„Acolo e o junglă“

Un grup de tineri deținuți care nu sînt nici șmecheri, nici puternici învață să supraviețuiască într-un penitenciar românesc. 

Bogdan îți sare în ochi atunci cînd îl vezi printre ceilalți deținuți de la Penitenciarul Bacău: poartă mereu cămașă, pantaloni de stofă și pantofi eleganți, își alege cuvintele cu grijă și folosește expresii prețioase. În penitenciarele din România întîlnești de obicei oameni săraci, fără educație, care au fost condamnați din copilărie la o viață grea. Așa că te întrebi ce caută aici un tînăr care arată ca un olimpic național la matematică.

A început să consume droguri și etnobotanice la 14 ani, iar la scurt timp după aceea, Bogdan s-a apucat și de trafic. „Vindeam mai mult ca să-mi sprijin consumul de drog, vindeam la stradă, adică vindeam plic cu plic“, povestește el. A fost prins de poliție și, pentru că era la prima abatere, a primit o condamnare cu suspendare. S-a potolit o perioadă și a început să învețe – era elev la Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu“ din Cluj-Napoca.

Nu a durat mult pînă cînd Bogdan a început din nou să consume droguri, a rămas în urmă cu școala și s-a transferat la alt liceu. Locuia cu mama lui, care e psiholog și care încerca să-l ajute să renunțe la droguri și la prietenii care-l țineau în mediul acela. Dar cînd a împlinit 18 ani, Bogdan s-a mutat la tatăl lui – părinții lui sînt despărțiți –, unde a avut mai multă libertate. A început din nou să vîndă droguri, de data asta în cantități mai mari, și a încercat să mituiască un angajat de la poșta vamală.

A primit o condamnare de trei ani și două luni pentru dare de mită și trafic de droguri, de data asta cu executare. Avea 19 ani cînd a fost închis și era în clasa a XII-a. „Am avut un șoc cînd am ajuns în penitenciar“, povestește Bogdan. „La Gherla erau 21 sau 22 de persoane într-o cameră, îmi era frică, nu știam cum să procedez, nu știam cum sînt privit, nu știam ce intenții au cei din jur.“ Un deținut considerat periculos „l-a scos la interval“, adică l-a invitat să se bată. „Eu l-am refuzat, a scos o rangă – o botă – de sub saltea, m-am prins de grilaj și l-am împins cu piciorul ca să dea bota jos.“ Conflictul s-a încheiat după ce Bogdan a bătut în ușa camerei și a venit gardianul.

Colegul lui „voia să tragă foloase de pe el“, crede Bogdan. Deținuții nu au voie cu bani în penitenciar, dar au un card cu care pot suna acasă și cu care pot face cumpărături de la magazinul din incinta închisorii. Deținuții se împart în două categorii: „căutații“, care sînt vizitați de rude și care primesc pachete și bani pe card, și „necăutații“, care nu au bani de țigări și care prestează diverse servicii în schimbul acestora – fac curățenie, oferă protecție sau sex. Țigările reprezintă un fel de monedă în penitenciar: tinerii joacă poker pe țigări, cumpără haine sau servicii cu țigări.

„M-a dezavantajat că se vede că sînt educat și căutat“, spune Bogdan. „Mulți se deschid în fața ta ca să te deschizi și tu în fața lor și folosesc acest lucru ulterior în scopuri murdare: să facă glume, să te terorizeze sau să obțină anumite foloase. Și de aceea aici trebuie să stai în mare parte precaut.“

A durat cîteva luni pînă s-a obișnuit cu viața din penitenciar. „Cînd cineva spune o vorbă mă gîndesc de două-trei ori de ce a spus-o, cum să-i răspund, dacă-l deranjează, ce persoane sînt în jur, încerc să mă gîndesc în o mie de părți în momentul în care vorbesc cu cineva.“ La închisoare a învățat să lase de la el și să renunțe la orgolii, dar cel mai greu i-a fost cu muzica, pentru că ceilalți ascultă manele și lui îi place muzica clasică. „Divergențele din camera mea vin din nivelurile diferite de educație.“

