Am luat conopida la 12 lei

Cine m-a pus să iau conopida aia? Cine? Ce genă, ce inconştienţă m-a adus în situaţia asta beteagă? Cum pot gîndi? Conopida este o insipidoşenie crasă, cum poţi să fii fermecat? Robotizat m-am dus la galantar, am văzut că erau cam trecute, cam moi, adică n-avea conopida responsabilitate, se blegise, şi hop! O iau eu, de ce s-o iau eu? De ce, bre, că erau atîtea opţiuni?

Şi cînd am auzit, la casă, 12 lei, mi s-au făcut părul găină, cîinele casă, fata săracă, viitorul încornorat, javra masă, inima vîrcolac, şarpele sarma, iedera manivelă, pipilocul hodorog. Nu merge aşa! Plîngeam după bani, dar şi după conopidă. Ce cap pot să am, în ce m-am băgat! Eri de dimineaţă / Mi s-a pus o ceaţă, / Ceaţă la fereastră, / Şi-o corboaică neagră, / Pe sus învolbînd, / Din aripi plesnind, / Pe min’ m-a plesnit, / Ochi a-mpănjenit, / Faţa mi-a smolit, / Buze mi-a lipit. / Nu pot să grăesc, / Să le mulţumesc. / Mulţumi-le-ar Domnul, / Că el mi-a dat somnul; / Mulţumi-le-ar Sfîntul, / Că el mi-a luat gîndul. De fapt...

Ridică, ridică, / Gene la sprîncene, / Buze subţirele, / Să grăeşti cu ele, / Cearcă, dragă, cearcă, / Cearcă de grăeşte, / De le mulţumeşte, / La strin, la vecin, / Cui a făcut bine / De-a venit la tine, / Că ei şi-au lăsat / Hodina de noapte / Şi lucrul de ziuă, / Eu nu pot, nu pot, / Nu pot să grăesc, / Să le mulţumesc, / Mulţumi-le-ar Domnul, / Că eu nu li-s omul.