Anularea gîndirii

„Simt că astăzi avem de-a face cu o acută lipsă de înțelegere a valorii ficțiunii. Cărțile cu Winnetou sînt romane de ficțiune. Să le iei la puricat, pentru a vedea dacă reflectă adevărul evenimentelor istorice, denotă imaturitatea unora care n-au nici cea mai vagă idee despre ce înseamnă ficțiunea” – a declarat recent Ijoma Mangold, unul dintre cei mai cunoscuți critici literari din Germania, despre scandalul iscat la sfîrșitul lunii august, cu privire la corectitudinea politică a romanelor western ale lui Karl May.

Scînteia de la care a pornit totul a fost decizia editurii Ravensburger de a retrage două cărți pentru copii din seria „Karl May für Kids”, cărți care aveau să însoțească premiera filmului Der junge Häuptling Winnetou, al cărui scenariu se bazează pe scrierile lui May. Invocînd mesajele negative pe care le-a primit, mesaje care acuzau „discriminare”, „rasism” și „apropriere culturală”, editura a decis să retragă de pe piață aceste cărți, punîndu-și, totodată, cenușă în cap, într-un mesaj pe Instagram: „Am urmărit numeroasele feedback-uri negative la cartea noastră Der junge Häuptling Winnetou și am decis să oprim livrarea cărților și să le eliminăm din programul nostru editorial. Vă mulțumim pentru critici. Feedback-ul dumneavoastră ne-a arătat clar că am rănit sentimentele oamenilor cu titlurile Winnetou. Aceasta nu a fost niciodată intenția noastră și nici nu este un crez compatibil cu valorile editurii Ravensburger. Ne cerem sincer scuze pentru acest lucru. Editorii și editoarele se ocupă intens de subiecte precum diversitatea și aproprierea culturală. Colegii și colegele discută consecințele pentru viitorul program și revizuiesc gama noastră existentă, titlu cu titlu. Consultăm, de asemenea, consilieri specialiști externi și folosim serviciile unui Sensitivity Reader, care examinează critic titlurile noastre pentru tratarea corectă a subiectelor sensibile. Din păcate, nu am reușit să facem asta la timp cu titlurile Winnetou. Astăzi nu am mai lua decizia de a le publica, în felul în care am făcut-o. Am făcut o greșeală la momentul respectiv, dar vă putem asigura: Învățăm din asta!”.

Fără a comenta tonul mesajului (care, pentru cei care au trăit cenzura comunistă și au fost martori celebrelor autocritici de partid, face să pulseze vechi cicatrici), trebuie să menționez, pentru neinițiații în corectitudine politică, că Sensitivity Reader înseamnă un editor-consultant extern, angajat de edituri pentru a superviza manuscrisele, dibuind în ele conținut cu potențial ofensator, de incorectitudine politică precum aluzii discriminatorii sau „apropriere culturală”.

Pentru că, de data asta, Karl May este acuzat, printre altele, și de acel departament al Corectitudinii Politice care se ocupă cu „apropriere culturală” – cum să scrii despre indienii din America dacă n-ai fost acolo? Dacă n-ai stat cu nativii americani de vorbă, n-ai fumat cu ei o pipă a păcii, nu le-ai ascultat ofurile și nu le-ai studiat cultura, cum îți permiți să scrii asemenea baliverne despre ei? 

Însă acuzele de acest fel nu sînt noi – cărbunii recentului scandal mocnind de cîțiva ani buni.

În 2020, Red Haicrow, poet, scriitor, educator, psiholog și regizor premiat, născut în Germania, a regizat un film documentar, Forget Winnetou. Loving in the Wrong Way, în care denunță atît stereotipurile folosite de Karl May în romanele sale western, cît și insensibilitatea germanilor care, din ignoranță, perpetuează stereotipurile și, colac peste pupăză, mai organizează și acele Festivaluri Karl May, atît de toxice pentru gîndirea copiilor. Nu contează, susține regizorul, că indienii erau prezentați în cărți în mod pozitiv, de vreme ce May a scris o ficțiune, acei copii nu vor ajunge niciodată să înțeleagă reala cultură a nativilor americani. 

Filmul este „o explorare a problemelor psiho-sociale din spatele infatuării rasiste a Germaniei” – după cum titrează un articol din Deutsche Welle, apărut în siajul documentarului, care de la bun început vizează Festivalul Karl May la care participă anual zeci de mii de germani, incriminîndu-l ca fiind o formă de „hobby cu teme indiene”, o apropriere culturală care se perpetuează, doar pentru că „vocile nativilor sînt reduse sistematic la tăcere”.

„Efortul intens al germanilor de a dovedi că nu sînt rasiști și antisemiți a dus la o ștergere a diferențelor, care pînă la urmă creează o enormă diviziune între oamenii de culoare și europeni. O întreagă generație crede că azi nu mai există rase” – a declarat  Haircrow, adăugînd că, în Germania, „Există o reacție aproape isterică la critică, pentru că au fost criticați atît de mult timp și supuși stereotipurilor, acuzați fiind de nazism, încît cred că, pentru că au fost traumatizați atît de mult timp, azi au voie să spună ce vor. (...) Există atît de mulți oameni minunați, însă au fost învățați atît de multe lucruri greșite, încît azi nu știu cum să mai fie oameni buni. Aceștia sînt oameni care trebuie vizați, ca să poată învăța că este posibil și necesar să se poată reeduca.”

