Ayatollah-ul care a schimbat lumea

23 martie 2010   Societate

La 31 de ani de la revoluţia islamică, Khomeini continuă să influenţeze istoria, dincolo de moarte. Revista Time l-a plasat în topul primilor 100 cei mai influenţi oameni ai secolului al XX-lea, iar în Iran, umbra ayatollah-ului este cu atît mai prezentă acum, cînd regimul de la Teheran aniversează, printre ameninţări cu proteste şi tulburări interne, 31 de ani de la revoluţia islamică din 1979.

În Iran, în 1979, în jurul aeroportului din Teheran, milioane de oameni aşteptau cu entuziasm revenirea din exil a ayatollah-ului Khomeini. În avionul plin de jurnalişti străini care îl aducea din Franţa, întrebat ce simte, Khomeini răspunde: „Nimic“. Un răspuns care şi acum, după 31 de ani, creează aprigi controverse şi analize extinse.

Khomeini este sinonim cu revoluţia islamică. Este cel care a dat lovitura de graţie monarhiei iraniene şi a inovat gîndirea politică islamică introducînd teoria „guvernării juriştilor islamici“ –

. Khomeini, deşi iniţial dezinteresat de politică, credea, de timpuriu, în necesitatea implicării la guvernare a clericilor musulmani şi promova ideea aplicării normelor religioase nu doar în spaţiul social, ci şi în cel politic.

Khomeini a fost primul mullah iranian care a atacat public tendinţele seculariste ale anilor ’40 în Orient, în special modelul turcesc impus de Attatürk. Ayatollah-ul Khomeini avea o admiraţie nedisimulată pentru filozofii greci, iar influenţa lor este vizibilă în teoriile sale politice. Dacă despre Platon spunea că are „idei de nezdruncinat“, pe Descartes îl considera „slab“. Filozoful său islamic favorit era Avicena.

 

Lider disident

La 60 de ani, Khomeini devine cel mai puternic lider religios şiit al vremii, într-o perioadă în care clasa clericală iraniană fusese marginalizată şi tot mai privată de influenţa politică, sub valul secular declanşat de şahul Reza Pahlavi. În plus, regimul Pahlavi se dovedea tot mai tiranic şi utiliza în exces serviciile poliţiei secrete Savak, faimoasă pentru cruzimea metodelor de tortură. Astfel, Khomeini a găsit arena perfectă pentru a se implica în politică. Atacurile sale în discursuri publice şi la slujbele de vineri l-au transformat rapid în duşmanul numărul 1 al regimului Pahlavi şi i-au adus perioade lungi în închisorile şahului. Deşi apropiaţii monarhului au cerut în mod constant executarea lui Khomeini, Reza Pahlavi a refuzat, convins fiind că l-ar fi transformat pe Khomeini în martir, aşa că a ales să îl trimită în exil. Khomeini s-a refugiat mai întîi în Irak, apoi în Turcia şi Franţa. Exilul său a durat în total 14 ani, timp în care popularitatea sa a crescut extraordinar, nu numai în Iran. Casete audio cu discursurile sale despre purificarea islamică a Iranului şi înlăturarea regimului monarhic corupt şi tiranic erau bunuri de contrabandă în toate bazarurile iraniene.

Şaria mai presus de orice

„Legile societăţii trebuie să urmeze strict legea lui Dumnezeu, şaria, care răspunde tuturor nevoilor omeneşti şi oferă instrucţiuni şi norme pentru fiecare domeniu al vieţii“ – spunea Khomeini în anii ’70, în mesajele trimise în Iran. Astfel, căpăta formă teoria sa politică care presupunea că guvernarea trebuie să fie responsabilitatea celor care cunosc cel mai bine şaria, adică clericii, specialiştii în jurisprudenţa islamică. Khomeini era convins că numai teocraţia poate preveni corupţia, oprimarea celor slabi, injustiţia şi devierile de la islam, dar accepta şi o democraţie parţială, realizată prin consultarea prin vot direct a populaţiei.

