Aseară, ridichi

Stăteam cu nasul în Netflix și am mîncat ridichi. Un castron uriaș. Îmi cumpărasem un kil de mere, dar în frigider erau ridichi. Am ales ridichile. De ce? Că-i primăvară. Oare doar pentru atît? Pentru că mîncasem două mere nespălate, cum le cumpărasem din piață. De ce să nu mănînc nespălate? Le-am șters pe blugi și le-am halit în timp ce așteptam tramvaiul. Tramvaiul însă nu mai e tramvaiul pe care-l știam. 19 nu mai e 19 de mult timp, dar abia acum am înțeles cum o ia 19. O ia tramvaiul pe altă parte, ocolește cinci stații pe la mall. O dată, de două ori l-am luat așa. Tot acolo mă scoate, dar stăteam în întuneric și vedeam ochii multipli ai orașului. 19 ocolește, dar tot prin mahala, ocolește nițel. Așa că am mîncat mere și am așteptat un tramvai care nu ocolește. Așa am mîncat mere nespălate. Erau de la ultimul om cu taraba deschisă. Mai erau doi în piață. Unul care cînta despre băutul care te bea și altul care tăcea. Avea mere de un leu și jumătate și de doi. Întîi am vrut de un leu și jumătate. Erau așa de mici că le puteam înghiți dintr-odată. Am zis: hai de doi. Și la doi, speram să nu fie doi. Să zică vînzătorul: trei kile, cinci lei? Dar n-a spus. Așa că i-am dat cinci lei și i-am spus: două kile și jumătate. De ce nu am luat ridichi? Pentru că piața era închisă, singur ăla cu mere mai era. Erau, de fapt, doi merari, dar unul cînta despre beția care te bea. Și eu băusem două kile de vin și am zis: cum să iau de la cineva care-mi cîntă beția? Nu, iau de la unu’ care tace. Poate îmi dă trei kile la cinci lei, chiar. Nu. Nu mi-a dat. Am luat merele din pungă și am mușcat. Apoi le am șters pe blugi. Unul, două. Apoi m-am dus la stație și am așteptat tramvaiul. Deci cinci lei plus un leu și jumătate, cît este tramvaiul. Așa am ajuns eu să mănînc ridichi.

Foto: adevarul.ro