Anti-imigrație și rasism

Anul trecut, în Uniunea Europeană s-a înregistrat un record al imigrației, cifrele cererilor de azil depășind un milion. O situație care a îngrijorat, mai ales, țările europene care au avut de-a face cu valul masiv de imigranți sirieni în 2015.

Potrivit datelor Agenției Europene pentru Azil (EUAA), cele mai multe cereri de azil au venit tot din partea sirienilor, însă au crescut și solicitările din partea cetățenilor turci.

În ceea ce privește principala destinație a solicitanților de azi în UE, Germania este, în continuare, țara cea mai vizată. Anul acesta a primit mai mult de un sfert din toate cererile depuse.

În ceea ce privește beneficiarii de protecție temporară, datele EUAA indicau în octombrie un număr de aproximativ 4,3 milioane de oameni care au fugit din Ucraina în urma invaziei Rusiei. Cei mai mulți, în raport cu populația țării, au fost găzduiți în Cehia.

Reforma sistemului de azil UE

În urma presiunii crescute, Parlamentul European a anunțat, pe 20 decembrie, după ani de tergiversări, că țările membre ale Uniunii au ajuns, în sfîrșit, la un acord asupra unei reforme fundamentale a sistemul de azil.

Principalele reforme ale acordului vizează controlul la graniță, selecția solicitanților de azil, solidaritatea între statele membre și procedurile în cazuri de criză.

În ceea ce privește controlul, acesta va fi înăsprit și se va derula în prima etapă în afara frontierei. Verificările de identificare și securitate pot dura pînă la șapte zile. La sfîrșitul acestei perioade, persoana care solicită azil fie va fi acceptată pentru o procedură de acordare a azilului, fie întoarsă din drum, spre țara de origine sau cea de tranzit.

Selecția persoanelor care solicită azilul este un element central al acordului dintre statele membre, fiind catalogată drept „procedură de frontieră”. Această procedură va fi aplicată solicitanților care, statistic, au cele mai puține șanse de a obține azil, adică resortisanții țărilor pentru care rata de recunoaștere a statutului de refugiat este mai mică de 20% în UE.

Statistic, aceștia provin din Maroc, Tunisia, Bangladesh. Potrivit procedurii de selecție, ei vor fi reținuți la frontieră, iar cererea lor de azil va fi examinată la fața locului, printr-o procedură accelerată. Dacă nu au nici o perspectivă de a primi azil vor fi deportați imediat. Familiile cu copii sub vîrsta de 12 ani vor fi și ele supuse acestei proceduri. Pentru implementarea procedurii de selecție, statele membre plănuiesc să creeze centre speciale în apropierea frontierelor.

Al treilea punct important al noului acord european este „solidaritatea obligatorie”. Această solidaritate a fost reglementată, pînă în prezent, de Regulamentul Dublin III, prin care prima țară UE în care intră un solicitant de azil este responsabilă de examinarea dosarului acestuia. Acestui regulament i s-a mai adăugat însă un criteriu: respectiva țară europeană va fi responsabilă și de procesarea cererii de azil.

Cum noul criteriu pune o povară asupra țărilor din sudul Europei, a fost introdus și un mecanism de „solidaritate obligatorie”. Potrivit acestui mecanism, celelalte țări UE vor trebui să contribuie prin primirea solicitanților de azil („relocări”) sau prin ajutor financiar: 20.000 de euro pentru fiecare solicitant de azil nerelocat.

Al patrulea punct al acordului de reformare a sistemului de azil se referă la situațiile de criză. Acest mecanism va fi declanșat în cazul unui aflux masiv de migranți într-un stat UE și va fi mai puțin protector pentru solicitanții de azil decît ar fi, în mod normal, procedurile existente.

Se vor prelungi perioadele de reținere a unui migrant la frontierele externe ale UE, procedurile de examinare a cererilor vor fi mai rapide și mai simplificate, astfel încît solicitanții să poată fi deportați mai ușor.

Sînt politicile anti-imigrație rasiste?

Acordul statelor membre pentru a reforma sistemul de azil a fost denunțat de apărători ai drepturilor omului. Zeci de ONG-uri, printre care Amnesty International, Caritas și Salvați Copiii, au transmis o scrisoare deschisă prin care avertizează asupra riscului creării unui sistem „prost conceput, costisitor și crud”.

Europarlamentarul Damien Carême a susținut că acest acord „face de rușine cele mai frumoase valori ale Europei”. „Vom finanța ziduri, sîrmă ghimpată, sisteme de protecție în toată Europa”, a declarat acesta pe rețeaua X.

