Anders Behring Breivik: saga unei orori

11 august 2011   Societate

Ecourile pe marginea actului terorist care a zguduit zona scandinavă la o magnitudine nemaîntîlnită de la asasinarea lui Olof Palme încoace (unii spun chiar că de la Al Doilea Război Mondial) continuă. Lucru rar întîlnit, asasinul a lăsat în urma lui un manifest „pentru rezistenţa europeană“ de 1500 de pagini, în care îşi explică gestul şi oferă baza teoretică pentru acţiunea lui. Anders Behring Breivik a fost încadrat ba în categoria „creştin fundamentalist“, ba „neo-nazist“, ba „rasist“. Avem de-a face, de fapt, cu o ideologie care, deşi are puncte comune cu cele vechi, se distinge prin elemente noi, din perspectiva nemulţumiţilor în faţa noii evoluţii europene. Cum discuţia despre imigraţia scăpată de sub control şi părţile mai puţin luminoase ale multiculturalismului este de obicei înăbuşită în spaţiul public şi presă, ea răbufneşte, în note uneori apocaliptice, pe Internet. Este în afara discuţiei faptul că Breivik este un psihopat cu înclinaţii diabolice: ce nu poate fi ignorat este acel segment în creştere al populaţiei occidentale, mai ales tinere şi educate, care împărtăşeşte, măcar în parte, ideile expuse de Breivik în „manifest“. 

Geneza unui manifest 

Din cele 1500 de pagini lăsate de Breivik, o mică parte îi aparţin (cele mai incoerente sau care cuprind informaţii despre viaţa lui privată): grosul este luat, copy&paste, din bloguri, site-uri, informaţii şi articole publicate pe Internet. Atrage atenţia diferenţa de registre: unul teoretic, rece şi detaşat, împrumutat de la alţii, şi altul, personal, marcat de grandomanie. 

Printre sursele menţionate de norvegian se numără blogul „Gates of Vienna“, numit astfel după bătălia şi victoria de la Viena din 1683, cînd trupele europene conduse de Jan Sobieski au dat lovitura de graţie Imperiului Otoman. Blogul proeuropean a fost iniţiat de un cuplu de americani (culmea) în vîrstă, care nu prea aveau cu ce să-şi umple timpul liber. Nici n-au bănuit aceştia că blogul „de familie“ menit să documenteze actele de terorism islamic sau persecuţia ne-musulmanilor în ţările islamice avea să atragă în curînd numeroşi tineri de pe ambele maluri ale Atlanticului. Majoritatea cu o educaţie peste medie, aceştia aveau să mute în curînd discuţia de la extremismul islamic la dezbateri despre imigraţie, identitatea şi istoria europeană, „marxismul cultural“ şi, mai cu seamă, ceea ce ei numesc „trădarea elitelor (europene şi americane)“. De la simpli „posteri“, unii au fost invitaţi de proprietarii blogului să scrie articole şi eseuri „de fond“. S-au conformat, bucuroşi că pot să publice anonim ceea ce nu pot spune răspicat „in real life“. 

Breivik a lăsat de-a lungul timpului doar două scurte comentarii pe Gates of Vienna, iar proprietarul blogului l-a găsit „ciudat“. Norvegianul a continuat însă să citească materialele cu asiduitate. Menţionaţi ca sursă de inspiraţie în manifest, pensionarii americani şi creaţia lor online s-au trezit vedete de nedorită faimă în Der Spiegel sau Time, iar traficul blogului a crescut de vreo zece ori în perioada de după atentat. Brusca faimă, departe de a-i bucura, i-a speriat la culme: au închis secţiunea de comentarii, s-au delimitat puternic de Breivik, au refuzat să dea declaraţii sau interviuri presei şi sînt îngroziţi de consecinţe, printre care posibila acuzaţie de „hate crime“. 

