Artă, frate!
„Doamnă, vă aduc tot io şi rigipsu’, e calitativ, nu ca astea care le-aţi avut înainte. Tapetu’ vi-l pun tot băieţii de la mine. (De partea cealaltă, în telefon, zuruie scurt o voce feminină.) Păi, da, că se poartă tapet acuma…“ Omul stătea tolănit la o masă pe terasa unui restaurant, iar pe burta-i impresionantă învelită molatic într-un tricou albastru şi-ar fi putut aşeza în siguranţă farfuria cu ciorbă. Omul are o echipă de meşteri şi, dacă „te laşi pe mîna lui“, îţi face casa ca-n reviste, într-o lună. În faţa lui, pe masă, mai odihnesc două telefoane mobile, în afară de cel lipit deja la ureche.
Dacă gusturile coincid şi dacă te laşi pe mîna lui, o să ai cornişe, colţare, scafe, brîuri, arcade şi volute de rigips prin toată casa. Ori se sparge peretele care desparte balconul şi se face acolo o arcadă vopsită violent portocaliu sau galben, mărginită măiastru de spoturi deasupra. Ori se sparge peretele care desparte bucătăria şi se face – dacă nu arcada cu spoturi – un blat de bar cu nişte frumoase colţuri casetate în care poţi pune coşuleţe, odorizante de cameră în formă de piatră de rîu sau o sticlă de vin roşu culcată în coşuleţul de servit. Poate şi poza aia frumoasă din Grecia, de anul trecut, cînd v-aţi fotografiat transpiraţi, roşii şi veseli (fusese al naibii de cald, peste 40) cu un imens homar viu din acvariul cu bietele vietăţi marine arătate cu degetul şi ajunse apoi în farfurie. Homarul ăla, săracul, probabil că mai trăieşte şi acum. Nu-l vroia nimeni, era prea impresionant, şi apoi, cum naiba se mănîncă aşa ceva?
Tot nenea burtosul se va ocupa şi de autorizaţiile de dărîmare a pereţilor despărţitori, acolo unde e nevoie. Are şi doi băieţi care ştiu să pună încălzire prin pardoseală şi să bage gresie prin toată casa, că „trage căldura la iarnă mai bine“. E mai modern aşa, a văzut dealtfel cum sînt făcute casele adevărate prin Italia şi Spania, la mare. A terminat şi el una de curînd în România, la munte, la „nişte băieţi“. Am văzut destule case pe dinăuntru care arătau fix pe gustul meşterului de mai sus. N-am nici cea mai mică intenţie de a le ridiculiza şi nici de a le critica. Atîta vreme cît scafele, spoturile şi culorile tari nu se revarsă în stradă, cît nu dărîmi blocul în care stai ca să-ţi faci arcadele, cine ce treabă are?
Îmi recunosc însă o anume iritare în faţa unor interioare căutate. În faţa unor case-muzeu locuite. Le veţi fi văzut şi dumneavoastră, ori prin revistele dedicate, ori pe viu. În casele astea nu vezi picior de televizor. E vulgar privitul la televizor. Ori nu ai, ori, dacă ai, îl ascunzi într-un dulap vechi de lemn. Bun, oamenii ăia or citi, atunci, or sta pe net că doară nu poţi să-ţi admiri toată ziua grădina organizată sălbăticit sau să găteşti îndelung şi organic în bucătăria aia cu iz provensal. În bucătăria în care nu poţi ajunge, decît căţărat pe o scară, la toate oalele şi cratiţele care atîrnă foarte sus de una dintre grinzile de lemn care taie tavanele. Sînt de décor, mi se spune. Tot de décor sînt însă şi cărţile aranjate savant prin casele astea. Cărţile rînduite clasic cu cotoarele la vedere în bibliotecă nu-s OK. În artisticul interior, cărţile stau puse una peste alta în turnuleţe, pe jos. Dacă vrei să răsfoieşti una mai dinspre bază, trebuie să deranjezi tot ansamblul. Albume de fotografie sau ghiduri ilustrate despre brînza maturată stau la capul paturilor albe. Mai toate au cîte o pereche de ochelari aruncată peste. Un rol hotărîtor în mizanscena asta îl va fi avut şi artistul-fotograf care, invariabil, pune ba orhidee, ba flori suave de cîmp în baie. Impresia de locuire va fi sugerată de un pled aruncat neglijent pe braţul unei canapele. De o pereche de cizme (neapărat englezeşti, neapărat de cauciuc) înnămolite, lepădate lîngă un şemineu pîlpîitor.
Proletară cum sînt, m-aş simţi probabil mai bine în bucătăria îndoielnic rigipsată, lîngă fotografia prost încadrată din Grecia decît în livingurile alea artsy unde, la naiba, măsuţa de cafea stă la şapte metri depărtare de canapea.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.