Liderul revoluţiei

Ayatollah-ul a revenit în Iran pe 1 februarie 1979, imediat după fuga şahului Pahlavi. Ţara era deja în haos, cu manifestaţii aproape zilnice în care populaţia cerea democraţie, respect pentru religie şi păstrarea în ţară a veniturilor din petrol. Pe scena politică iraniană erau prezente toate tipurile de formaţiuni politice, de la comuniştii din partidul Tudeh şi mujahedini, pînă la prooccidentali. Dar foarte repede a fost clar cine avea să facă ordine cu o mînă de fier. Rapid, Khomeini cîştigă tot mai mulţi suporteri politici, iar orice opoziţie este pur şi simplu eliminată. Chiar apropiaţi ai ayatollah-ului l-au acuzat că îşi înlătura opozanţii cu mai multă cruzime chiar decît poliţia şahului – Savak.

Naşterea unei republici

Khomeini cere un referendum în 1979 prin care regimul monarhic e schimbat cu cel de republică islamică şi se creează instituţia liderului suprem religios, unică în lume. Khomeini îşi vede visul împlinit şi îl consolidează. Paradoxal, invazia irakiană din 1980, care a declanşat războiul de 8 ani, nu a făcut decît să întărească noul regim iranian, deşi Saddam Hussein s-a bucurat de sprijinul mai tuturor puterilor occidentale şi arabe.

Motivaţia – proaspăta republică islamică era o ameninţare, mai ales pentru că Khomeini promova exportarea ei ca model de guvernare în tot spaţiul islamic.

Un orfan – pe urmele lui Mohamed

Cel care avea să schimbe definitiv istoria şi lumea s-a născut pe 24 septembrie 1902, în oraşul Khomein din Iran. Familia sa este considerată urmaşă de sînge a profetului Mahomed pe linia celui de-al şaptelea dintre cei 12 imami, conform credinţei şiite. Cei mai mulţi dintre bărbaţii din familie au făcut studii religioase, iar tatal lui Khomeini era mullah (cleric musulman). Copil fiind, Khomeini rămîne orfan şi ajunge în grija rudelor. Încă de mic a urmat studii religioase la diverse

(şcoli islamice). În 1921, Khomeini se mută în oraşul sfînt Qom, unul dintre cele mai importante centre şiite din lume. Acolo studiază şaria – legea islamică,

– dreptul islamic, dar face şi studii, neobişnuite, pe atunci de filozofie greacă şi îşi dezvoltă gustul pentru poezie. Într-o vreme în care misticismul sufi era considerat de mulţi o erezie, Khomeini îl aprofundează. Ca profesor, predă filozofie politică, istorie islamică şi etică.

Urmaşi prodemocraţie

Nepoţii lui Khomeini sînt toţi implicaţi în viaţa publică şi, paradoxal, sînt adepţi ai democraţiei de tip occidental. Ba chiar unul dintre ei, Hussein Khomeini, este un opozant public al ideii de guvernare islamică. El este faimos pentru declaraţia: „Iranienii au nevoie de libertate, iar dacă nu o pot obţine decît prin intervenţie americană, vor accepta; eu, unul, ca iranian aşa aş face“. În prezent, Hussein se află în arest la domiciliu în Qom.

O nepoată a lui Khomeini este căsătorită cu fostul preşedinte pro-reformist iranian Mohammad Khatami. Unui alt nepot pro-reformist al ayatollah-ului i-a fost interzisă candidatura la Parlament fiind catalogat „insuficient de devotat ideilor lui Khomeini şi revoluţiei islamice“.

Legenda unui imam

Şiiţii, nu doar cei iranieni, îl numesc pe Khomeini imam, pentru că ei cred că se potriveşte unei descrieri făcute într-o profeţie din 799 a imamului Musa al-Jafar – „Va veni un om din Qom care îi va chema pe oameni pe calea dreaptă, iar ei se vor aduna în jurul lui ca nişte bucăţi de fier, imposibil de urnit de vînt, unite prin puterea lui Dumnezeu“.

Carmen Gavrilă este corespondentă Radio România în Orientul Mijlociu.

Mai multe