Altfel, despre violuri 

Vedeta incontestabilă de la Gates of Vienna şi din întreaga blogosferă cu aceeaşi orientare este un norvegian care publică sub pseudonimul „Fjordman“. Pe Internet, este o celebritate cu mii de cititori. Popularitatea lui a „explodat“ acum şase ani, în urma publicării unui articol cu titlul „Epidemia de violuri din Suedia“. Ideea de bază a articolului era următoarea: cum violurile au crescut în Suedia de cîteva ori în ultimul deceniu, autorităţile suedeze au găsit explicaţia în faptul că victimele sînt mai deschise şi mai dispuse să raporteze abuzurile poliţiei. De fapt – e de părere Fjordman –, creşterea trebuie pusă pe seama faptului că autorii sînt în mare parte imigranţi, îndeosebi musulmani, iar victimele sînt femei suedeze. „Elita politică“ şi presa încearcă să ascundă acest fapt. Drept dovadă, Fjordman citeşte printre rînduri presa scandinavă şi modul „corect politic“ în care este ascunsă rasa, etnia şi identitatea autorilor cînd cazul este „problematic“. Articolul a lansat, la rîndul lui, o epidemie: au apărut numeroase bloguri din mai toate ţările occidentale, preocupate de „citirea printre rînduri“ a presei, şi estimări comparative între crimele comise de imigranţi şi de populaţia băştinaşă. Se oferă şi modalităţile de decodare a stilului jurnalistic: „tînăr/tineri“ înseamnă „imigranţi musulmani“, „periferie“, sau „zonă diversă“ înseamnă „cartier cu criminalitate ridicată, în care europenii sînt terorizaţi de imigranţi“, dacă nu apare fotografia autorilor înseamnă că sînt arabi sau africani, „victima se afla într-un loc nepotrivit“ se traduce prin „victima a îndrăznit să calce într-o zonă locuită deja în majoritate de non-europeni“ etc. În manifest, Breivik l-a desemnat pe compatriotul său Fjordman drept idolul său absolut şi i-a preluat fragmente din articole pe bandă rulantă. Fjordman e departe de a fi încîntat de titlu: la fel sînt alţi autori „anti-jihadişti“, menţionaţi ca sursă de inspiraţie de Breivik, ca Robert Spencer, Bat Yeor sau Pamela Geller. Deprimat la aflarea veştilor – mărturiseşte Fjordman pe Gates of Vienna –, s-a închis în casă cu o sticlă de vin, o carte despre istoria medievală europeană şi un film vechi. Încă meditează la ce s-a întîmplat fiindcă în nici un rînd al lui „nu a aprobat vreodată violenţa“. A refuzat orice interviu în presă, deşi a avut numeroase cereri după atentat, şi speră să-şi poată păstra, în continuare, anonimatul. 

Epilog deschis 

Paginile scrise personal de Breivik dovedesc un nivel de manie a grandorii care poate fi amuzantă, dacă n-ar fi avut urmări atît de tragice: se consideră urmaş al cavalerilor templieri şi salvator al civilizaţiei europene în faţa invaziilor barbare. Sînt cîteva pagini însă care atrag atenţia, în noianul de sminteli: atacurile pe care le-a suferit din partea imigranţilor şi poveştile similare ale unor amici sau amice loviţi, jefuiţi, violate sau insultaţi (în calitatea lor de norvegieni, şi nu la întîmplare) de către nou-veniţi. Au rămas încrustate în memoria lui şi, pe fondul unui psihic labil şi al unei sensibilităţi exacerbate, a încercat să găsească explicaţii. Cum în realitate puţini erau dispuşi să vorbească despre asta, deşi în sinea lor ştiu că este o problemă, a căutat informaţii pe Internet. Aşa a început să considere că vinovaţi nu sînt străinii, ci cei care i-au adus: „elitele trădătoare“, spune el. Şi-a ales drept ţintă a „răzbunării“ Partidul Laburist, inclusiv organizaţia de tineret. Restul e istorie. Sîngeroasă. 

Între timp, traficul creşte vertiginos pe blogurile şi site-urile menţionate de el. Uniunea Europeană însăşi, la cel mai înalt nivel, ar vrea să ia măsuri în privinţa supravegherii online: cei vizaţi spun că vor găsi soluţii să continue şi îşi declară încă o dată ostilitatea faţă de ceea ce numesc „elitele trădătoare“, „oligarhia de la Bruxelles“, „Eurabia“ şi „noua URSS“. Măsură restrictivă – radicalizare: un cerc vicios, care probabil îşi va continua rotirea în gol în următorii ani.

Nu în ultimul rînd, printre cei care vizitează prima dată blogurile de tip Gates of Vienna după masacrul de la Oslo, se disting două reacţii, ambele puternic emoţionale. Unii vin să-i acuze pe administratori şi participanţi de rasism, fascism, islamofobie, bigotism. Şi mai sînt ceilalţi: cei care spun „ce bine îmi pare că v-am găsit“ şi rămîn.

Mai multe