Însă nu doar acordul statelor membre a provocat critici, ci și proiectele de legi la nivel național, care s-au născut în direcția acestei reforme.

Recent, în Franța, peste două sute de personalități au publicat un articol în L’Humanité și Mediapart în care au cerut oamenilor să iasă la demonstrații împotriva unui proiect de lege care vizează controlul imigrației. Semnatarii au denunțat o lege scrisă sub dictarea „vînzătorilor de ură”.

Proiectul, care trebuie încă promulgat de președintele Republicii, stabilește cote de imigrație, înăsprește în special condițiile de reîntregire a familiei, de acces la prestații sociale și de eliberare a permiselor de ședere. Mathilde Panot, liderul deputaților La France Insoumise, a descris acest proiect de lege drept „cel mai prost text rasist și xenofob din ultimii patruzeci de ani ai țării noastre”. Un punct de vedere împărtășit de partidele de extremă stînga.

Le Point a provocat o dezbatere privind potențialul de rasism al legilor care propun reglementarea, încetinirea și descurajarea fluxului de imigranți.

„Există, ce e drept, această idee: cu cît sînt mai puțini străini, cu atît mai bine”, a afirmat politologul Pascal Perrineau, profesor universitar la Sciences Po, adăugînd însă că afirmația potrivit căreia fiecare încercare de a reglementa imigrația este marcată de xenofobe și rasiste e simplistă.

Smaïn Laacher, director al Observatorului Migrației și Orașului de la Fundația Jean-Jaurès s-a declarat surprins de legătura stabilită între rasism și înăsprirea legilor pentru imigrație. „Nu, reglementarea imigrației nu este rasistă. Este o metodă de a readuce ordine în lume. În Franța, aceste legi nu sînt bazate pe biologie sau rasă.” Acesta a argumentat că fiecare stat are obligația de a acționa asupra celor care se stabilesc între granițele sale, asupra celor pe care decide să îi primească și asupra celor care ar trebui expulzați. „A spune că reglementarea este un act rasist, de extremă dreapta, este doar un slogan politic”, a adăugat Smaïn Laacher.

Potrivit lui Pierre-André Taguieff, filozof, polititolog și istoric, controlul și selecția imigrației răspund unei preocupări pentru unitatea națională și pacea socială. „Este o cerere legitimă, este chiar unul dintre fundamentele statului-națiune! Nu putem demoniza această îngrijorare.”

Acuzele crescute de rasism, cînd vine vorba despre reglementările fluxurilor de imigranți, vin, în opinia lui Taguieff, fie din partea unor ignoranți „puri și simpli”, fie din partea activiștilor de extremă stînga „care își recită catehismul”, fie din partea „unor suflete frumoase care se exprimă dintr-o indignare morală”.

Remigrație

Totuși, îngrijorarea crescută a europenilor în fața fluxului enorm de imigranți nu a dus doar la o reglementare mai strictă a politicii de azil, ci a fost capitalizată de partide politice extremiste.

Recent, Universitatea Philipps din Marburg (Germania) a desemnat cuvîntul indezirabil al anului 2023: Remigrație.

Cuvîntul, deși a fost folosit pentru repatrierea voluntară a persoanelor izgonite din țările lor, precum întoarcerea poporului evreu din exil după 1945, astăzi este reinterpretat și vehiculat ideologic în cu totul alt sens în Germania, de partide precum AfD.

Prin „remigrație”, AfD susține că persoanele cu origini migratoare ar trebui expulzate forțat din țară, chiar dacă au cetățenie germană și chiar dacă s-au născut în Germania. AfD visează chiar la o deportare în masă a acestora.

Potrivit Universității Philipps din Marburg „termenul, odinioară inofensiv, remigrare este folosit de etnicii naționaliști ai AfD și ai Mișcării Identitariste pentru a-și ascunde adevăratele intenții: deportarea tuturor persoanelor care au culoarea pielii sau originea presupus greșite, chiar dacă sînt cetățeni germani. După ce a fost ales drept «cuvîntul indezirabil al anului», această înșelăciune cu remigrația nu ar trebui să mai fie atît de ușoară”.

Chiar dacă au existat mitinguri de protest la Berlin contra AfD, chiar dacă Robert Habeck, vicecancelarul țării, a susținut, în mod tacit, apelurile de interzicere a partidului, declarînd că AfD plănuiește să transforme Germania într-un stat autoritar, partidul este pe val.

În prezent, în sondajele naționale AfD a crescut la 22%. Între timp, doar 23% din cetățenii germani au declarat că mai au încredere în cancelarul Olaf Scholz.