Adolescenţii şi filmele lor

Se ştie, mulţi adolescenţi sînt pasionaţi de filme. Dar, din cîte ştiu, nu există vreo instituţie care să le dezvolte programatic şi sistematic gustul ăsta: nu învaţă, în mod organizat, despre film, la şcoală. Şi nici nu sînt încurajaţi, explicit, să facă ei înşişi filme – deşi mulţi probabil că ar fi doritori.  

Festivalul de filme făcute de adolescenţi, Super, desfăşurat în perioada 24-30 mai 2014, a descoperit, însă, că adolescenţii sînt interesaţi de cinema, şi chiar regizează filme interesante şi foarte diferite între ele. În cele două zile de proiecţii de la cinema Studio, din cadrul festivalului, am avut revelaţia unor producţii neaşteptate. Nu voi spune închegate ori geniale, pentru că aş fi grandomană: dar capabile să ilustreze idei, să pună probleme şi, poate mai important, să observe, cu un ochi agil, mediul înconjurător, cu personajele lui.  

Filmul care, în prima zi de proiecţii, a stîrnit aplauze frenetice în sală, a fost Sin City Spoof. The Fridge, regizat de Achim Scarlat, un elev de 15 ani. Parodiind celebrul film al lui Frank Miller, într-un ritm alert şi cu un montaj interesant, acesta dezbate dificila opţiune a unui puşti, atunci cînd deschide frigiderul, între o conservă de ton, un croasant şi laptele cu cereale. Pe tonul dramatic şi creator de suspans al comediilor negre, personajul repetă din ce în ce mai accelerat cele trei posibile alternative. Pînă cînd, în cele din urmă, se hotărăşte la laptele cu cereale. Opţiune greşită. Laptele se terminase...

Tot despre accelerare este un film de o cu totul altă factură – una filozofică –, inspirat dintr-o nuvelă a lui Dino Buzzati: Ceasuri, de Victor Cioabă. Personajului filmului – domnul bătrîn şi credincios interpretat cu graţie de Dan Ivănesei – timpul, pur şi simplu, i se scurge printre degete...

Cîştigătorul Premiului festivalului, filmul Carne, de Alexandra Diaconu – de fapt un episod dintr-un serial intitulat Un Bîrlad – este unul antropologic. De fapt, toate filmele aduse de Asociaţia Vira din Bîrlad chiar asta îşi propun: să observe comunitatea din jurul lor. Într-un oraşîn care ai senzaţia că nu se întîmplă nimic, descoperi, din filmele lor, că se petrec chiar lucruri palpitante. Sau că cele pe care le considerăm, din obtuzitate, nesemnificative, sînt, de fapt, fascinante. Carne este un film despre tăierea porcului. Scenele, surprinse ca atare, la rece, să zicem, fără comentarii inutile, sînt suficient de grăitoare prin ele însele. Actorii fără feţe vizibile dovedesc o cruzime şi un primitivism instinctive, de care nici măcar ei înşişi nu-şi dau seama, luîndu-le ca pe nişte atitudine fireşti.  

Tot antropologic este filmul Familia mea, pe scurt, de  Elena Borcea, Dragos Musteaţă, Lucian Ibănescu. Aici, însă, personajele vorbesc, îşi povestesc viaţa şi ofurile, surprinzînd un fenomen social important, încă actual, şi, dintr-o perspectivă, tragic: migraţia celor din oraşe mici la lucru în străinătate. Declaraţiile personajelor, surprinse chiar în „sînul familiei“, în care, de fapt, nu sînt cu toatele prezente decît rareori, te emoţionează.  

O altă categorie de filme este bazată pe testimoniale: cele precum Golden Globe de Isaac Lanning (au existat şi cîteva filme din SUA) şi Maiştrii Prostiei de Andrei Călinescu. În cel dintîi se conturează, din mărturiile colegilor, portretul lui Carter Stucki, un adolescent neconvenţional din Arlington Country, Virginia. În cel de-al doilea, se încearcă o definiţie a... prostiei. Şi-ntr-unul, şi-n celălalt este fascinantă diversitatea adolescenţilor întrebaţi: modul lor de a vorbi şi de a fi creează o lume diferită, evident, de a noastră – „adulţii“...

Filmele lui Alex Pintică, Puzzled şi Who Dunnit, mici thriller-uri să le zicem filozofice, creatoare de suspans problematizant, se înscriu într-o categorie aparte, originală. Mai ales Puzzled te intrigă, fiind construit pe o situaţie neobişnuită: Ce faci cînd îţi spune cineva la telefon că ai cinci minute să îl convingi să nu se sinucidă?

Una peste alta, filmele adolescenţilor promit. Cu atît mai mult cu cît au fost proiectate într-un festival organizat în totalitate de adolescenţi – care se dovedesc mai inteligenţi, dar şi mai adaptaţi decît noi.