Bogdan vorbește corect, cu „pe care“ și cu toate acordurile la locul lor, deși se plînge că face greșeli gramaticale de cînd e aici. „La o vizită, niște prieteni chiar m-au corectat de cîteva ori și m-am dus în cameră și m-am gîndit că m-am schimbat eu în rău în loc să-i schimb pe ceilalți în bine.“ Face clasa a XII-a la fără frecvență și e printre puținii tineri de la Penitenciarul Bacău care au mai mult de opt clase. Bogdan are cărți și manuale din care învață, iar profesorii vin de cîteva ori pe semestru și îi dau teste – doar vreo douăzeci dintre tinerii de la Penitenciarul Gherla sînt la liceu. Caietele lui nu rezistă niciodată prea mult, pentru că se transformă repede în cereri către șeful de secție, în scrisori și în „ecsive“ (mesaje între deţinuţi).

În închisoare, domină cel care e puternic fizic și Carmen Sîrbu, profesoara de muzică de la Penitenciarul Bacău, îi deplînge pe băieții mai slabi. „Aici sînt într-o junglă, fiecare cu personalitatea lui, cu răutățile lui, cu orgoliul lui, cu angoasele lui. Se răzbună cînd pe ăla, cînd pe ăla. Acum patru ani, cînd am început [să predau la penitenciar], era un tînăr care avea, așa, un hău de spaimă în priviri. Și am plîns gîndindu-mă la el în ce junglă intră. Pe urmă a fost mutat în alt penitenciar, dar eu nu pot să uit cum arăta: era pierdut și înspăimîntat.“

Coordonatoarea școlii de la Penitenciarul Bacău, Ana-Maria Panaitescu, spune că tinerii deținuți trăiesc permanent într-o stare de tensiune. „Să aflu că un elev foarte bun de-al nostru va fi mutat pe maximă [siguranță]: a făcut niște lucruri rele. Ei acolo au foarte multe provocări și nu mai ține de tine, ca om, cum ai fost crescut; depinde de nervii tăi, de modul în care reziști. Acolo e o junglă, o junglă făcută de ei.“

După ce se va elibera, Bogdan o să-și dea bacalaureatul și o să se pregătească pentru admiterea la Facultatea de Drept din Cluj. Nu mai poate fi judecător sau procuror, așa cum visa cînd era mic, pentru că acum are cazier, dar și-ar dori să fie avocat. În penitenciar are timp să-și facă planuri: o să învețe, o să meargă la cursuri de dezvoltare personală, o să se apuce de dansuri și de cîntat. „Am avut prea mult timp liber în care doar am pierdut vremea și acum mă gîndesc că o să-mi ocup tot timpul, absolut tot timpul, într-un mod productiv.“

Clădirea în care sînt cazați tinerii de la Penitenciarul Bacău a fost renovată recent cu fonduri norvegiene și respectă toate standardele în vigoare. Deținuții stau cîte opt în cameră, nu cîte 15-20, cum stăteau înainte, și au suficient spațiu de mișcare. La Bacău sînt închiși aproximativ 180 de tineri de la regimurile deschis și semideschis. În România, există patru regimuri de detenție – maximă siguranță, închis, semideschis și deschis –, iar băieții între 18 și 21 de ani, cărora li se spune „bidivii“ în argoul de penitenciar, sînt separați de adulți.

Conflictele apar mai rar dacă deținuții nu stau înghesuiți: nu se mai lovesc unul de altul atunci cînd merg pînă la baie, se pot retrage dacă apar tensiuni și camera nu miroase a mîncare, pentru că există o sală de mese. Camerele de la Secția pentru tineri a Penitenciarului Bacău au televizoare, radiouri, scaune și noptiere, spre deosebire de alte penitenciare unde camerele de 12 persoane au un singur scaun, deținuții își țin lucrurile sub pat și televizorul și-l aduc de acasă. Tinerii au sală de sport și curți pentru plimbare proaspăt renovate, saltele de calitate și apă caldă fără întrerupere.