Recunosc că, pe de o parte, declarația regizorului m-a debusolat, cum se întîmplă de multe ori cu paradoxurile corectitudinii politice care ba susține că rasa nu contează și că nu există diferențe (căci oameni sîntem cu toții), ba că rasele diferă și trebuie, în consecință, să ne purtăm diferit cu oameni din rase diferite. Pe de altă parte, concluzia sa – reeducarea oamenilor – are un iz de distopie. 

Pentru că în ce fel își dorește această ideologie să ne reeduce? În spiritul toleranței sau al urii? Încurajează ea dezbaterea, relaxarea și înțelegerea unor nedreptăți, asigurînd libertatea de gîndire și nuanțele, sau impune cenzura, făcîndu-și adepți pentru uniformizarea mentalităților?

Reeducarea prin corectitudine politică

Ar trebui să ne dea de gîndit scandalul din Germania și faptul că asupra scriitorului Karl May s-au năpustit toate stihiile nebănuite ale corectitudinii politice? Mai avem energie și are sens ca, în turbionul realități pline de probleme „reale”, concrete, care ne afectează într-un mod direct și imediat, precum războiul din Ucraina și întregul context economic și politic care ne bate la ușă, să acordăm atenție acestor subiecte „abstracte” sau ar trebui să le trecem la capitolul bagatele învîrtite în taclale intelectuale?

Bineînțeles, la răstimpuri știri despre cum Dior a trebuit să-și retragă reclama celebrului parfum „Sauvage”, din cauză că a lezat sensibilitatea nativilor americani (căci „sălbatic” alăturat imaginii de apaș nu dă bine), sau că L’Oréal a renunțat la cuvîntul „înălbire” în descrierile produselor destinate înălbirii pielii, ca să nu supere comunitatea oamenilor de culoare, prin promovarea „tenului alb”, par triviale în comparație cu problemele stringente ale omenirii, însă, dacă e să luăm la bani mărunți toate aceste știri, sînt indicii despre cum va arăta lumea de mîine – care taman pașnică și serenă nu pare că va fi.

În primul rînd, aceste aparent ridicole izbînzi ale corectitudinii politice încep să construiască mozaicul unei societăți cu o mentalitate rigidă, fără umor, fără poezie, pusă pe căutarea nodului în papură, pe anihilarea culturii occidentale și, mai mult, pe anihilarea gîndirii și alfabetizării funcționale ale tinerilor – viitorii noștri adulți. Căci acești tineri nu mai sînt învățați să învețe, să gîndească cu capul lor, ci sînt hrăniți în permanență cu lozinci, tipare și teste-grilă.

Ei cresc deja într-o lume care vehiculează intoleranța – căci, contrar a ceea ce susțin ideologii corectitudinii politice, cum că ei își doresc o lume „justă”, „egală” și „liberă”, corectitudinea politică nu face decît să învrăjbească, să antreneze vînători de vrăjitoare imaginare, pregătindu-le tinerilor Patul lui Procust în care aceștia să se instaleze comod, fără a fi siliți, ci chiar cu un soi de firesc. 

Nivelul de perversitate la care a ajuns astăzi ideologia corectitudinii politice depășește cu mult ideologia comunistă, pentru că îndoctrinarea de tip totalitarist s-a răspîndit în întreaga lume, seducînd naivii pe care îi transformă din idealiști în călăi, în numele mult invocatei corectitudini.

Azi, tinerii învață mai degrabă intransigența decît politețea. Nu sînt educați în spiritul toleranței, nu sînt educați să gîndească, ci mai ales să-și însușească slogane pe care să le reproducă mecanic. Primesc, pentru a-și construi viitorul, nu cuburi colorate, de diferite mărimi, pe care să învețe singuri cum să le așeze, pentru a-și forma o personalitate solidă, ci cuburi perfect egale, doar în alb și negru, cu schema atașată. În plus, primesc și o puternică cîrjă ideologică pe care corectitudinea politică o oferă gratuit adepților, autovictimizarea, care îi face să uite că au propriile picioare pentru a merge. 

Nu pot să nu amintesc cazul de acum un an, cînd o profesoară din Toronto, Nadine Couvreux, a fost denunțată de un elev (care a ales s-o acuze la televiziunea locală, cu fața și vocea blurate), că i-ar fi „silit” să studieze o poezie „rasistă” – fiind vorba de poezia lui Jacques Prévert „Pour toi, mon amour”. Elevul care și-a denunțat anonim profesorul nu a făcut-o pe baze reale, ci pe stereotipuri înfulecate fără a fi digerate – rasismul invocat referindu-se la cuvintele „lanțuri” și „sclav”, iar adolescentul nefăcînd nici o legătură cu contextul poeziei de dragoste. Ceea ce te face să te gîndești dacă nu cumva această corectitudine politică, sub pretextul reeducării, nu răspîndește, de fapt, un virus al analfabetismului funcțional.

Bineînțeles, la momentul respectiv, privind din Europa înspre ce se întîmplă în Canada sau în Statele Unite, puteam spune că toate astea se petreceau undeva departe. Atîta doar că azi aceste anulări ale culturii sau, mai bine zis, anulări ale gîndirii au ajuns și în Europa. 

Bineînțeles, există încă posibilitatea unei alegeri – putem trăi în lumea absurdă, prinsă în declarația profesorului de studii coloniale Jürgen Zimmerer, la Televiziunea Regională Bavareză  – „Nu este o coincidență că Adolf Hitler și Heinrich Himmler au fost cititori ai lui Karl May” –, sau în cea a bunului-simț, conturată de observația Hellei Brice (fosta soție a actorului Pierre Brice), consemnată de German Press Agency: „Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.