Acceptarea trupului și alimentația intuitivă

„Pentru sănătatea dumneavoastră, urinați de minimum trei ori pe zi, cel puțin doi litri de lichid.“ Vi s-ar părea absurd un astfel de mesaj, în pauza de publicitate? Dacă avem reguli privind consumul de lichide, de ce n-am avea reguli și în privința altor nevoi fiziologice?

În 2009, CNA și International Advertising Association au inițiat o campanie de educare a populației „pentru sănătate și alimentație sănătoasă“ care cuprindea și mesajul de avertizare „Pentru o viață sănătoasă, consumați zilnic minimum doi litri de lichide“. Fără a specifica ce înseamnă „lichide“, mesajul a fost interpretat de fiecare după bunul plac: unii s-au bucurat că cei doi litri de bere pe care îi consumă zilnic se încadrează în conceptul de „viață sănătoasă“, alții, mai anxioși, s-au speriat de eventualele consecințe dramatice ale consumului redus de lichide și s-au străduit să consume peste doi litri, deși n-ar fi avut nevoie de mai mult de 1,5 litri. Mulți continuă să creadă că „lichide“ se referă strict la consumul de apă și ajung astfel să bea zilnic, pe lîngă sucuri, ceaiuri, ciorbe sau supe, și doi litri de apă „recomandați de medic“.

Nu după mult timp de la începutul acestei campanii, am aflat și de aplicațiile pe mobil care te avertizează că e timpul să bei un pahar cu apă, fie că ți-e sete, fie că nu. „Altfel uit să beau apă“ (?!), spun cei care folosesc astfel de aplicații.

Cu siguranță, băutul apei a fost unul dintre comportamentele (bazate pe nevoi fiziologice) care au însoțit specia umană de la începuturi pînă în prezent. În zilele noastre te întrebi însă cum am supraviețuit, fără mesaje de avertizare și fără aplicații pe mobil care să ne aducă aminte că trebuie să bem apă. În timp ce alții își petrec o bună parte din timp și din viață căutînd și transportînd apa, element vital pentru supraviețuire, noi, privilegiați fiind să o avem oricînd la dispoziție, „uităm“ să bem apă. Să termini un proiect sau să închei o ședință pare că e mai important pentru supraviețuirea omului modern decît îndeplinirea unor necesități fiziologice.

Din nefericire, același tip de mesaj îl regăsim și în cazul alimentației: reguli peste reguli, privind tipul de alimente pe care „ai voie“ să le consumi, cum să le combini și, în special, în ce cantitate. Mult prea des, chiar specialiștii recomandă restricția alimentară, în ciuda faptului că aceasta s-a dovedit o tehnică ineficientă (ba chiar contraproductivă) în scăderea ponderală. Studiile arată că creșterea în greutate este proporțională cu numărul de diete pe care le ții; altfel spus, cu cît ții mai multe diete, cu atît ai șanse să devii mai gras.

Este de înțeles că oamenii simt nevoia unor reguli simple după care să se ghideze, iar oferirea acestor reguli („nu mînca după ora 18“, „ferește-te de pizza și de paste“ etc.) le conferă, pe moment, un sentiment de control și siguranță. Spaima că „ai putea fi gras“ (bine susținută de o industrie de servicii și produse de slăbit, care valorează sute de miliarde de dolari) îi împinge pe oameni la adoptarea unor metode complet nesănătoase și ineficiente de control al greutății corporale și al alimentației. Regulile nu mai vin acum (doar) de la medic, ci și prin e-mail, aplicații, cărți, blog-uri și campanii media, care reglementează modul în care răspundem unor nevoi fiziologice, în special privind consumul de alimente și de lichide.

Însă nevoile fiecăruia dintre noi sînt diferite și variază de la o zi la alta. Nici măcar un medic personal nu ar putea calcula cu precizie de cîtă apă are nevoie corpul tău într-o zi călduroasă, cînd culegi porumbul la țară, sau într-o zi de iarnă în care dai zăpada din parcare la minus -12⁰C. Singurul care știe de cîtă apă sau energie avem nevoie este propriul creier, însă nu putem „auzi“ semnalele lui atunci cînd sîntem concentrați pe reguli, și nu pe senzații fizice.

