Arta minciunii

Au fost mari și mici. Iar minciunile au început devreme. Au început încă de pe cînd ai simțit că trebuie să-ți negociezi acțiunile, și dorințele, și eșecurile mici, de copil, în fața părinților. Părinții ăștia ai tăi au fost prima pradă prinsă și deseori scăpată a țesăturii de minciuni pe care aveai apoi să o rafinezi, să-i micșorezi ochiurile, să-i estompezi grosolăniile toată viața ta după aia.

Au părut nevinovate la început. Te apuca brusc o durere îngrozitoare de burtă (ai și învățat să simulezi tare bine, erai un mic Neymar chircit de durere la șapte dimineața) fix înainte de școală, cînd prima oră era o oroare numită aritmetică. Mințeai apoi că ți-ai mîncat prînzul lăsat și pregătit de ai tăi. Mai întîi ți l-au găsit la coșul de gunoi. Nu-ți imaginai că ai tăi ar fi avut nedelicatețea să te controleze chiar așa. Apoi ai început să-ți arunci mîncarea pe geam, afară, în grădina blocului, și tot ai fost prinsă. Metodele tale s-au rafinat, așa cum s-a ascuțit și vigilența lor.

Ai mințit că nu ai lucrare sau teză a doua zi, doar ca să mai smulgi două ore de joacă deplină pe afară. Că n-ai spart tu geamul, că sarafanul ți l-a rupt una, Mariana, o colegă oribilă cu două capete mai mare ca tine, și nu fiindcă ai fi alergat ca o bezmetică pînă la ultima suflare pe toate coridoarele școlii pînă te ai agățat de cuiul ăla ieșit din tocul ușii. Ai mințit că ți-e bine, ți-e rău, n-ai mîncat înghețată și că la ziua nu știu cui vine chiar toată clasa, nu doar o mînă de copii, plus Bogdan, care începuse să te intereseze pe tine.

Ai mințit că te duci la meditații, dar dădeai banii pe altceva. Te-ai înscris, de pildă, la un club de călărie fix înainte de examene, și ajungeai acasă mirosind a grajd după două ore în care se presupunea că ai învățat temeinic parnasianismul la Macedonski.

Ai dus cu bieții tăi părinți o luptă de gherilă. Te întrebi cum naiba au rezistat să stea în defensivă cu scuturile lor mari, de părinți, ridicate cît să se apere și să se stropșească în ele minciunile tale mari și zemoase. Cum or fi putut să ducă bătălia asta migăloasă, detectivistică, Sherlock Holmeși cotidieni în fața unor creaturi mici care mințeau din ce în ce mai sofisticat? În fine, treaba lor.

Mai apoi minciunile nevinovate au început să fie din ce în ce mai vinovate. Drept e că nici tu nu știai exact unde e adevărul, iar confuzia asta existențialistă avea scăpare într-o realitate făurită. Încetul cu încetul, ținta ai devenit chiar tu. Te-ai mințit că iubești, apoi că nu iubești, ai mințit că nu pleci și ai plecat, ai mințit că vii și nu ai venit. Ai mințit filozofic, chipurile, și ai fost OK cu asta.

Au urmat apoi minciunile de convenție. O acțiune obligatorie ca să te inserezi minimal în comunitate. Că uneia îi vine bine o rochie care în realitate o făcea să arate ca un șir de cîrnați sugrumați. Că o prăjitură oribilă este extraordinar de gustoasă. Că un copil urît e frumușel. Că un prost nu e prost. Că o relație sortită clar eșecului mai are o șansă. Că poți să asculți fără să judeci. Că nu te deranjează un telefon primit într-unul din cele mai nepotrivite momente. Că poți să faci lejer ceva ce nu poți să faci. Că-ți face plăcere să cunoști un om, să-l revezi pe altul, deși îți erau indiferenți ca pietrele. Ai mințit că ești fericită, deși înlăuntrul tău se rupea în fărîme lumea. Ai zîmbit cînd urlai de durere. Și invers.

Te-ai uitat apoi în jur și ai văzut că mai toată lumea e la fel. Nu erai cu nimic mai deosebită, deși te mințeai că ești. Uitîndu-te la istorie și la peisajul mai larg, ai știut însă că ești o mediocră. N-ai fost în starea și nici în poziția să spui minciuni colosale, de pildă. Minciuni care să schimbe lumea și să decidă soarta a milioane. Alea minciuni! Te-ai enervat din cauza credulității multora, tu, hîrșit în mica luptă de gherilă a minciunilor albe. Te-a indignat pînă la sufocare distorsionarea voită a realității, minciuna spumoasă, servită pe tavă, înghițită pe nemestecate. Minciuna mare și grasă. A big, fat lie. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.