o piatră în baltă și apoi o mie de înțelepți sînt chemați s-o scoată, dar nu reușesc. Lumea în care trăim este mai fragilă și mai complicată decît pot oamenii noștri politici să-și imagineze. Banii noștri au chipul și asemănarea noastră, sînt puternici și au caracter dacă și noi sîntem puternici și avem caracter. 

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Capitalismul – O dezbatere despre construcția socială occidentală, Editura Institutul European, 2016.

Foto: wikimedia commons