Pe măsură ce urmezi reguli externe pentru a răspunde nevoilor organismului, vei pierde din ce în ce mai mult contactul cu propriul corp. Astfel, mulți dintre cei care țin diete ajung să nu mai știe cînd le este foame și cînd sînt sătui, devenind „surzi“ la ceea ce le transmite corpul lor.

În contradicție cu cei care susțin alimentația bazată pe reguli, pe frica de îngrășare și pe rușinea față de propriul corp, s-a născut conceptul de „alimentație intuitivă“, care propune o alimentație bazată pe recunoașterea și satisfacerea nevoilor individuale, renunțarea la diete, acceptarea greutății și formei corporale prezente, practicarea exercițiului fizic de plăcere și creșterea abilităților de a gestiona emoțiile (pentru a scădea riscul mîncatului emoțional). Alimentația intuitivă o regăsim la nou-născuți, care își bazează aportul energetic pe senzația de foame și sațietate, liberi de reguli privind cantitatea optimă. De multe ori însă, această abilitate înnăscută de a mînca intuitiv începe să se piardă încă din perioada diversificării, cînd părinții încearcă să controleze cantitatea de alimente pe care o consumă copilul, temîndu-se fie că mănîncă prea puțin, fie că mănîncă prea mult.

Dezvoltate de doi dieteticieni specializați în tratamentul tulburărilor de alimentație, principiile alimentației intuitive sînt adoptate de tot mai mulți specialiști din întreaga lume (numiți și „non-diet dietitian“ – dieteticieni non-dietă) și predate în școli din SUA, Europa și Australia în cadrul orelor de educație pentru sănătate. Tot mai multe studii certifică beneficiile alimentației intuitive nu doar asupra sănătății fizice, ci și asupra sănătății psihice, aceasta reducînd totodată riscul dezvoltării tulburărilor de alimentație.

Revenind însă la campaniile mass-media pentru sănătate, absolut necesare, acestea pot transmite, cu cele mai bune intenții, mesaje neclare, ineficiente sau chiar contraproductive. Un studiu realizat în SUA asupra mesajelor privind obezitatea a făcut o analiză a acestora în funcție de nivelul de stigmatizare și nivelul de motivare pe care îl induc. Printre cele mai motivante mesaje sînt „Mănîncă bine. Mișcă-te mai mult. Trăiește mai mult“ sau „Mănîncă o varietate de fructe și legume colorate în fiecare zi“. Au fost identificate însă și o serie de mesaje stigmatizante, precum „Un copil gras va fi un adult gras“ sau „Obezitatea în copilărie este abuz asupra copilului“. În România prea des se întîmplă ca persoanele cu greutate corporală mai ridicată să fie subiectul stigmatizării, uneori chiar din partea specialiștilor care ar trebui să le ofere sprijin. De altfel, problema stigmatizării greutății corporală se regăsește și într-un material al Biroului Regional European al Organizației Mondiale a Sănătății (http://www.euro.who.int/__data/assets/pdf_file/0017/351026/WeightBias.pdf?ua=1), care arată că 69% din adulții cu obezitate au trăit experiența stigmatizării în relație cu personalul medical. Consecințele stigmatizării obezității sînt, printre altele, marginalizarea și izolarea socială, stimă de sine scăzută, depresie și gînduri de suicid, evitarea activității fizice și evitarea îngrijirilor medicale. Recent, m-am bucurat însă să văd o reclamă la un produs de igienă corporală, care îndeamnă la realizarea a 5000 de pași zilnic, reușind să evite orice referire la greutate corporală și prezentînd activitatea fizică într-un mod amuzant și plăcut.

Așadar, pentru sănătatea dumneavoastră, luați-vă pauze. Fiți atenți la semnalele corpului, hidratați-vă atunci cînd simțiți că vă este sete, mîncați atunci cînd vă este foame, opriți-vă din mîncat cînd vă simțiți sătui. Îngrijiți-vă corpul și mintea. 

Raluca Chișcu e psiholog și psihoterapeut specializat în nutriție.