„Faptul că ei au parte de condiții mai bune îi umanizează“, spune psihologul penitenciarului, Mădălina Mătăsaru. „Eu pot să fac o comparație cu ce a fost în 2000, cînd erau camere cu 100 de persoane, toate diferite, și clar nu era așa cum ar fi trebuit să fie.“ În afară de condiții mai bune, tinerii de la Penitenciarul Bacău participă la activități, iar asta îi ajută să le treacă timpul mai ușor: cursurile de ping-pong și de limbi străine, concursurile de skanderbeg și de abdomene, programul de consiliere cu preotul și vizitele în comunitate rup monotonia detenției.

„Eu sînt foarte mulțumit că ne scot la activități“, spune Bogdan. Viața de la Penitenciarul Bacău nu e ușoară pentru el, așa că se bucură de fiecare dată cînd are ocazia să iasă din cameră. În închisoare, certurile izbucnesc din nimicuri: Bogdan s-a certat cu un coleg pentru că a vrut să suprapună două noptiere și să schimbe locul televizorului, iar acesta n-a fost de acord. „De cînd sînt aici, am devenit un negociator mai bun și am cîștigat inteligență emoțională. Înainte, nu puteam să mă uit în ochii unei persoane mai puternice ca mine și să-i spun ceea ce cred, mă panicam. Și degeaba ai un IQ mare, dacă inteligența emoțională e zero. Acesta e cel mai benefic lucru pe care l am deprins de aici, din penitenciar.“

Lîngă camera lui Bogdan e „camera de munci“, unde stau tinerii care n-au rapoarte negative și care lucrează. Cele cîteva locuri de muncă din penitenciar – frizer, bucătar, servit masa, curățenie – sînt rîvnite de mulți deținuți, pentru că aceștia primesc cîte șapte zile cîștig la fiecare lună.

Camera de opt persoane în care stau Sergiu, 19 ani, Andrei, 19, Chiril, 20, și Emi, 19, te duce cu gîndul la un cămin studențesc. Este 12 decembrie și tinerii au decorat încăperea cu globuri, beteală și instalații pe care le-au primit de la familiile lor, iar la intrare, pe o noptieră, au împodobit un brad mic de plastic. Pe pereți au lipit postere și pagini cu reclame din reviste, iar înăuntru e ordine și aerisit. Majoritatea băieților de aici erau la liceu sau la facultate cînd au fost închiși și faptul că împart aceeași cameră îi face să se simtă mai protejați – între ei nu există certuri, șmecherii și jocuri de putere.

Sergiu și Andrei sînt amîndoi din Brașov și sînt închiși pentru aceeași faptă. Sergiu era în clasa a XII-a și abia împlinise 18 ani cînd a rămas singur acasă și l-a invitat la el pe Andrei, care a venit cu o fată. Au băut alcool, fata s-a îmbătat și ei au profitat. Pentru că „victima nu putea să și expună acordul sau dezacordul“ au fost condamnați pentru viol. Nici lor nu le vine să creadă ce-au făcut.

Sergiu era un băiat obișnuit înainte ca viața lui să se întrerupă: se pregătea pentru examenul de bacalaureat și, în timpul liber, făcea scrimă. „Mi-au zis că am dreptul să-i anunț [pe părinți] și cînd le-am zis ce s-a-ntîmplat, mama a început să plîngă; nu-i venea să creadă, mai ales că mă știa liniștit, nu să am probleme cu poliția“, spune el. „Nici mie nu mi-a venit să cred cînd m-am văzut acolo, arestat. Și pentru viol!“

„Primele zile au fost infernale“, spune Sergiu. „Eram obișnuit să mă plimb de colo-colo, nu să mă văd închis într-o cameră mică. Și nu puteam să vorbesc cu părinții, atunci a fost greu, că nici nu știau ce-i acolo, nici eu nu știam. A trebuit să aștept cîteva zile să vină la vizită și să-mi lase un card de pe care să sun. Mama a fost distrusă.“

