Anotimpuri sentimentale

Oglinda asta e neiertătoare. Ovalul feței, odinioară ferm, tras cu o mînă sigură, dintr-o singură linie neîntreruptă, se vede acum tulburat, ca dintr-o apă. Spre maxilare și spre bărbie, creionul desenatorului are acum ezitări; trage în jos, face acolade, se gîndește pe unde s-o ia, pînă reușește în cele din urmă să închidă linia asta continuă, cercul care cuprinde fața, lasă în urmă un contur imperfect.

Mai departe, cel care pune an de an carnea și pielea pe oasele craniului se plictisește din ce în care mai tare și face lucrurile de mîntuială. Fleoșc-fleoșc, carnea trîntită pe obraji e de calitate inferioară. Poroasă, ca o fleică ținută cu zilele în apă, fără consistență bună, o bucată oarecare. Pielea, trasă și refolosită de nenumărate ori, se subțiază spre tîmple ca foița de orez, se îngroașă spre nas și bărbie, e vălurită pe frunte și aproape friabilă sub orbite și pe la colțurile ochilor. „Gîtul tău este ca un turn de fildeş, ochii tăi sînt ca iazurile Hesbonului de lîngă poarta Bat-Rabim, nasul tău este ca turnul Libanului care priveşte spre Damasc.“

Gîtul tău, turn de fildeș odinioară, începe să arate ca o trompă de elefant. Liniile încrustate în el sînt ca cercurile din trunchiul copacilor, îți numeri cu ele vîrstele. Nu are nimic, așa spun ei că ar trebui să fie.

Îți aduci aminte că imaginea ta, care poartă anii tăi, se vede în oglinda asta pe un fundal mișcător. Atunci cînd ovalul era perfect și conturul figurii tale era ferm și netremurat, în fundal era vară. Îți plăcea vara. Atunci se trezea în tine animalul neliniștit care amușina cu nesaț orașul. N-aveai destul timp la dispoziție ca să trăiești. Trebuiau locuite toate cîrciumile și terasele orașului. Trebuia să le umpli de fumul țigărilor tale, să le bei berile, cidrul, vinul, tăriile. Trebuia să povestești acolo cu prietenii tăi, să spui vrute și nevrute, să faceți teorii împreună, să descîlciți cumva lumea asta după cum vă ducea capul. Să-ți trăiești lecturile, să le explici altora, să cauți un sens acolo unde nu este, să pierzi timpul în felul acela glorios, cum numai cineva cu un oval perfect al unei fețe tinere poate s-o facă. Oh, și cum mai pierdeai timpul! Cu inconștiență și maximă generozitate, aruncai pumni plini din el în stînga și în dreapta. Cînd naiba dormeai și, mai ales, cînd naiba reușeai să citești atît? Amestecai ca un haplea și McEwan, și Roth, și Oz, și Eugenides, și Franzen, și Murakami (Haruki), te umpleai de angoasele lor și de invidie, al dreacu’, cît de bine poate să scrie! Cum naiba reușeai să te trezești senin, după doar cîteva ore dormite? Și cum ochii tăi rămîneau totuși limpezi ca iazurile și cum reușea să ardă în tine focul ăla strălucitor, portocaliu, cu flacăra dreaptă?

Pe fundalul oglinzii tale de acum, în spatele figurii tale care începe să tragă spre sud rulează, desigur, o toamnă. Te întrebi cînd a început să-ți placă atît. O asociai înainte cu școala care stătea să înceapă, cu proiectele de la facultate care te stresau așa, ca idee, pentru că tot în ultima seară de dinaintea predării stăteai să le faci, poate pentru că toamna era atunci pentru tine un final detestat al vagabondajului perfect din vară. Acum, ia întoarce-te și privește un pic la toamna din spatele oglinzii. Cîtă culoare acolo! Ai ieșit din acvariul verzui al verii în care înotai bezmetic ca un pește-neon și ai intrat sub bolțile astea galbene, roșii, ruginii și brune. Lumina e caldă, bună, are răbdare și ai bea un ceai. Vodca lîngă care stătea o cola rămîne doar un tablou contemporan, ca supele Campbell ale lui Warhol. Ai sta acasă, orașul te obosește și deseori nici măcar nu-l mai înțelegi. Las că nu mai înțelegi nici măcar cum vorbesc copiii ăștia de liceu. Nu înțelegi ce spun, dicția asta abruptă, cuvintele amestecate unul într-altul. Îți vine să le zici: deschide gura aia bine și pronunță cuvintele întregi, fir-ar să fie. Desigur că se vor uita la tine ca la un nebun sau mai degrabă ca la cineva care e pur și simplu îmbătrînit. Altminteri n-ai avea nici un motiv ca să ți placă toamna care rulează în oglinda ta. Stai să vezi cînd vine iarna.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.