Animale de pluş

9 iulie 2014   Societate

Există o serie de persoane, în special de sex feminin, care „adoră“ animalele de pluş. Fie ele ursuleţi, pisicuţe, iepuraşi ori căţeluşi, ba chiar mai domesticele vaci, oi ori păsări de curte, sau mai exoticele girafe, elefănţei ori zebre, cu toatele populează universul domnişoarelor sau doamnelor în cauză. Din nefericre pentru mine şi pentru cei din jur, mă număr printre ele.  

Da. Ştiu, animalele de pluş în sine, cînd nu servesc scopului lor de bază, şi anume joaca unui copil care are vîrsta potrivită pentru ele, sînt evident kitsch. Normal că sînt inadecvate unei lumi a adulţilor serioşi şi responsabili, care încearcă să-şi susţină cu osîrdie şi demnitate propria familie, dar şi să-şi decoreze casele în care trăiesc într-un mod decent şi estetic-standard.  

Ce înseamnă acest estetic-standard? Înseamnă o casă serioasă, în care totul e aşezat în rafturi ori dulapuri, din care nu ies colţuri de rufe şi nici nu dau pe dinafară cărţi. Înseamnă cîteva tablouri „asortate“, puse cu cap pe pereţi, şi nu prea multe afişe jumulite; înseamnă aproape zero obiecte mici, poate doar cîteva bibelouri „preţioase“, aranjate strategic, eventual unele vag exotice ori abstracte, între artă şi kitsch. Totul pe tonuri pastel, ori calde, dacă ai un parchet de culoare mai deschisă, ori ceva mai reci, dacă ai optat pentru un parchet negru. Cîte un covoraş, poate, ici şi colo, dar totul cît mai minimalist cu putinţă. Şi, evident, curat.  

Versiunea – destul de ideală – de mai sus, nu e, Doamne fereşte, negativă. E doar utopică, în cazul în care în respectiva casă se şi locuieşte. Dacă oamenii mănîncă şi se iubesc acolo, casa nu poate fi atît de strict standard – middle class – „perfectă“ – precum în descrierea de mai sus. Vor mai fi cărţi şi haine răspîndite pe ici, colo, vase nespălate şi colţuri nealiniate.  

Şi, de asemenea, obiectele mici şi inutile nu vor putea fi evitate în totalitate. Printre bibelourile „de clasă“ se vor strecura, inevitabil, şi multe fleacuri care ies la iveală din sertare, de pe sub cuverturi şi, în general, pe la orice colţ, conform unei legi nescrise a haosului. Şi tendinţei nemărturisite, cumva involuntare, de a umple spaţiul care te înconjoară.  

Aici intră şi animalele de pluş. O panteră neagră, ca şi împăiată, împreună cu puiul ei la fel de negru colo, o familie de urşi şi ursoaice semivintage cu pălării, rochii, ba chiar şi aripi (s-a inventat conceptul de urs-înger, despre care am mai scris), dincolo – o familie de pisici în special portocalii (în memoria unei pisici portocalii pierdute acum vreo zece ani de copilul meu, pisică pe care, desigur, o chema Pisa) pe canapea; un inorog mov cu sclipici, o elefantă cu fluturi, un iepure de ciocolată (care efectiv miroase a ciocolată) şi o iepuroaică cu urechile-n codiţe pe un raft...

Şi aşa, lumea artificială-i gata, o lume pufoasă, moale, catifelată, de pluş. O lume la care te poţi uita fără ca cineva din ea să-ţi întoarcă privirea, pe care o poţi aranja după cum îţi pofteşte inima, fără să riposteze, pe care o poţi strecura printare aşa-zisele perfecţiuni ale casei, introducînd, măcar puţin, afectivitatea cu orice preţ şi dezordinea familiară. O populaţie pe care, măcar în parte, o poţi lua cu tine la culcare sau la biroul unde scrii, fără să-i ceri voie sau fără comentarii inutile ori orgolii rănite.  

O lume bolnavă, desigur, veţi spune, şi pe bună dreptate, dintr-o altă perspectivă. Şi anume din cea mai realistă, a omului adaptat la toate, care merge înainte ca un buldozer bine reglat, muncind, mîncînd şi iubind, totul la ore fixe şi în proporţiile necesare.  

Din perspectiva omului nereglat decît parţial, care e incapabil să se adapteze perfect, animalele de pluş, acest simulacru pufos al unei realităţi de multe ori prea colţuroase, îşi au rostul: în sensul că, dacă nu eşti pasionat de bieţii ursuleţi în exces, poţi să-ţi mai cumperi cîte unul din cînd în cînd, ori să-l scoţi pe altul de la naftalină şi să-l pui prin casă fără să pari nebun cu acte. E doar un capriciu şi o veşnică reminiscenţă infantilă... 

Mai multe