„Pînă să ajung aici, la Bacău, nu mă puteam obișnui“, povestește Sergiu. „Mi-a fost teamă, mă așteptam să fiu bătut, chinuit. Mai ales cînd te văd mai liniștit și că nu vrei să-ți faci probleme, așa te iau de prost. Am avut probleme, dar au trecut, s au rezolvat… să mă înjure, să mă ia la bătaie, m-am apărat cum am putut. Am mai lăsat de la mine, m-am mutat din cameră cînd a fost nevoie. Acum e bine, că sînt în camera de munci; aici e liniște, înțelegere, fiecare își vede de treaba lui ca să plece mai repede acasă.“

Andrei e frizer, iar Sergiu, Chiril și Emi lucrează la servirea mesei – aduc mîncarea, o pun în farfurii, strîng vasele și fac curățenie. Ei mănîncă ce primesc de acasă și ce-și cumpără de la magazin, pentru că, spun tinerii, mîncarea de la Penitenciarul Bacău e foarte proastă și mulți o refuză. La ei în cameră, alimentele și țigările se împart și fiecare contribuie cu ce are, așa că nu există motive de ceartă.

Andrei nu arată de 19 ani – e subțire și mic de statură și nu i-ai da mai mult de 15 16 ani. Problemele lui au început de cînd a abandonat școala în clasa a VIII a; pleca de-acasă dimineața și o mințea pe mama lui că merge la ore. În timpul arestului preventiv, la Brașov, Andrei a avut o depresie și psihologul i-a dat diazepam. „Trebuia să stau cu tot felul de oameni pe care nu-i cunosc lîngă mine, să accept să port o discuție cu ei, să accept să mănînc la masă cu ei, să le accept poveștile, să le accept tentele lor de șmecherie. Nu-mi venea să cred că sînt într-un asemenea mediu.“

În Brașov, a stat în cameră cu un tînăr care era acuzat de omor deosebit de grav și care fusese urmărit internațional – în timpul arestului preventiv, cînd nu sînt condamnați încă, tinerii nu pot fi separați pe regimuri de detenție. „Îmi era frică să dorm noaptea, mă uitam așa la patul lui. Mă gîndeam: «Ăsta ne poate omorî în orice clipă». Omul era liniștit, tot zicea că e nevinovat, deși ne dădea detalii. Da’ am zis ca el de frică să nu ne ia și pe noi.“

Prima regulă învățată în penitenciar a fost să nu refuze „intervalul“. „Dacă te scoate cineva să te bați cu el să nu-l refuzi, pentru că atunci ești luat de fraier. Pe Codlea am aplicat regula asta, n-am refuzat să mă bat cu nimeni, dar cînd am ajuns pe Bacău, mi-am dat seama că aici sînt rapoartele. A fost de a-juns să refuz să mă bat cu unul și dup aia toți să se bată cu mine – ca să demonstreze că e mai șmecher ca tine, aici trebuie să fii văzut ca un șmecher.“

Camera pe care o împarte cu Chiril, Emi și Sergiu e o oază de liniște și spune c-a avut noroc să nimerească aici. Andrei, care e pasionat de istorie, le povestește celorlalți ce știe despre România, Emi le spune ce făcea în Arad cînd era liber și Sergiu, care a lucrat o vară ca barman, le descrie cum se fac cocteilurile. Seara se uită la un film sau citesc cărți pe care le iau de la bibliotecă.

Dar Andrei nu poate uita nici o clipă că află într-un penitenciar. „Nici acum nu m am obișnuit cu ideea că sînt aici“, spune el. „Un om probabil că nu-i normal dacă se obișnuiește cu ideea că e închis. Eu am o speranță în orice că poate plec. Eu încă cred că e un vis că sînt aici, dar nu-i un vis.“ 

Renovarea Penitenciarului pentru tineri Bacău a fost finanțată prin granturile SEE și norvegiene 2009-2014, în cadrul programului Servicii corecţionale, inclusiv sancţiuni non-privative de libertate. Echipa Teleleu, jurnalista Elena Stancu și fotograful Cosmin Bumbuț, documentează o parte dintre proiectele sprijinite de Norvegia, Islanda și Liechtenstein.

Foto: Cosmin Bumbuţ