Băi, nu vezi că-s 7 lei strugurii?!

Voi chiar nu vedeți? Nu aveți ochi? Sînt peste 7 lei strugurii. Cum, dom’le, la ce recoltă a fost? Cum să fie în noiembrie 7 lei kilu’ niște amărîți de struguri culeși ieri, în octombrie? Am fost în piața săracă de la Rîmnic. Și mi-a sărit muștarul. Și mărul, chiar mărul, de la 6 lei în sus? Aici nu e vorba de cît de mult cer țăranii, ci de cît crezi tu că ai în buzunar. Este o iluzie pe care o trăim fără discernămînt, fără chef, un moft! Nu ne pasă! Cu doi-trei lei mai mult la struguri, la fel și la măr, nasol la unt, de la 5 la 10? Ne furăm între noi, ne mințim mult. Vrem aia, vrem ailaltă, dar nu avem curaj să nu mai luăm. Ne păcălim, umblăm iar cu cioara vopsită. Strugurele e nobil, venit din soare, ploaie, tace molcom pe tarabă. Noi ne sfîrtecăm banii. Noi nu mai avem valoare, pentru că ne fură peisajul. Pentru un bob tăcut. Pentru un nimic. Noi prețuim, dar cu buzunarele, cică, sanchi, pline de bani, nu mai avem nici o valoare. Nici nu știu cum să vin lîngă struguri. Să iau cu juma’ de kil mai puțin? Să ciugulesc de pe la comersanți și să mă satur? Iau cîte un bob de aici, de colo, e de ajuns, nu? Umpli burta, azi, mîine, altă zi! Strugurii sînt de o fragilitate infinită, n au obrazul gros al mărului. Strugurele e pieliță, pielița e un pretext pentru a conține. Dar fragilitatea asta nu-i dă dreptul să ridice nasul prea tare din foaie. Nu e cazul, chiar nu e cazul. Băi, tu nu vezi că s-a făcut 7 lei strugurele? Asta înseamnă că nu-ți pasă de ce ești. De fapt, cine ești? Un val de consum, un trend, o țăcăneală a vreunuia, că-i vintage, că-i cool. Cine ești tu, față de o boabă de strugure? Are personalitate, îi pasă de ce este. Tu, mîncat, nu mai ești nimic. Ești pe Facebook cu ciorchinele tău de 7 lei? Vezi, nici așa nu-ți place să te afișezi, nu e cool. Ți se pare normal – ești banal – să fie strugurele 7 lei.

Foto: adevarul.ro