Astă-iarnă, cîteva zile am purtat ochelari
Unii maron, mișto, imitație de lemn. Foarte fericit eram. Toată lumea zicea că-s de lemn. Mi-au slăbit balamalele la ei; reparatorul, ce credeți, a zis că sînt foarte prețioși, trebuie să fi costat o avere. E, nu costaseră decît 25 de lei de la H&M. Eram fericit. Iarna, prinț. E, vine primavera, nu-s. Îi caut prin paltoane, din ciorapi, prin chiloți. Nu-s și nu s. Am fost deochiat, blestemat, terminat psihic. Frumuseața mea de ochelari, motiv de invidie pentru mapamond, na, nu-s! Nu-s și nu-s. Cine mi a luat fudulia? Ce drac mi-a înghițit lăcomia? Pe scurt, am rămas văduvoi bătrîn, talpa iadului. Umblu stînjenit, vai de mama mea, pe străzi. Nu mă vede, nu mă laudă nimeni. Nici o gheară nu mă arată cu degetul. Și-mi iau alții. Nu la 25, mai scumpi, negriiiiii, de plastic, nici o ambiguitate, nimic. Dar bîntui prin H&M și într-o zi, văd ochelarii. Tot 25 de lei, tot, tot, tot. Se întoarce ambiguitatea, revine fala, iubirea de sine e la cote înalte. Pot păcăli iar pe toată lumea! 25 de lei! Uraaa! Acum folosesc tocul de la ochelarii scumpi, și pentru cei negriiiiii și ambigui, fala mea! Ce om, ce capcană de shopping m-a prins în mreje. Vai de capul meu de compărător!