Băncile, frate!

Nişte javre! Toate. De-a lungul vieţii mele, una n-a fost să mă mulţumească, să zic şi eu, mi-e bine aici. Jaf, dacă este să te fure cu un leu, te fură. Uite povestea de astăzi. Fi-miu, lasă că-l urechez eu, a pierdut actele, cardurile şi capul astă-vară la mare. Şi-a recuperat actele, cardul de la bancă, nu. Era al meu, pe el primea alocaţia. Mă duc să-mi refac cardul ca să-şi ia banii omuleţul. Nu zic că de-o viaţă am neglijat acest ban pentru el şi brusc de la primăvară încoace iată-mă responsabil. Şi merg să mi se facă alt card. Şi aştept şi aştept şi vine cardul. Îl iau, i-l dau! Rătăceşte pinul fi-miu, normal, cum altfel. Redescopăr pentru el pinul. Şi dau un sold. Bancomatul zice: zero. Fi-miu zice: am trei luni de cînd n-am luat un ban de pe card. Merg la banca asta şi stau, cercetez. Ce credeţi că se-ntîmplase? Banca îmi dăduse un supercard pentru supervip. Cînd cerusem card era în promoţie un card cu administrare zero, dar după o lună taxa de administrare: 100 de lei! Vă vine să credeţi? Ei nu mi-au zis, eu am semnat fără să mă gîndesc că mă fură. Şi iată cum o bancă a furat un copil şi un prost ca mine. Acum nu numai că sînt fără bani în cont, ci şi dator vîndut! Viaţă de Crăciun. Iar sucursala emitentă a cardului e tocmai în Pipera, unde caprele înţarcă şi nici Becali nu mai ajunge vreodată. Iată un cadou. Atenţie la neatenţie, atenţie la superatenţie. Vă daţi seama, sînt ca-n desene animate, unde unchiul Tom le arată nepoţilor cum se prinde un şoarece. Şoarecele sînt chiar eu.