AVE femeilor de la arhiva ASE!

După 20 de ani m-am trezit să caut diploma de absolvire a facultăţii. Un examen acum 20 de ani, o speranţă, o neprezentare, o uitare grea. Ioc diploma. Ca s-o dai dispărută umbli năuc prin nu-ş’ cîte locuri. Aşa că mai bine merg la ASE. Sigur acolo am lăsat-o. Şi intru în hol. Badiguardul mă întreabă ce facultate caut. Nu ştiu, pe vremea mea era ASE şi atît. Mă vede dus cu pluta, mă trimite la primul secretariat. A, nu, diplome antice? La Arhivă. Şi ajung la Arhivă. La parter, după un labirint de holuri lungi-lungi şi întunecoase, că-i vară şi nici dracu’ nu umblă pe acolo. Doar că te apropii de o intrare grea şi neagră: Arhiva! Am fost ieri: „E prea multă lume aici, staţi pe hol. Să intre doar o persoană!“. Adică, vai de capul tău, cu diploma ta de acum 20 de ani! Stau. Credeam că-s singur. Puzderie. Cinci-şase persoane adunate numai în trei minute. Vai de capul meu! Şi timpul trece. Unii înjură, alţii freamătă. Ultimii pleacă. Şi nu mai pot să stau. Şi mă întorc azi. Sînt două ore între care poţi vedea că există arhiva: 12-14. Şi eram al treilea. Două rezolvate. Vin eu. Povestesc. Doamna se cruceşte.

Aşteptaţi! Şi aştept. Vreo trei seminţe de fătuci şi-au luat diplomele, ba că au pierdut examenul, ba că au terminat facultatea. Eu iarăşi. Mai aşteptaţi. Şi apare. Subţire ca un dosar. Stă un pic pe gînduri, se uită prin registre. Dar hotărăşte: e jos! Se pleacă în cavalcada asta pereche: subţirica şi brumata. Şi eu rămîn pe un scaun cu colega lor. Şi-mi dau seama din ce sînt făcute arhivăresele: din picioare! Tone de dosare. Dosare azi, dosare mîine, dosare-dosare ce strivesc lumina, ce-nchid orizontul, dosare-hîrtii-una nu-i nimic-zece e suportabil, dar de cinci mii zece hîrtii pe examen. O sută de mii pe trei ani. Totul nemişcat! Totul de nemişcat din loc. Totul să fie dovadă, totul să nege şi să afirme. Nu pe azi, pe vecie! Picioare care stau ca să găsească o hîrtie. „Nu, nu aţi lăsat aici diploma! Uitaţi dosarul!“ Şi subţirica cît un dosar mi-arată! Ave picioarelor ce străbat zilnic atîta hîrtiime din viaţa atîtora, Ave picioarelor ce stau în picioare ore, de douăzeci de ani, ca să închidă în mintea mea o dilemă veche. Gratis!